Dumnezeu ne îndeamnă permanent să acceptăm de bună voie nevoinţa de a intra prin poarta cea strâmtă ce duce la viaţa plină de bucuria de a trăi, să gustăm şi să vedem - cât de bun este Domnul.

„În ce chip doreşte cerbul izvoarele apelor, aşa te doreşte sufletul meu pe Tine Dumnezeule”. (Ps. 41, 1)

Călătoriile ce duc la poarta cea strâmtă către Împărăţia cerurilor, după cuvântul Sfântului Efrem Sirul, sunt: pocăinţa, ajunarea, rugăciunea, umilinţa, privegherea, smerita cugetare, sărăcia cea duhovnicească, defăimarea trupului, îngrijirea sufletului, culcarea pe jos, foamea, setea, mâncarea uscată, goliciunea, milostenia, lacrimile, plânsul, suspinările, plecarea genunchilor, necinstirile, gonirile, răpirile, osteneala cu mâinile, primejdiile, a fi defăimaţi şi a răbda, a fi urâţi şi a nu urî, a patimi şi răsplăti cu bine, a lăsa datornicilor datoriile, a ne pune sufletul pentru prieteni, iar mai pe urma de toate, a ne vărsa sângele pentru Hristos, dacă împrejurările vor cere.

 

Treptele îndreptării

Iar călătoriile care duc la poarta largă şi desfăţată a pierzării sunt: desfrânarea, înverşunarea, slujirea la idoli, otrăvirea, vrajba, cearta, pofta, mânia, bătaia, invidia, petrecerile, strigările, cântecele lumeşti, fluierăturile, jocurile, hainele cele moi, prânzurile cele scumpe, bătăile din palme, gâlcevile, somnul cel fără de grijă, ura dintre fraţi, grăirea de rău. La toate acestea se adaugă lucrul cel mai grav decât toate, care este nepocăinţa şi a nu ne aduce aminte niciodată de ieşirea cea din urmă din viaţă.

După această scurtă incursiune în diversitatea călătoriilor pământeşti, ne vom îndrepta atenţia spre a surprinde câteva din aspectele bucuriei vieţii în Hristos, din care au gustat permanent multitudinea Sfinţilor care sunt veneraţi de lumea creştină. Bucuria vieţii în Hristos o dobândesc sufletele care au intrat în a treia treaptă a îndreptării, prima treaptă fiind chemarea şi pregătirea omului pentru primirea harului divin înainte de Botez, iar a doua treaptă este renaşterea omului în Hristos prin Taina Botezului, care marchează începutul unei noi vieţi, în care omul simte dorinţa vie de a se uni cu Hristos şi de a umbla întru înnoirea vieţii. (Romani 6, 4)

 

„Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine”

În treapta a treia a îndreptării se face vizibil progresul creştinului în viaţa cea nouă în Hristos, arătându-l pe Hristos prezent în viaţa şi în faptele lui, încât acum el poate spune: “Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine”. (Gal. 2, 20)

Acum se arată cu adevărat creşterea sufletului în virtute şi îndeosebi în iubire, ceea ce da un sensibil avânt urcuşului duhovnicesc spre desăvârşire, care poate fi realizat, pe de o parte, prin împlinirea poruncilor, iar pe de altă parte, prin urmarea sfaturilor evanghelice.

Prin dobândirea experienţei intime a bucuriei vieţii în Hristos, creştinul participă mai bine la suferinţele celor neputincioşi şi se apropie cât se poate de mult de ei pentru a le veni mai bine în ajutor.

“Cu cei slabi m-am făcut slab, ca pe cei slabi să-i dobândesc; tuturor toate m-am făcut, ca, în orice chip, să mântuiesc pe unii”. (I Cor. 9, 22)

DUMNEZEU dăruieşte prin DUH adevărata cunoaştere celor care sunt demni de ea, însă nu în virtutea aptitudinilor lor intelectuale, ci a gradului de puritate şi de virtute pe care l-au dobândit, prin punerea în practică a poruncilor şi îndemnurilor evanghelice.

Sfântul Apostol Pavel subliniază clar opoziţia radicală care există între înţelepciunea lumii şi înţelepciunea lui DUMNEZEU. “Căci înţelepciunea lumii acesteia este nebunie înaintea lui Dumnezeu”. (I Corinteni 3, 19)

(www.biserica.org)

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Nevoinţele mântuirii.

Comentarii