Iar Eu zic vouă: iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blesteamă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc (Matei 5, 44)

Mântuitorul nostru Iisus Hristos a arătat că cea mai mare poruncă din lege este dragostea de Dumnezeu, iar a doua, asemenea acesteia, este iubirea aproapelui (Matei 22, 37-39). El a zis că în aceste două porunci se cuprind toată Legea şi toţi proorocii (Matei 22, 40). Dacă acesta este adevărul apoi nimeni nu poate spune că iubeşte pe Dumnezeu, de nu va iubi mai întâi pe aproapele său. Acest lucru îl spune şi Sfântul Ioan Evanghelistul, zicând: Dacă zice cineva că iubeşte pe Dumnezeu, iar pe fratele său îl urăşte, mincinos este! Pentru că cel ce nu iubeşte pe fratele său, pe care l-a văzut, pe Dumnezeu pe Care nu L-a văzut, cum poate să-L iubească? (I Ioan 4, 20).

 

Aproapele nostru este orice om din lume

Aşadar, Sfânta Evanghelie ce se citeşte duminică ne porunceşte să iubim pe vrăjmaşii noştri, căci această poruncă îşi are temelia în dragostea de Dumnezeu şi de aproapele. Aproapele nostru este orice om din lume, (Luca 10, 36-37), şi nu avem dreptul să urâm pe nimeni, căci toţi sunt zidiţi de Dumnezeu şi poartă aceeaşi fire ca şi noi. Dar poate va zice cineva că Sfânta Scriptură arată totuşi că putem urî pe unii oameni, cum spune psalmistul: Pe cei ce Te urăsc pe Tine, Doamne, i-am urât, şi asupra vrăjmaşilor Tăi m-am mâhnit. Cu ură desăvârşită i-am urât pe ei şi mi s-au făcut duşmani (Psalm 138, 21-22).

 

Nu daţi cele sfinte câinilor

Aici este vorba de eretici, care urăsc şi schimbă adevărul dogmelor dreptei credinţe şi calcă Legea cea dreaptă a lui Dumnezeu. Pe aceştia nu-i putem iubi la fel, după mărturia care zice: Pe călcătorii de Lege i-am urât (Psalm 118, 113). Dar va zice cineva: "Aceştia nu sunt oameni? Cum putem să-i urâm?" La această întrebare îţi răspunde dumnezeiescul părinte Efrem Sirul, zicând: "Pe eretici, ca pe nişte hulitori şi vrăjmaşi ai lui Dumnezeu, Scriptura nu i-a numit oameni, ci câini, lupi şi antihrişti". Iar Domnul zice: Nu daţi cele sfinte câinilor. Şi Sfântul Ioan Evanghelistul zice: "Că mulţi antihrişti s-au făcut. Şi deci pe aceştia nu se cuvine a-i iubi în aceeaşi măsură, nici a locui împreună cu dânşii, nici a-i primi în casă, nici împreună a ne ruga, nici împreună a mânca, nici a-i saluta, ca nu cumva de învăţătura lor să ne împărtăşim" (Sfântul Efrem Sirul, tomul III, Mănăstirea Neamţ, 1823, p. 156).

 

Ura de frate, un păcat greu

Dar poate întreba cineva: Ce fel de păcat fac ereticii de nu-i putem iubi la fel? Vom răspunde că ei fac cel mai greu păcat care nu are iertare nici în veacul de acum, nici în cel viitor. Adică hulesc pe Dumnezeu şi se ridică împotriva Duhului Sfânt, a Maicii Domnului, a Sfintei Cruci şi a icoanelor, împotriva Bisericii, a preoţiei, a Sfintelor Taine şi răstălmăcesc Sfânta Scriptură. Prin acest greu păcat, ereticii şi sectanţii sunt vrăjmaşi ai lui Dumnezeu la adevăr, nu numai nu se cade a-i urî, ci cu mare dragoste a-i primi, a-i sfătui şi a-i îndemna spre tot lucrul bun. Tocmai de aceea Sfânta Evanghelie de azi ne îndeamnă a-i iubi pe vrăjmaşi şi a le face bine, atunci când ei nu sunt vrăjmaşi ai lui Dumnezeu şi voiesc a veni la adevăr. Că precum decât toate faptele bune mai mare este dragostea, tot aşa decât toate păcatele cel mai greu este ura de frate.

 

Porunca iubirii vrăjmaşului

Nici o poruncă nu a înălţat şi a slăvit aşa de mult învăţătura Evangheliei lui Iisus Hristos, ca porunca iubirii de vrăjmaşi. Cu adevărat această poruncă desăvârşeşte toate poruncile Legii vechi, căci nici un dătător de lege mai înainte de Mântuitorul nostru Iisus Hristos, nu a putut a se înălţa cu înţelegerea până la atâta desăvârşire, de a învăţa şi a legiui cu hotărâre iubirea de vrăjmaşi. Numai această poruncă dacă s-ar sârgui oamenii să o păzească, ar face raiul pe pământ, ar aduce mare linişte, pace şi fericire între oameni. Iar, dimpotrivă, când aceasta lipseşte dintre oameni, toată zavistia, toate războaiele, toate răzbunările şi toate tulburările se fac pe pământ.

 

Să ne iertăm şi pe noi înşine

Dar poate va zice cineva, că foarte grea şi cu anevoie de îndeplinit este această poruncă. Dacă vom judeca drept, vom înţelege că deloc nu este greu şi cu neputinţă, ci este uşoară şi mântuitoare de suflete. Să ne aducem aminte de cuvintele Domnului, Care zice: Luaţi jugul Meu asupra voastră... căci jugul Meu este bun şi povara Mea este uşoară (Matei 11, 29-30). Iar Sfântul Efrem Sirul zice despre iubirea vrăjmaşilor: "Ce greutate sau ce osteneală este a ierta fratelui greşelile cele uşoare şi a ne numi vrednici să ni se ierte şi nouă păcatele noastre?" (Op. cit., p. 31).

Nimeni nu ştie mai bine neputinţa firii omeneşti ca Dumnezeu. De aceea trebuie să înţelegem că El nu ne rânduieşte niciodată porunci mai presus de puterea noastră. Căci Dumnezeu ştie prea luminat adâncul neputinţei firii omeneşti, şi cele ce ne sunt prea de nevoie spre mântuire. De aceea, pentru a ne învăţa taina iubirii de vrăjmaşi, El se coboară cu dragoste şi cu milă până la slaba noastră pricepere şi zice: Precum voiţi a vă face vouă oamenii, şi voi faceţi asemenea lor (Luca 6, 31).

(Părintele Cleopa)

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Despre iubirea vrăjmaşilor.

Comentarii