Se spune că superioritatea acestei civilizaţii stă în cuceririle inimaginabile ale tehnicii şi ştiinţei. Însă, multe dintre aceste atuuri se pot asemăna cu o sabie cu două tăişuri care, pe deoparte despică negura incertitudinii viitorului, iar pe de altă parte poate tăia cel mai important aspect al existenţei omului: relaţia cu Dumnezeu.

Înveşmântat cu atâtea daruri tehnico-ştiinţifice, purtând pe cap numai cununa raţiunii şi ţinând în spate rucsacul cu amintirile nu tocmai plăcute ale materialismului ateu, românul zilelor noastre este asemenea unui pom care, la orice adiere de vânt este gata să se aplece până la pământ. Aşa se face că după atâtea furtuni turceşti şi fanariote, viscole ruseşti sau brize frăţeşti pseudocreştine, astăzi românul este invitat prin mai multe mijloace media la ridicarea pe cele mai înalte culmi ale fericirii prin surogate de tipul “gândeşte liber”.

 

Omul, liber să aleagă între bine şi rău

Gândirea ştim că este un produs al raţiunii, iar raţiunea, aşa cum învaţă Biserica, este componentă a “chipului lui Dumnezeu” în om, alături de voinţă şi de sentiment. Dacă spunem că trebuie să gândim liber, afirmăm că până acum nu gândeam liber, că omul nu este o entitate, o fiinţă liberă, ci condamnată sau predestinată, fie de Dumnezeu, fie de tarele “utopiilor” politico-filosofice care i-au format o seamă de automatisme. Cât priveşte crearea omului, Dumnezeu nu poate crea decât fiinţe după chipul Său liber de a fi, iar manifestarea libertăţii omului ne-o zugrăveşte foarte clar istoria. Dumnezeu este Binele şi firesc ar fi fost ca omul-creatură a lui Dumnezeu, dacă era “neliber” să facă numai lucruri bune, însă de la Adam şi până la sfârşitul veacurilor omul va continua să oscileze între bine şi rău, tocmai pe baza acestei libertăţi de manifestare necondiţionată: ”Iată, pun înaintea ta Binele şi răul, alege binele să fii fericit ”. Dumnezeu creează omul liber necondiţionându-l, ci ca un Bun Părinte, doar îndemnându-l. Petre Ţuţea a exprimat forte frumos libertatea omului afirmând: “Robeşte-mă Doamne, ca să fiu liber”.

 

Niciodată lumea n-a slujit atât de tare banului ca astăzi

Gândeşte liber ar putea să ne sugereze o ieşire din indiferenţa şi moleşeala (monştri ai somnului raţiunii) specifice unei societăţi în tranziţie, ale cărei obiective s-au pervertit atât de mult încât idealismul a fost obligat să cedeze locul pragmatismului, mercantilismului, sau cum ar spune A. Mironescu “niciodată lumea n-a slujit atât de tare banului ca astăzi” (Kairos).

Dar la fel de bine “gândeşte liber” este o palmă dată tuturor nostalgicilor marxism-leninismului care încă mai visează la un tătuc pământesc de la care să primească rezolvarea tuturor problemelor existenţiale sau, de ce nu, libertatea aceasta de gândire ne poate sugera o întoarcere la ateism, sub forma sa liber cugetătoare. Totuşi, “gândeşte liber” poate fi şi un parşiv îndemn de renunţare la valorile Tradiţiei, de uitare sau ştergere din minţile şi sufletele noastre a autorităţii Bisericii, Familiei, Statului şi chiar Şcolii. Atingerea fericirii nu presupune eliberarea de mărgăritarele veritabile pe care instituţiile mai sus menţionate le oferă omului, ci strădania permanentă de cunoaştere. Nici Sfinţii şi nici marii oameni politici n-au gândit decât pe baza relaţiei cu Dumnezeu prin aproapele. Spunând cuiva gândeşte liber, îi ceri să renunţe la tot ceea ce are el, la tot ceea ce îl reprezintă pe el, la tot ceea ce este el.

 

„Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte întru mine”.

În cazul unui creştin, cerându-i să gândească liber, îl obligi să devină propriul său Dumnezeu, să facă nefastul pas al sărmanului Dionis pe tărâmul autonomie. Dezbrăcarea de originea şi menirea divină a gândirii îl aruncă pe omul zilelor noastre în cel mai întunecat cotlon al neştiinţei, putând fi astfel foarte uşor manipulat în scopuri cu totul contrare libertăţii. Lui “gândeşte liber” îi putem opune un forte frumos cugetă smerit, adică în locul înfumurării păunului să aşezăm simplitatea ziditoare a bibilicii, strigând şi noi împreună cu Pavel: „Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte întru mine”.

În concluzie, numai gândindu-ne la Dumnezeu, la originea noastră edenică şi viitorul nostru în, prin şi cu Hristos, numai meditând la poruncile lui Dumnezeu şi la împlinirea lor, muncind şi lăudându-l pe Creator, putem spune că într-adevăr GÂNDIM.

(Pr. Napoleon Nicolae Dabu)

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Gândeşte liber.

Comentarii