Învăţătura despre Persoană şi opera Mântuitorului Iisus Hristos reprezintă piatra fundamentală a întregului edificiu dogmatic al Bisericii creştine. Întemeiata adânc în Descoperirea dumnezeiască, a cărei plenitudine ultimă o reprezintă şi o formulează Biserica în duhul celei mai autentice tradiţii apostolice, această învăţătură de credinţă este unitară în conţinutul ei. Dacă se face distincţia între Persoana Mântuitorului Hristos şi opera Sa răscumpărătoare însă, se poate vorbi despre două capitole ale aceleaşi dogme: unul hristologic, celălalt soteriologic.

Uneori s-a mers dincolo de distincţia simplă, tinzându-se către o separaţie artificială, cu o consecinţă neaşteptată: autonomizarea celor două părţi ale unicei învăţături de credinţă.

Astăzi acest fapt este definit ca o "distincţie scolastică între persoana lui Hristos şi opera sa mântuitoare, între hristologie şi soteriologie" .

S-a putut ajunge la această despărţire nedorită din cauza accentuării unilaterale a caracterului obiectiv al jertfei lui Hristos pe cruce. Răstignirea în special şi Răscumpărarea în general nu pot fi privite, însă, ca fapte impersonale sau ca daruri numai aduse Tatălui în favoarea noastră de către Mântuitorul Hristos, pentru că, aşa după cum spune învăţătura Bisericii, El este "Cel ce aduce şi Cel ce se aduce".

Implicaţiile raportului dintre persoană si opera Sa sunt fundamentale pentru înţelegerea drumului unic parcurs de Mântuitorul Hristos de la întrupare şi până la înălţare.

În lucrarea de faţă vom căuta să adâncim acest raport în legătură ca două momente principale din iconomia divină a întrupării: Crucea şi învierea lui Hristos, mai întâi în teologia Confesiunilor creştine apusene - protestantă şi catolică - apoi în teologia Bisericii Ortodoxe.

(Părintele Ştefan Buchiu)

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Crucea şi Învierea lui Hristos.

Comentarii