Care este semnificaţia sărbătorii Paştilor?

Cuvântul „paşti” provine din limba ebraică şi înseamnă trecere. Poporul evreu la Paşti sărbătorea trecerea prin Marea Roşie dinspre robia egipteană spre libertatea din pământul făgăduinţei, numit Canaan.

În creştinism Paştile au primit un conţinut nou. Noi serbăm Paştile întru pomenirea răscumpărării întregului neam omenesc prin Patimile, Moartea şi Învierea lui Iisus Hristos. Ele constituie cea mai veche sărbătoare creştină; au început a fi serbate imediat după Învierea lui Hristos, fiind prăznuite de Sf. Apostoli, care au generalizat sărbătoarea în rândul credincioşilor. „Drept aceea, să prăznuim nu cu aluatul cel vechi, nici cu aluatul răutăţii şi al vicleşugului, ci cu azimile curăţiei si ale adevărului” (I Cor. 5,8), spunea Sfântul Apostol Pavel, adresându-se creştinilor din Corint.

 

Care este însemnătatea morţii şi învierii Mântuitorului Hristos?

Fiul lui Dumnezeu S-a întrupat, a devenit om ca noi, arătându-ne în persoana Sa divino-umană maxima posibilitate la care umanul se poate uni cu divinul, deoarece, cum spun Sfinţii Părinţi, omul are posibilitatea de a se uni cu Dumnezeu în măsura în care Dumnezeu S-a unit cu omul în Iisus Hristos.

La sfârşitul unei vieţi de aproximativ 33 de ani El S-a adus pe sine jertfă de bună voie pentru păcatele întregii lumi care se depărtase de Dumnezeu prin neascultarea adamică; El, cel fără de păcat, a luat asupra sa păcatele întregii umanităţi, prin ascultarea şi jertfa Sa ne-a împăcat cu Tatăl, deschizându-ne, prin Învierea Sa calea către înviere şi viaţa veşnică împreună cu El. Noi ştim că aşa cum Hristos a înviat şi noi vom învia, cum spune Sfântul Apostol Pavel, pentru a ne înălţa acolo unde firea omenească a fost înălţată în Iisus Hristos şi pentru a petrece veşnic în împărăţia dragostei dumnezeieşti.

La Paşti, ca la orice altă sărbătoare de altfel, noi nu comemorăm Învierea lui Hristos, ci o aducem în prezentul nostru, sau mai bine zis intrăm noi în prezentul veşnic al lui Dumnezeu, trăind evenimentul, stând şi noi în faţa Mântuitorului înviat, bucurându-ne de înviere ca odinioară ucenicii Săi.

 

Ce aduce nou în viaţa fiecărui creştin acest act dumnezeiesc al Învierii Domnului?

Învierea lui Hristos este noutatea absolută. Prin Înviere nouă oamenilor ni s-a deschis posibilitatea de a trăi într-o altă dimensiune, de a trăi în nădejdea învierii noastre şi a vieţii veşnice, cum am spus. Adică avem posibilitatea ca viaţa noastră de acum să fie o pregătire pentru învierea noastră spre a trăi veşnic împreună cu Hristos Cel înviat. Asta înseamnă că ceea ce pentru noi există cu adevărat este viaţa ce va să fie.

Noi existăm, trăim acum, pentru a exista în viitorul pe care ni-l asigură tuturor Învierea lui Hristos. Viitorul ştim că e subminat de moarte, ori prin Înviere Hristos a biruit moartea. Un om mort este un om fără viitor. Prin Hristos noi avem un viitor veşnic, prin credinţă suntem orientaţi spre Dumnezeu, spre viaţa în înviere, de dincolo de momentul fizic al morţii, spre viitorul veşnic al lui Dumnezeu.

Primii creştini trăiau intens faptul că nu avem aici cetate stătătoare, ci aşteptau pe cea care va să fie. Adevărata lor existenţă le-o dădea ceea ce aşteptau. Ei erau în afara legii. Erau deci în afara posibilităţii de a avea ipostas. Prin botez mureau pentru viaţa aceasta, politic, nu erau recunoscuţi, faţă de familie erau adesea distanţaţi prin credinţa lor. Deci toată existenţa lor o luau din ceea ce avea să fie.

Aceasta înseamnă credinţă. Să crezi că exişti, că există ceilalţi, lumea, doar pentru că o să existe în viitor.

 

Cum poate cineva să fie părtaş al acestui mod nou de a privi lucrurile?

Prin botez. Fiecare dintre noi la botez suntem renăscuţi spre acest mod nou de a trăi pentru comuniunea veşnică cu Hristos. Pentru primii creştini botezul era o experienţă unică. Cel ce se boteza trecea printr-o moarte şi învia la o viaţă. Murea şi învia. Spunând că murea, înseamnă că nu se mai putea baza pe existenţa sa biologică. Când îmi întemeiez existenţa pe existenţa biologică, atunci trăiesc biologic.

Cu botezul, omul este chemat să nu se întemeieze pe existenţa biologică, care cuprinde moartea şi e deci o existenţă mincinoasă. Cu botezul botezatul spunea că nu aceasta e baza existenţei lui. Moare cu Hristos şi învie cu El, adică îşi întemeiază existenţa lui pe Învierea lui Hristos. Când am hotărât să mor cu Hristos şi să învii cu El, atunci fac pasul credinţei. Trăiesc în Hristos. Nu mai trăiesc eu, ci trăieşte Hristos în mine. Nu mai consider existenţa biologică, pe care mi-au dat-o părinţii, ca bază a existenţei mele, ci existenţa ce mi-o dă Hristos.

Trebuie să redescoperim faptul că fiecare dintre noi cei care suntem botezaţi facem acest pas al credinţei, care înseamnă că ce-mi oferă Hristos, acesta e viaţa, ipostasul meu. Ce-mi oferă însă? Promisiunea că şi eu o să învii într-o zi cu El, că moartea a fost biruită, că voi trăi veşnic cu El. Mă cheamă să mă întorc spre viitor, să iau siguranţa mea din viitor şi nu din trecut. Această întoarcere spre viitor este saltul credinţei. Toate le văd, judec, le dau sens cu privire la viitor. Văd un om şi nu mă interesează ce a fost, ci ce ca fi. Credinţa este adeverirea celor nădăjduite, cum spune Sfântul Apostol Pavel, învierea este o realitate acum încă nevăzută. Învierea lui Hristos şi a noastră este singura formă de credinţă deplină. Nu există credinţă, dacă nu credem în Învierea lui Hristos. Credinţă înseamnă deci că ne orientăm spre viitor. Tot cultul nostru e orientat spre viitor.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Despre Învierea Domnului.

Comentarii