Printează articolul
Trimite e-mail
ø fişiere video
Pentru fiecare credincios creştin ortodox, împărtăşirea cu dumnezeieştile Taine este prilej de negrăită bucurie. Prin Sfânta Împărtăşanie se realizează comuniunea plenară cu Hristos. El pătrunde întreaga fiinţă a celui ce se împărtăşeşte, pătrunde adâncurile lui. Cel îmbrăcat în Hristos prin Sfântul Botez, "înnoit după chipul Ziditorului", poartă acum pe Ziditorul său, pe Cel ce ţine toate. Fiul Omului, Care nu are unde să-Şi plece capul, Îşi află sălaş în cei ce "cu credinţă, cu evlavie şi cu frică" Îl primesc prin Sfânta Împărtăşanie.
Hrană pentru viaţa veşnică
Primirea unui dar atât de mare cere din partea credinciosului o pregătire deosebită, pregătire ce se realizează prin mărturisirea păcatelor, post şi rugăciune la care se adaugă alte osteneli duhovniceşti menite să instaureze pacea şi armonia în inima celui ce vrea să se împărtăşească. El trebuie să fie împăcat cu Dumnezeu, cu semenii şi cu sine.
Este semnificativa în acest sens atenţionarea pe care o aflăm înaintea rugăciunilor pentru Sfânta Împărtăşanie:
"Trupul Stăpânului vrând să-l primeşti spre hrană,
Fii cu frică să nu te arzi, că foc este;
Sângele Lui vrând să-L bei spre împărtăşire,
Mergi şi cu cei ce te-au mâhnit te împacă,
Şi aşa îndrăzneşte de ia hrană sfântă".
Nu mai încape îndoiala că la cei pe care i-ai mâhnit trebuie să fi alergat demult pentru a te împacă. Pentru cel nevrednic Sfânta Împărtăşanie este spre osândă, "este foc care arde", iar pentru cel ce o primeşte cu inima înfrântă şi smerită este hrana spre viaţa veşnică.
Când se pot împărtăşi credincioşii?
În veacul apostolic şi în cele imediat următoare, în fiecare comunitate toţi creştinii participau la Sfânta Liturghie şi se împărtăşeau. Cu timpul, participarea la Sf. Liturghie, şi odată cu aceasta primirea Sfintei Împărtăşanii, a început să piardă din ritmul de odinioară. În această privinţă Biserica a precizat prin hotărâri canonice datoria tuturor creştinilor de a participa la fiecare Sfântă Liturghie. Cel care lipsea trei duminici consecutiv era excomunicat, adică scos din comuniunea celor care se împărtăşeau.
Odata cu fixarea rânduielilor de post, împărtăşirea credincioşilor s-a restrâns la cele patru perioade de post de peste an, iar pentru unii doar în perioada unui singur post de peste an, anume Postul Paştelui. Distanţa dintre starea de lucruri existentă în primele veacuri şi cea existentă astăzi este mare nu numai datorită secolelor care s-au scurs, ci şi modului de a înţelege care este locul Liturghiei în viaţa Bisericii şi a credincioşilor ei şi direct legat de aceasta care este rodul împărtăşirii cu dumnezeieştile Taine.
Deşi Sf. Împărtăşanie este administrată credincioşilor mai ales în timpul posturilor, ea nu este legată de post ci de oficierea Sfintei Liturghii. Scopul principal al Sfintei Liturghii este sfinţirea darurilor, iar scopul final este împărtăşirea credincioşilor.
Înaintea unor evenimente importante
Cuvintele "Cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste să vă apropiaţi" nu reprezintă doar o simplă formulă liturgică, ci o invitaţie adresată credincioşilor participanţi la Sfânta Liturghie şi care cere un răspuns din partea acestora. Şi cum Sfânta Liturghie se oficiază în aproape toate zilele de peste an, deci şi în afara perioadelor de post, apropierea de Sfântul Potir se poate face ori de câte ori se adresează amintita chemare. Singurul criteriu în primirea Sfintei Împărtăşanii este cel al vredniciei, dobândită de cei nevrednici prin osteneli duhovniceşti şi prin ascultare deplină de duhovnic. Oprirea de la Sfânta Împărtăşanie apare drept cel mai aspru canon numai în cazul în care participantul la Sfânta Liturghie îşi doreşte comuniunea deplină cu Hristos prin Sf. Împărtăşanie.
Având în vedere cele de mai sus, putem spune că împărtăşirea credincioşilor se poate face la fiecare Sfântă Liturghie, frecvenţa ei pentru fiecare credincios în parte fiind rânduită de preotul duhovnic. De asemenea, credincioşii se pregătesc şi primesc Sf. Împărtăşanie înaintea unor evenimente importante din viaţa lor (călătorii, căsătorie, examene, intervenţii chirurgicale etc.).
Cât priveşte momentul împărtăşirii, acesta este în partea finală a Sfintei Liturghii, la chemarea preotului slujitor: "Cu frică de Dumnezeu...". Credincioşii se apropie cu evlavie, în linişte şi în ordine desăvârşită, purtând făclii aprinse, copiii mai întâi, apoi bărbaţii, iar după ei femeile.
Câteva abateri de la rânduiala tradiţională
Am amintit deja faptul că frecvenţa împărtăşirii unora dintre credincioşi este departe de a fi satisfăcătoare. Participarea la Sfânta Liturghie este răspunsul la chemarea lui Hristos adresată tuturor celor osteniţi şi împovăraţi. Acestora Se oferă Hristos ca hrană şi băutură, după care tot El, Cel ce i-a chemat, îi trimite în lume hrăniţi şi adăpaţi sufleteşte, odihniţi şi învioraţi duhovniceşte.
Cel ce vine la Sfânta Liturghie "vine în numele Domnului", este hrănit din "ospăţul Stăpânului" şi pleacă din biserică „întru numele Domnului".
A reduce primirea Sfintei Împărtăşanii doar la o singură dată pe an înseamnă pe de o parte a rămâne exterior chemării făcute de Mântuitorul, iar pe de altă parte înseamnă a petrece într-o stare de înfometare spirituală, neprimind hrană şi băutură vieţii veşnice.
În al doilea rând semnalăm obiceiul, adânc înrădăcinat în practica unor parohii din România, de a mărturisi şi împărtăşi un număr mare de credincioşi în ultima săptămână a Postului Mare.
Mai mult decât atât, majoritatea cer aceasta, şi li se răspunde favorabil, chiar în Vinerea Sfintelor Patimi. Trei aspecte negative surprindem aici: primul vizează viaţa duhovnicească a credincioşilor. Perioada de post înseamnă osteneală şi urcuş duhovnicesc. Or, acest urcuş îl realizează credinciosul mai uşor eliberat de povara păcatelor, decât purtând-o cu sine. De aceea, mărturisirea păcatelor şi împărtăşirea trebuie să aibă loc în partea de început a posturilor şi nu în ultimele zile ale acestora.
Al doilea aspect este legat de rânduiala liturgică. Vinerea Sfintelor Patimi este zi aliturgică, zi în care nu se săvârşeşte Sfânta Liturghie. Este un nonsens ca cei mai mulţi dintre credincioşi să se împărtăşească într-o zi când în Biserică nu se săvârşeşte Sf. Liturghie! Argumentul credincioşilor "că aşa s-au deprins" sau al preotului că "aşa am găsit de când am venit în parohie" sunt insuficiente pentru a susţine practica aceasta.
Al treilea aspect negativ este de ordin practic. Mai întâi preotul este adesea în imposibilitatea de a răspunde unui număr mare de solicitări care vin din partea credincioşilor, motiv pentru care atât mărturisirea, cât şi pregătirea pentru împărtăşanie sunt făcute superficial. Aglomeraţia şi nerezolvarea problemelor duhovniceşti declanşează conflicte ce tulbură şi pe preotul slujitor şi pe enoriaşii săi.
În cele din urmă, Săptămâna Sfintelor Patimi este o perioadă de rugăciune intensă şi de meditaţie şi pentru preot şi pentru păstoriţi şi de aceea toţi credincioşii dintr-o parohie trebuie să intre în această săptămână împodobiţi duhovniceşte prin mărturisire şi împărtăşire.
Consemnăm de asemenea şi obiceiul de a mărturisi şi împărtăşi pe credincioşi duminică sau în zilele de sărbătoare de peste săptămâna în timpul Utreniei sau, şi mai grav, în timpul Sfintei Liturghii. Se cuvine să facem aici câteva precizări: întâi de toate, în zilele de sărbătoare, în timpul sfintelor slujbe ne adunăm în Sfânta Biserică numai pentru rugăciune.
(Pr. Prof. Dr. Viorel Sava)
