Printează articolul
Trimite e-mail
ø fişiere video
De unde vine răul? Este o întrebare care revine constant şi sfidător în existenţa noastră! Este o întrebare care nu ne dă pace, ne tulbură şi, mai ales, este o întrebare al cărei răspuns nu ne mulţumeşte niciodată fie pentru că nu ştim să-l căutăm fie pentru că nu suntem capabili să îl acceptăm; fie şi pentru faptul că îl dorim răspunzător pe Dumnezeu de tot răul din lume. De câte ori nu am auzit spunând-se, atunci când se întâmplă o nenorocire: “Dacă Dumnezeu ne iubeşte, de ce a permis să se întâmple lucrul acesta?”. Nu facem altceva decât să-l sfidăm pe Dumnezeu aşa cum au făcut-o acei oameni despre care se vorbeşte în Evanghelie. Ei au venit la Iisus şi i-au povestit “ce li se întâmplase unor galileeni” care, deşi oameni buni, ce-şi îndeplineau datoriile lor culturale, aşa cum învăţaseră că este corect, au fost omorâţi de guvernatorul Pilat şi dezonoraţi, pângăriţi, chiar şi după moarte, din cauză că au refuzat să aducă jertfe idolilor păgâni. Cum de a fost posibil aşa ceva? Este întrebarea care transpare dincolo de textul evanghelic şi care primeşte un răspuns introdus de întrebarea sfredelitoare a lui IIisus: “Credeţi voi că aceşti galileeni au fost mai păcătoşi decât toţi ceilalţi galileeni…?”. Răspunsul este “nu!” Şi ca şi cum nu ar fi fost de ajuns Iisus vorbeşte despre o altă nenorocire întâmplată la Siloe unde s-a prăbuşit un turn şi au murit 18 oameni. Au murit nevinovaţi, deşi făceau un lucru bun!
Suntem obişnuiţi cu aceste fapte de cronică pe care le relatează Evanghelia. Avem parte de ele, într-o formă sau alta, la ştirile de la radio, televizor şi le citim în ziare. Cu alte cuvinte “ne informăm” că în lume suferă şi sunt nedreptăţiţi oameni nevinovaţi. Şi la rândul nostru ne întrebăm: de ce? Unde eşti Doamne? Tu nu vezi ce se întâmplă cu cei pe care Tu i-ai creat? De ce permiţi atâta suferinţă şi nedreptate? Şi…, devenim mai sfidători în faţa lui Dumnezeu dacă aceste suferinţe şi nedreptăţi le suportăm chiar noi, …iar atunci ne credem pierduţi şi părăsiţi. Cât de pustie este existenţa noastră fără Dumnezeu! Oare aceste întrebări „încap” pe făgaşul lor?
Pildă creştină
Un băieţel de 11 ani trebuia să meargă la o consultaţie de oftalmologie. Era miop şi trebuia să poarte ochelari pentru că se descurca din ce în ce mai greu la şcoală. Nimeni nu era surprins de acest lucru deoarece atât mama, tatăl cât şi toţi fraţii lui purtau deja ochelari. Nu era nimic neobişnuit şi ciudat în asta. Totuşi, el era supărat şi nimeni nu înţelegea de ce. Într-o seară, înainte de a merge la culcare i-a spus mamei sale motivul. Cu două zile înainte de a merge la medic a găsit aruncată într-un coş o revistă imorală. Era atât de colorată încât, din curiozitate, a început să o răsfoiască. Nu mai văzuse aşa ceva niciodată! Ruşinat, a aruncat imediat revista înapoi în coş. Atunci când medicul i-a spus că va trebui să poarte ochelari s-a gândit imediat că Dumnezeu a început deja să-l pedepsească pentru ceea ce îndrăznise să facă şi din cauza acestei fapte “păcătoase”, într-o bună zi îşi va pierde de tot vederea.
Acesta este modul de gândire cu care Iisus se confruntă în Evanghelia şi el afirmă cu claritate ca această mentalitate este greşită. Acele persoane nu au murit din cauza păcatelor lor, sau băieţelul din povestirea de mai înainte nu este pedepsit de Dumnezeu din cauza faptei pe care a săvârşit-o. Dacă Dumnezeu ar reacţiona aşa, înseamnă că noi toţi ar fi trebuit să fi murit deja, pentru că suntem păcătoşi, sau toţi ar fi trebuit deja să fi orbit.
Cât de puţin îl înţelegem pe Dumnezeu!
Nici Moise nu l-a înţeles pe Dumnezeu de la început. Din cauza păcatului comis, fuge din Egipt pentru a-şi salva viaţa. Pleacă departe şi începe o viaţă nouă. Iată-l acum în pustiu unde Dumnezeu îl găseşte şi îl trimite să-i salveze poporul împovărat de nedreptate şi suferinţă. Dumnezeu are grijă de poporul său, nu-l abandonează ci doreşte să-l elibereze. Moise vorbeşte cu el, îl vede în tufişul arzând, stă pe locul sacru, aproape de Dumnezeu, însă nu e suficient. Din nou încearcă să fugă, tentat fiind să refuze chemarea lui Dumnezeu. Cum de este posibil acest lucru? Ce îl împiedică să accepte propunerea lui? Nici măcar faptul că Dumnezeu se revelează, îşi dezvăluie numele: “Eu sunt cel care sunt” nu este de ajuns pentru ca Moise să accepte cu inima deschisă voinţa Lui. Omul se împotriveşte lui Dumnezeu!
Mai târziu sfântul Paul relatează despre experienţa poporului ales care este eliberat din Egipt, condus de Moise în deşert spre ţara promisă şi apărat de Dumnezeu “cu braţ puternic”. Însă, poporul ce face? Se răzvrăteşte, “cârteşte” împotriva lui Dumnezeu,… este nemulţumit. Din nou omul se împotriveşte lui Dumnezeu!
Nu ne asemănăm şi noi oare cu Moise sau cu poporul ales atunci când încercăm să fugim din faţa lui Dumnezeu sau când “cârtim” împotriva lui, nemulţumiţi? De ce ne este teamă de Dumnezeu atunci când El doreşte să intervină în favoarea noastră? Nu ne sunt suficiente dovezile milostivirii sale aşa cum spune Hristos în Evanghelie atunci când vorbeşte despre smochinul neroditor? Dumnezeu este răbdător şi aşteaptă, nemăsurat de mult, ca noi să intrăm liberi în planurile sale. Iisus spune în Evanghelie: “Dacă nu vă întoarceţi, cu toţii veţi pieri la fel”. Să fie aceasta împlinirea vieţii noastre: pierzarea? Hristos ne indică o cale: întoarcerea, convertirea. Cu atât mai mult, în acest timp al Postului Mare ar trebui să fim mai sensibili la această propunere a lui Iisus Hristos. Avem atât de multe lucruri de schimbat în bine în viaţa noastră! A sosit momentul ca “smochinul” vieţii noastre să producă roade bune de care să se bucure Dumnezeu, noi şi cei de lângă noi. (Pr. Cristinel Farcaş)
"
