Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
sâmbătă, 27 oct 2007 - Anul XII, nr. 253 (3628)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9761 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6567 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook

Daca maine ar avea loc alegerile locale pentru functia de primar al municipiului Suceava, pe cine ati vota?

Marian Andronache – Alianța Dreapta Unită
Cătălin Axinte - AUR
Lucian Harșovschi – PNL
Andrei Neșculescu – S.O.S.
Vasile Rîmbu – PSD
Teodora Munteanu - independent

Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Anchetă după crimă

Şef de post, dat pe mâna procurorilor de mai marii Poliţiei

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)
"

Şeful postului de poliţie din comuna Fântânele, agentul şef Victor Melinte, este cercetat de procurori, în urma terifiantei crime comise acum câteva săptămâni asupra Petronelei Iacob, femeia omorâtă cu 16 lovituri de cuţit de fostul ei soţ, la o zi după ce-a primit hotărârea de divorţ. Subofiţerul Melinte a fost dat pe mâna procurorilor chiar de conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, după ce rudele femeii ucise cu cruzime au declarat, pentru „Monitorul de Suceava”, că agentul şef Victor Melinte putea împiedica tragedia. Familia îndoliată a Petronelei a spus că a depus două plângeri la Poliţie împotriva criminalului, cu câteva luni înainte de a comite oribila faptă, dar nimeni nu a luat nici o măsură.

Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, Elisabeta Cocârlă, a confirmat, ieri, că există un dosar penal pe numele lui Melinte, în care se fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de neglijenţă în serviciu. Anchetatorii încearcă să afle ce s-a întâmplat cu acele reclamaţii făcute de victimă şi ce măsuri a luat în acest caz şeful de post de la Fântânele. Dacă cercetările vor scoate la iveală faptul că agentul şef Victor Melinte putea preveni în vreun fel monstruoasa crimă, atunci subofiţerul va fi pus sub acuzare şi riscă chiar destituirea din Poliţie.

Prima plângere a ajuns pe biroul şefului de post la începutul lunii mai. Sătulă de bătăile pe care le prima de la cel căruia îi spusese „da” în faţa ofiţerului de stare civilă (în 2003), Petronela s-a decis să-şi părăsească soţul, Grigore Iacob. Totuşi, după ce a stat o vreme la fratele ei, femeia a fost convinsă de soţ să revină acasă. Deşi i-a promis că o să se schimbe, Grigore nu s-a lepădat de năravuri şi, nu după mult timp, şi-a învineţit iarăşi consoarta, împreună cu care avea o fetiţă în vârstă de şapte ani. Mai mult, Grigore Iacob a luat 300 de euro din banii pe care soţia sa îi primise de la mama ei, aflată la muncă în Italia, şi a plecat de acasă. 

De data aceasta, Petronela şi-a scos certificat medico-legal (11-12 zile de îngrijiri medicale) şi a reclamat totul la Poliţie.

Două luni mai târziu, Grigore Iacob s-a întors într-o noapte acasă şi a intrat în locuinţă pe un geam lăsat întredeschis. Avea asupra sa o frânghie, o toporişcă şi două cuţite şi era pus pe scandal. Şi-a ameninţat soţia cu moartea şi a luat-o la pumni, chiar în faţa fetiţei lor, după care a dispărut în noapte cu 1000 de euro, bani pe care Petronela îi avea în casă. Şi de această dată, Petronela a făcut reclamaţie împotriva soţului ei, plângerea ajungând din nou pe biroul şefului de post.

 

Scenariul unei crime terifiante

 

La începutul acestei luni, Grigore Iacob a primit hotărârea de divorţ. Şi-a ieşit din minţi şi, a doua zi, s-a dus glonţ la Fântânele. Nu şi-a găsit soţia acasă, aceasta fiind plecată să-şi ducă fetiţa la şcoală. S-a ascuns în podul grajdului şi a aşteptat întoarcerea Petronelei. Ajunsă acasă, femeia s-a dus direct în grajd, să hrănească vaca. Avea să fie lovită cu cruzime, legată de mâni  şi înjunghiată de nu mai puţin de 16 ori. După ce a lăsat-o într-o baltă de sânge, i-a luat telefonul şi a sunat-o pe mama Petronelei, tocmai în Italia. „M-a întrebat dacă e frumos să rămână o fată fără mamă şi fără tată. Eu l-am întrebat ce vrea să spună, că nu înţeleg. Mi-a spus atunci că a ucis-o pe Petronela”, mărturisea mama Petronelei, Ecaterina Leonte.

Deşi a fugit de la locul crimei, câteva ore mai târziu, Grigore Iacob s-a predat. Acum, zace în spatele gratiilor, fiind arestat preventiv pentru omor calificat. Pentru fapta sa, riscă o pedeapsă cu închisoarea de până la 25 de ani.

"
În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Şef de post, dat pe mâna procurorilor de mai marii Poliţiei.
 Vizualizări articol: 832 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 3.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 3.0 din 2 voturi
Şef de post, dat pe mâna procurorilor de mai marii Poliţiei3.052

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Alte titluri din Local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Daca maine ar avea loc alegerile locale pentru functia de primar al municipiului Suceava, pe cine ati vota?

Marian Andronache – Alianța Dreapta Unită
Cătălin Axinte - AUR
Lucian Harșovschi – PNL
Andrei Neșculescu – S.O.S.
Vasile Rîmbu – PSD
Teodora Munteanu - independent

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei