Cezar STRATON

Rugăciune.”Știu, n-am căderea, Doamne, să te rog / Nu-s pustnic, n-am iubit doar o femeie / Sunt păcătos, dacă-i păcat că n-am postit, / Dar, azi, te rog, fă, Doamne, să se-ncheie. // Prea-s rupte azi familii pe din două / Și pe din patru, chiar mai mult de-atât / Se moare-n saci, unii mai mișcă-n morgă / Mor doctori fără doctori, mor urât. // Dă, Doamne, fă minunea de-a stopa / Acest măcel global, care omoară / Nu ca-n război, ci calm, hoțesc, confuz / Unii gemând, alții fără să-i doară. // Știu, Doamne, nu sunt apt de rugăciune / Dar rele n-am comis, n-am pizmuit, / N-am omorât dușmanii nici în gând / Dacă-i păcat, da, recunosc, că am iubit. // Dar nu e ăsta, Doamne-un cap de țară, / Nu-i pedepsi pe toți pentru iubire / Iar Tu, care ești bun, poți calm să ierți / Chiar și destuii cu nelegiuire. // Oprește, rogu-te, acest măcel / A devenit planeta un spital / Unii nu mor, dar parcă-s morți ieșind / nici moartea nu mai are-un înțeles real. // Tu, scrie clar în Biblii, ne-ai urzit / Ca pe lăcuste, vrăbii și furnici / Dar noi recopiem făptura ta / Dacă-i așa, vino la fiii tăi, aici. // Și scapă-i de cumplita umilință / Suspendă boala, traiul relativ / Sau prea bătrân fiind, și tu ești, Doamne, / La fel de condamnat ca noi și pozitiv?” (Lucian Avramescu)

Divorț.Judecătorul: - De ce vrei să divorțezi, omule!? Soția ta pare a fi o femeie calmă, la locul ei. – Da, dar ea se trezește noaptea, speriată, din somn, și-mi spune: ”Hai, du-te acasă, că trebuie să apară bărbatul meu!”

Psiho. Tare îmi place să mă joc cu mintea nevestei mele. Azi i-am cumpărat flori, deși n-am făcut nimic rău!

Bernard Blier.(Ori... eleganță tipic franceză?) Celebrul actor francez (”bursucul” – mereu îmbufnatul, din filmele anilor 70, cu Delon ori Belmondo) îi spune tinerei sale menajere: - Iubitul tău te așteaptă la intrare! – Dar domnul cunoaște pe iubitul meu? – Nu, zice Blier, dar acest tânăr poartă una din cravatele mele! Și te rog să-l inviți în casă... că mai am o mulțime... să-și aleagă ce-i place, să păstrez ce-mi place! (Ce frumos...)

Dăruire.”Iubiţi-vă unul pe altul, dar nu puneţi lanţuri iubirii: / Lăsaţi-o să fie o maree unduitoare între ţărmurile sufletelor voastre. / Umpleţi-vă paharele unul altuia, dar nu beţi dintr-un singur pahar. / Dăruiţi unul celuilalt din pâinea voastră, dar nu mâncaţi aceeaşi pâine. / Cântaţi şi dansaţi împreună, şi fiţi veseli, dar lăsaţi-l întreg pe celălalt, / Până şi strunele lăutei sunt singure, deşi vibrează la aceeaşi melodie. / Dăruiţi-vă inimile, dar fără să fie prizonierele celuilalt. / Numai braţele vieţii pot cuprinde inimile voastre în întregime; / Şi staţi împreună, dar nu prea aproape: / Coloanele templului nu sunt lipite, / Iar stejarul şi chiparosul nu cresc unul în umbra altuia.” (Khalil Gibran, ”Iubiți-vă unul pe celălalt”)

Alcool.Picături de poezie!... cercetând prin memoria afectivă, am redescoperit cel mai frumos poem despre iubitorii de licori din poezia română. Textul aparține lui Ion Mureșan: ”Vai săracii, vai săracii alcoolici, / cum nu le spune lor nimeni o vorbă bună! / Dar mai ales, mai ales dimineața când merg clătinându-se pe lângă / ziduri / și uneori cad în genunchi și-s ca niște litere / scrise de un școlar stângaci. / Numai Dumnezeu, în marea Lui bunătate, apropie de ei o / cârciumă, / căci pentru El e ușor, ca pentru un copil / ce împinge cu degetul o cutie cu chibrituri. Și / numai ce ajung la capătul străzii și de după colț, / de unde înainte nimic nu era, zup, ca un iepure / le sare cârciuma în față și se oprește pe loc. / Atunci o lumină feciorelnică le sclipește în ochi / și transpiră cumplit de atâta fericire. / Până la amiază, tot orașu-i ca purpura. / Până la amiază, de trei ori se face toamnă, și de trei ori se face / primăvară, / de trei ori pleacă păsările în țările calde și de trei ori se întorc. / Și ei vorbesc, vorbesc fără încetare, despre viață. Despre viață / așa, în general, și chiar și alcoolicii tineri / se exprimă cu caldă responsabilitate, și dacă se mai încurcă și se mai bâlbâie / nu e din cauză că ar da glas unor idei nemaivăzute, / ci pentru că, în tinerețea lor, / reușesc să spună lucruri cu adevărat emoționante. / Dar Dumnezeu, în marea Lui bunătate, nu se oprește aici. / Imediat face cu degetul o gaură în peretele Raiului / și îi invită pe alcoolici să privească. / Și chiar dacă din cauza tremuratului nu reușesc să vadă decât un / petec de iarbă, / tot e ceva peste fire. / Până când se scoală unul și strică totul și zice: / „În curând, în curând va veni seara, / atunci ne vom odihni și vom afla împăcare multă!" / Atunci unul după altul se scoală de la mese, / își șterg buzele umede cu batista, / și le este foarte, foarte rușine...” ...Sau, cum ar spune un alt mare poet contemporan, Ioan Es. Pop, „aici, viața se bea / și moartea se uită”. Voi ce versuri despre vin degustați?” (Dan Boerescu)

Iubire.Iubirea nu e un păcat! Dumnezeu e iubire... e cu noi, când iubim, cu adevărat. Ne-o demonstrează prin versurile de mai jos Emil Brumaru: ”Dumnezeu se uită la noi cu binoclul / Și ne privește și vremea și locul / De unde ne rugăm în genunchi către El / Să mai trăim, să mai tânjim, să mai iubim, / Deși până și dragostea este un chin, / Ci nu ne aude defel, / Doar miresme pricepe, / Parfume de crin, / Izuri de iepe, / Duhori de morminte... / Dumnezeu se uită la noi cu binoclul, trist și cuminte... / Dar uneori simte / Și Dânsul ceva, / Când trag de pe fesele tale dulci plapuma, / Și-ntinde o mână cât raza de lungă / Cu mirul lui cald pe îndelete să ți le ungă / Și chiar coboară / Să-ți șteargă broboanele din subsuoară / Cu barba Lui moale și deasă / Și-un pic să-ți deretice / Prin tainele tale umed-eretice / Și fine ca o mătasă...”

Tifla. ”Când o să vină să mă ia, / Voios, un Înger de Cafea, / Ieșit din zațul lui din ceașcă / Ce-o folosește drept caleașcă? / El vizitiu, eu leneș călător, / Privind pe geam, picior peste picior, / Cum trec prin pâcle verzi, printre copaci / Sau prin trandafirii cețuri de maci / Și-ajung la hanul străjuit de nuci / Cu tandre țiitoare de haiduci / Și bem și chefuim până în zori / Și-apoi ne-ntoarcem ca de-atâtea ori, / Topiți de vinul uleios și greu, / Și-i dăm cu tifla, amândoi, lui Dumnezeu...” (Emil Brumaru)

Pâine.M-am întâlnit azi-noapte cu o pâine / chiar după slujba Sfintei Învieri, / părea mai hăituită ca un câine / care-a visat că plouă cu hingheri. / În zori m-am întâlnit c-o altă pâine / în dosul gării, sub un felinar, / avea aerul trist al unui câine / îndrăgostit de-o fată de blănar. / Mi-a spus că pâinea nu mai e la modă / și că s-a pus pe capul ei un preț / născut în țara lui Lăcustă Vodă / ce-ntreabă calul dacă vrea nutreț. / Că-i dată-n urmărire generală / de când la un părelnic parastas / un popă beat cu firmituri în poală / a zis să-l tragem pe Iisus în nas! / Și însuși Klaus care-i bun de glume / și-și ține omenia sub capac / „Când n-aveți pâine”, a strigat spre lume, / „trageți pe nări doar praf de cozonac!” (M. Dinescu, ”Balada lui Lăcustă Vodă”)

”Între noi, femeile”.”- Dragă, zi-mi cum se explică / Şi cum vine treaba / Că ai leafă frumuşică / Deşi stai degeaba? / - Vai, dar nu e de mirare / C-o duc aşa bine... / Ştii tu ce părere are / Şeful despre mine? / Zice că-s ascultătoare, / Bună şi supusă! / - Mie tare mi se pare / Că ești doar sub... pusă...” (Dumitru Monacu)