ISUS, SPINOZA, EMINESCU ȘI ȘTIINȚA

Nicolae Romulus DĂRĂMUȘ

Undeva, Lya Luft – scriitoare braziliană – scrisese: “Copilăria este solul pe care vom umbla toată viața”…

Citind-o – și aniversarea nașterii lui Mihai Eminescu fiind abia trecută - ”Unde ești copilărie, / Cu pădurea ta cu tot?” mi-a venit în minte. Și am recitit de îndată ”O, rămâi!”…

Dar, câte alte dovezi ale adevărului scris de Lya Luft nu sunt în opera acestuia?...: în poezia, în proza și gazetăria sa, rod al iubirii sale necondiționate pentru toate cele din Marea Lucrare: oameni, codri, sălbăticiuni. Simțirea asta, trăită în pruncie – putând-o numi și ”pro natura” - fiindu-i călăuză.

Mi-ar lua multe pagini dacă, drept argument, aș cita fie poezii întregi, fie numai versuri, iar faptul ar fi prea comod.

De aceea, cred că a scoate din raft cartea lui din când în când și a citi cu luare-aminte măcar ”Luceafărul”, e bun prilej de a descoperi, de a tot descoperi și înțelege adevăruri; adevăruri aflate și în noi, în fiecare, dar prea îndelung acoperite de praful, moda și graba vremurilor…

Totuși, îndrăznesc cu un vers: ”Venea plutind în adevăr, / Scăldat în foc de soare”, fiindcă nu contenesc să mă minunez: Cum să-ți treacă prin cap să scrii așa ceva?...

Da… Trebuie să fii ”acolo”, tu însuți ”plutind în adevăr”, spre a înțelege starea; clipă din care punerea pe hârtie e floare la ureche.

Dar dacă cineva nu a avut norocul unei copilării iubitoare?... Dacă ”solul” pomenit de Lya Luft a fost ceva mai anapoda ”cultivat”; de părinți, de anturaj, de societate?... Poate descoperi el iubirea?... Iubirea, nu numai amorul, erosul… (care poate fi inclus!)...

Din fericire, da: poate!

Cum?... O spune clar tot Mihai Eminescu; în ”Luceafărul”, în ”Pe lângă plopii fără soț”, în alte multe rostiri, dovedind profunda cunoaștere a psihicului omenesc; cunoaștere pe care doar în ziua de azi știința o probează, vorba fiind de epigenetică și neuroștiințele de ultimă oră.

Este ceasul la care știința vine să confirme adevărul unor poeți, despre care pragmaticii cred că sunt doar „niște aerieni”…

Căci nu e musai ca omul adult să fie victima neputincioasă a unei pruncii traumatizante, ci poate alege oricând noua ”cale”: calea binelui personal și al ”aproapelui”, schimbându-și - culmea! - subconștientul; partea minții sale care, în ciuda viselor curate, adesea decide prost și repetă alegeri nepotrivite. Este reușita cunoscută și ca ”dizolvarea karmei”.

Metodele și mijloacele de accesare a ”subsolului” amintit nu pot face însă obiectul unui text de presă.

Dar!... Mai înainte de poet și de oamenii de știință, îndemnul și putința schimbării minții sunt cuprinse în ”Etica” lui Spinoza, cel care, ținând la adevăr ”trup și suflet”, a înțeles unitatea acestora, arătând că pasiunile (”afectele”) sunt greșite și efemere, confundate fiind cu iubirea: singura durabilă, ea asigurând – tocmai prin unitatea amintită – fericirea și sănătatea întru ”Mens sana in corpore sano”.

Dar… Mereu un ”dar” care nu exclude, ci include:

Înainte de filozof, arătând omului aceeași cale, se află cuvintele lui Isus, din Evanghelia după Matei (10: 34...):

”Să nu credeți că am venit s-aduc pacea pe pământ; n-am venit să aduc pacea, ci sabia. Căci am venit să despart pe fiu de tatăl său, pe fiică de mama sa (…). Și omul va avea de vrăjmași chiar pe cei din casa lui. Cine iubește pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine și cine iubește pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine. Cine nu-și ia crucea lui și nu vine după Mine nu este vrednic de Mine. Cine își va păstra viața o va pierde și cine își va pierde viața pentru Mine o va câștiga.”

Pare dură rostirea și destui sunt cei care o înțeleg greșit. Ea este însă iubitoare. Întrucât nicidecum nu e vorba de a despărți fizic oamenii din familie, ci e îndemn la abandonarea proastelor învățuri și ”dresuri” din familia unde copilul îi are ”vrăjmași chiar pe cei din casa lui”: o casă cu adulți inconștienți, ”fără niciun dumnezeu”. Niște părinți care, deopotrivă, pe când erau copii, la fel fuseseră tratați de ”ai lor”, din neam în neam; căci nu există familie fără unele învățuri rele!... Abia desprinzându-se de vechile și toxicele practici (parentale și ale anturajului toxic de până atunci), omul își va câștiga libertatea și, odată cu iubirea necondiționată, viața adevărată.

……………………

Și-am încălecat pe-o șa și v-am spus o poveste oarecum nouă, unde credința, filozofia, poezia și știința își dau mâna întru salvarea omului: ca fericiți Făt Frumos și Ileana Cosânzeana…