Cezar STRATON

Dragoste veche.Într-o zi cu ea s-a pomenit …/Şi-l găsi mai palid şi mai grav,/Apoi dânsul constată lucid/Că nici ea n-arăta prea grozav.//Mâine, ea urma să plece iară/Înspre Allegau sau spre Tirol/Veselă era din cale-afară,/Mai târziu, i-a spus că simte-un gol.//El o mângâie atunci, tăcut./„Plângi?”, discret de tot a întrebat./Se gândeau la anii ce-au trecut/Şi, pe urmă, a fost ca altădat’ …//Când a doua zi se deşteptară/mai străini erau decât oricând/Mai schimbau o vorbă într-o doară/şi minţeau la fiece cuvânt.//În amurg s-au despărțit, în fine,/Şi-au făcut bezele, că pleca…/Inimile lor zăceau pe şine,/Trenul lung sub roată le călca… (Erich Kastner, ”Dragoste veche”)

Vârste.„Pentru vapoare, pentru catarge,/ Vântul se duce, marea se-ntoarce,/ Pentru copilul care crescu/ Timpul continuă, liniştea nu.// Două sunt culmile singurei soarte./ Una de naştere, alta de moarte,/ Stepa măreaţă de-mpiedicare/ Plină-i de iarbă, de sărutare.// Adu în cercul vieţii o stâncă/ Mijlocul meu sufletesc să-mi arăţi!/ Păsări şi fiare, divinităţi/ Sar de la pândă şi se mănâncă.// Dă rădăcină, om aşteptat,/ Lasă-te mie pentru un timp,/ Poate mă sperii, poate îmi schimb/ Teama de moarte şi de păcat.// Pentru vapoare, pentru catarge,/ Vântul se duce, marea se-ntoarce,/ Pentru copilul care crescu,/ Timpul continuă, liniştea nu.” (Constanţa Buzea, 29 martie 1941 – 31 august 2012)

Cochetărie.Cineva mi-a zis că a cunoscut o femeie care, ducându-se într’o zi să-şi surprindă soțul trădător şi să-l omoare, se opri, totuși, în drum, la o modistă şi-şi cumpără întâi, o pălărie care îi plăcuse.

Însurătoare.”Foaie verde de mohor/Nu mă-nsor și nu mă-nsor!/Păi ce? Asta-mi trebuie mie?/Să mă-nsor, să-mi iau soție?/N-am la buzunar cinci lei,/Să-i mai port și grija ei?/Dă-o-ncolo de năpasta,/N-am să mor fără nevastă./Și chiar dac-ar fi să mor,/Nu mă-nsor și nu mă-nsor./Că nevasta nu te lasă/Cât ce ți-a intrat în casă./Banul tot mereu ți-l cere/C-așa-i mintea de muiere./Ba spune să te mai ia și-un drac/Că nu i-ai luat pantofi pe plac,/Ba că vii seara târziu,/Ba că miroși a rachiu./Păi, așa obosit cum ești/Îți vine să te scoli din pat/Și să-i dai cu ceva-n cap./Dragii mei ascultători,/Uncheși, cuscri și feciori,/Dacă Bunul Dumnezeu/S-ar mai îndura de voi/Și v-ar face iar, flăcăi,/Spuneți voi, v-ați mai însura?/Sau ați striga cu toții-n cor/Nu mă-nsor și nu mă-nsor!” (Folclor)

Dorințe (imposibile). O tipă se plimba pe plajă când deodată dădu peste lampă fermecată. O ridică, o frecă și apăru Duhul. Tipa, încântată, îl întrebă dacă îi poate îndeplini trei dorințe. Duhul zise: – Nu. Din cauza inflației, din cauza veniturilor reduse în țările lumii a treia, din cauza competiției globale, nu-ți pot îndeplini decât o singură dorință. Deci, care ar fi aceea ? Tipa, fără ezitare spuse: – Vreau să fie pace în Orientul Mijlociu! Vezi harta asta? Vreau ca toate țările astea să înceteze să se războiască. Duhul se uită la hartă și exclamă: - Doamne Iisuse, femeie! Aceste țări sunt în război de mii de ani! Sunt eu meseriaș, dar nu chiar atât de meseriaș! Nu cred că asta se poate face, așa că pune-ți altă dorință! Tipa se gândi un minut și spuse: – Ei bine, niciodată n-am fost în stare să-mi găsesc bărbatul potrivit. Știi tu, un bărbat care să fie atent și amuzant. Căruia să-i placă să gătească, și să ajute la curățenia casei, care să fie bun la pat, căruia să-i placă părinții mei, care nu se uită la emisiuni sportive și care să fie – mai ales! - credincios. Asta îmi doresc… un partener de suflet! Duhul o privi lung, oftă adânc și spuse : – Ia mai dă-mi să văd o dată harta aia!

Burți.Femeia unui om politic se consideră deasupra legii. Nu doar ”deasupra” burții... burtosului!

Salvare.Am găsit leacul cel mai bun pentru Covid: nu mă mai uit la televizor!

Zăpezile(de altădată)... La finalul secolului al XIX-lea, Bucureştiul era renumit pentru două lucruri: avea cele mai multe biserici şi mănăstiri din Europa, dar - pentru că era înconjurat de vii - avea şi cele mai multe cârciumi, restaurante şi hanuri. Majoritatea cu lăutari. Cârciumile de altădată din Bucureşti aveau denumiri pitoreşti: “La trei sarmale“, “Leul şi cârnatul“, “La trei chiftele“, “La trei lulele“, “La doi lei“, “Ochiul lui Dumnezeu”, “ Groapa Dulce”, “Bodega Boilor”, “Falcă de Măgar”, „Mariţa Borțoasa”, “La trei ochi sub plapumă“. Restaurantele şi cârciumile Bucureştiului se deschideau, de-obicei, în zone uşor accesibile, la capetele liniilor de tramvai sau în zona centrală. Aşa că, de la ”Ochiul lui Dumnezeu” și ”Groapa Dulce”, puteai ajunge ușor, cu tramvaiul, şi la bodega Boilor sau la bodega ”Falcă de Măgar”. La cotitură de drum, puteai face o haltă la ”Mariţa Borțoasa”. Iar la miezul nopţii ajungeai, cu siguranţă, la cârciumioara ”La trei ochi sub plapumă”. Vremuri trecute, stil de viață, trecut... Normalitate (viață tihnită, de fapt). Apusă...

Ofelia.”Pre Sfântu’ Valentin, de az’,/L-adăst, în zori, să vină:/Să-ţi stau, fecioară, în pervaz,/Fiindu-ţi Valentină./Te scoli şi, scumpe,-mbraci cămeşi,/Ca să-i treci pragul, iată;/Şi fată eşti, ~ dar n-ai să ieşi,/Din încăpere, fată!/Pre sfinţii ăi din călindar,/Băieţii-aşa-s, cu toţii, /Orice mustrare e-n zadar:/Hoţi din născare-s hoţii./Tu spui: „Vorbeai de nuntă, vai,/Cât nu mă dasem ţie!”/Iar el: „De nu mi te dădeai,/Acum mi-erai soţie.” (William Shakespeare) (Traducere: Şerban Foarță)

Blestem.”Când ţi-o fi lumea mai dragă,/să-ţi pice dreapta beteagă/şi s-ajungi, la cap de pod,/cerşetor, slut şi nărod./Din puterea ta a plină,/suptă de vreo curviştină,/să rămâi sfrijit ca paiul,/urle-ţi versul ca buhaiul,/limba să ţi se-mpletească,/să vorbeşti pe păsărească,/să te topeşti de-a-n picioare,/galbin, ca o lumânare!//Să nu fie boală rea,/care-n tine să nu dea!/Ardite-ar focul, mangalul,/să fii scopit ca muscalul!/Cânte-ţi popa din Scriptură,/să-ţi văz dafinul pe gură!/Crai parşiv, din ţigănie,/că m-ai omorât de vie,/când m-ai luat din casă fată,/crudă şi nevinovată,/şi m-ai spintecat în două/sub cerul cu lună nouă.//Şi-n loc să mă iei mireasă,/m-ai lăsat să zac borţoasă/şi te-ai dus, duce-te-ar apa,/unde şi-a dus mutul iapa!/Dar de-o fi şi-o fi să vii,/iar în braţe să mă ţîi,/să-mi săruţi ţâţa şi gura/şi să-mi stingi din sân arsura,/Vedea-te-aş tot cum te ştiu:/’nalt, bălan şi cilibiu,/cu ochi arzători ca focul;/Aduce-mi-te-ar ghiocul!” (M.R. Paraschivescu, ”Blestem de dragoste”)