Cezar STRATON

Bere (4).Sofia Luther a condus (după moartea soțului ei la doar 49 de ani, în 1890) cea mai mare fabrică de bere din România cu pricepere și cu multă grijă, în așa măsură încât cei 100 de lucrători ai fabricii o considerau ca o mamă. Pe 10 aprilie 1905, moștenitoarea ”imperiului Luther” a murit și a fost înmormântată alături de soțul ei, Erhardt, în Cimitirul Bellu Evanghelic, busturile lor fiind realizate de sculptorul Carl Storck. Femeia a fost mult regretată și plânsă de lucrătorii fabricii. Sofia Luther nu a avut copii. Fabrica a trecut prin vânzare la frații Czell”, continuă doctorul N. I. Angelescu în articolul său despre istoria berarilor din România. Noii proprietari, frații Carl și Eugen Czell, doi industriași din Sibiu, au continuat cu multă dăruire dezvoltarea afacerii. Afacerea a cunoscut o perioadă dificilă între anii 1917-1918 când, în timpul ocupării Bucureștilor de trupele germane, producția a fost suspendată din ordinul administrației militare, iar utilajele au fost folosite în scopuri legate de război. Fabrica de bere și malț din Șoseaua Basarab și-a reluat activitatea după încetarea războiului și a funcționat neîncetat în perioada interbelică și în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. În aprilie 1944, în urma distrugerilor provocate de bombardamente, capacitatea de producție a scăzut la 30.000 de litri de bere/24 ore față de 120.000 litri de bere/24 ore, cât producea înainte de izbucnirea războiului. Naționalizată pe 11 iunie 1948, fabrica întemeiată de soții Luther a devenit Întreprinderea de Stat “Grivița”, s-a numit apoi Fabrica de bere “Grivița Roșie” și, după 1977, Fabrica de bere ”Gambrinus.” (dosaresecrete.ro). Emigranți. Putin îl întreabă pe Lavrov: - Cam câți evrei avem noi? - Vreo 3…4 milioane. - Și dacă hotărâm să-i lăsăm să plece, cam câți vor pleca? - Cred că vreo 10 - 15 milioane...

Sonetul XXXVI. ”Let me confess that we two must be twain.”Eu cred că separați ar fi mai bine,/Cu toate că iubirea noastră-i una./Păcatele care rămân cu mine/Fără-ajutorul tău le-oi duce-acuma./Un singur dor iubirea ne-o veghează,/Deși viețile noastre ne despart,/Iubirea însă nu ne-o afectează,/Numai deliciul ei ne e furat./Să te salut eu nu voi mai putea,/Căci te-aș răni prin fapta mea smintită./Nici tu în public nu mă onora/Dacă nu-ți vrei onoarea mult știrbită./N-o face deci; iubindu-te, pot spune/Că fiind-al meu, e-al meu și-al tău renume.” ( W. Shakespeare, trad. Adrian Vasiliu).

Lambada.”La început când încă mai purtam/pe suflet coaja de var a sufletului/credeam și speram/iubind să fiu iubit./Mai târziu când dădeam din trup/ca dintr-o aripă/în sângerosul aer, mi-am zis:/dacă pot să iubesc mi-e destul/și mi-este surâs/și mi-este vis/dacă pot să iubesc./La urmă, la umbră/am cântat:/dacă cineva poate să iubească/e împărat/dacă cineva este iubit/e infinit/și dacă există iubire/din goluri se naște plinul.” (Nichita Stănescu).

Ceață.Iubito, cum au reacționat părinții tăi când le-ai spus că vrem să ne căsătorim? – Este o situație destul de neclară. – Adică? – Tata nu a zis nimic încă, iar mama așteaptă să spună ce crede el, pentru a-l contrazice.

Banuș(Maria). ”Trei oameni sunt prezenți pe parcursul însemnărilor sale memorialistice, ca și al existenței și evoluției ei ca scriitor și ca...femeie (n.a.). Primul este Zaharia Stancu (1902-1974), cel cu care a intrat în legătură la 18 ani, sub semnul imperativei sale senzualități, adică bărbatul care, cu 12 ani mai în vârstă, a sedus-o și a dominat-o, întâi cu prezența, iar apoi cu amintirea sa până la sfârșitul vieții. Al doilea om care a avut asupra ei o mare influență a fost Constantin Ionescu - Giulian (1914-2011), pe care Maria Banuș l-a numit cu tandrețe, cu exasperare și cu ură, Richi. Acesta a fost un intelectual comunist cu pseudo-veleități filosofice, devenit în 1955 academician în noul for epurat de „elementele reacționare” (care l-au poreclit „Nulian”). Al treilea bărbat prezent în aceste însemnări este Sorin, soțul său, inginer constructor, o persoană discretă, înțelegătoare, atotrăbdătoare, refugiul ei autentic.” Din ”Însemnări”: ”Și supunerea aceea totală a femeii în fața bărbatului, pe care nu mi-a dat-o și n-o să mi-o dea decât ”el”. Am simțit atunci: dacă peste douăzeci de ani mi-ar spune: „Marioara, te vreau”. Ca și în prima zi de dragoste mare, acum patru ani, i-aș spune: „Vin!”. Și nu s-a întâmplat așa. Am fost calmă, dacă nu chiar indiferentă, dar atât ca să pot rezista. Și, totuși, îl iubesc pe Sorin (tolerantul ei soț – n.a.) atât de adânc, atât de cald, aș merge în foc pentru el. Pentru P. nici o unghie nu mi-aș da. Dar dacă m-ar chema la el, m-aș duce. Norocul meu e că nu mă cheamă.”  

Filtru.”România securizează granițele. Țara noastră acționează cu inteligența cu care am uimit de atâtea ori pe toată lumea. Orice persoană care vrea să intre în țară trebuie să mănânce o ceafă de porc și să bea un pahar de pălincă. Nu vrei? E clar că ești un terorist musulman! „Am amplasat în aeroport o măsuță, unde se poate servi o ceafă de porc pe care Coranul o interzice ferm. Dacă avem dubii, îl punem pe cetățean să mai mănânce încă o ceafă. Am avut un domn din Iran la care am avut niște dubii foarte mari și i-am dat să bea cam doi litri de pălincă. Până la urmă s-a dovedit că era din Ferentari”, declară Marian Colțea, agent secret. La toate punctele de trecere a frontierei grănicerii merg cu o ploscă, exact ca la nunți pe vremuri și le dau la șoferi să bea. Teroriștii au fost depistați imediat și arestați. În general e vorba de femei care spun că ele nu beau pălincă, ci prosecco, lucru care demonstrează că erau pregătite să comită cele mai murdare atacuri.” (Bondy Stenzler).

Strategii.Bărbatul are două variante să termine o ceartă cu femeia: 1. Recunoaște că a greșit. 2. Se preface mort.