Cezar STRATON

Mereu.”Mereu-Mereu, prințesa dolofană,/Nu mai punea demult geană pe geană,/Gândindu-se-n cearceafuri și în perne/La Făt-Frumos plecat în cruciade/Întru-apărarea flamurii eterne/A Domnului ce doar în ceruri șade/Și ne privește, tandru, cu binoclul,/La cât de viu ne arde-n inimi focul/Și cum mai cerne dânsa, ca prin sită,/Cu coapsele-i, odaia infinită/În care, în tigăi, prăjea pe plită/Crapii holbați și curățați de solzi/Și-avea-n dulap, în fiecare colț,/Rochii și pălării cât o grădină/Cu straturi mari, de zarzavaturi plină,/De vinetele-i atârnau până la șolduri,/Dând diavolilor mici, stranii imbolduri/Să îi mai piște globularii sâni,/Căci doar din asta grele nu rămân/Nici trupeșele fete de-mpărat,/Ce nu chiulesc la ora de pupat,/Chiar dacă toată ziua stau în pat!/Mereu-Mereu țipa cu vai! și ah! și uf!/Și cinstea-și apăra c-un pămătuf,/Apoi privea nostalgică-n văzduh,/Sperând să o străpungă Sfântul Duh!” (Emil Brumaru)

Franța (referitor la pandemie): ”Sujet de philosophie pour 2023: „ils manquent de masques, ou ils masquent des manques!?”

Încornorat. Bărbatul înşelat de nevastă dă foc casei ca să ardă şoarecii. (Proverb românesc). Decât a bărbatului, mai bună a argatului. Decât un bărbat urât, mai bine un străin iubit. De dragul bărbatului, joacă-n capu’ satului. Bărbatul meu e numai bun de tăiat mămăliga. Eu, mereu, ți-am dat voie în pat și tu m-ai aruncat sub pat. L-a lăudat atâta, până i-a pus coarne. (Emilian Novacoviciu, „Folclor Pornografic Bănăţan (Partea Hazlie)”, 1930)

Muntence.”Majoritatea muntencelor din Ţara Dornelor sunt aşa cum le-a văzut Mihail Sadoveanu, pline de cuviinţa straielor albe, cu înfăţişarea cochetă, care trec repegior pe marginea drumului torcând, gata să ridice ochi sprâncenaţi şi să zâmbească totdeauna unui obraz simpatic şi să răspundă c-o glumă unei întrebări a drumeţului. (Cântecul Mioarei). Cert este că, în folclorul satiric local, în special cel licenţios, vom găsi ambele tipuri de muntence, dintre cele întâlnite de Calistrat Hogaş ori de G.T. Kirileanu, atât cele frumoase, atrăgătoare sau sexy, cum se spune în ziua de azi, cât şi cele slute, nu puţine nici ele...” (Gh. Pața)

”Complex”.”Este de necontestat că imaginea Mariei Banuș (1914-1999) e definitiv marcată de nefastul tribut plătit regimului comunist în cea mai neagră etapă a sa. Poetă, traducătoare și eseistă, Maria Banuș a fost, totuși, o persoană educată, cultivată, poliglotă (a tradus din Rainer Maria Rilke, Goethe, Shakespeare, Pușkin, Neruda ș.a.), cu vaste și valoroase lecturi încă din adolescență. În anul 2014, la împlinirea a 100 de ani de la naștere, i-a apărut opera memorialistică, densă, suculentă și tragică, intitulată „Însemnările mele”. Lucrarea reprezintă un jurnal pe care ea îl începe la 14 ani și îl încheie la 85. Chiar primele însemnări dezvăluie un caracter aparte, motivat în primul rând de complexul de inferioritate care a urmărit-o întreaga viață, un amestec între două obsesii, a propriei înfățișări percepută ca dezagreabilă și aceea a originii sale evreiești, aceasta din urmă cu atât mai apăsătoare cu cât Maria Banuș se simte o asimilată, ea care își iubește patria și este o subtilă cunoscătoare a limbii române, pe care o adoră cu sinceritate.” (Dorin Nădrău)

Final.”Rupând, viril, un zdravăn castravete,/ Pe malul pur al mării stă Pericle;/ Ar vrea ca Melpomena să-i repete/ Că adevărul zace-n fund de sticle// Dar ea s-a başoldit precum balena/ La glasul patimii carnale-i surdă/ Nici o silfidă nu-i mai duce trena/ Şi carnea-i moale, albă, ca de urdă.// N-aude ale inimii pistoale/ Nimic nu mai vibrează sub perucă/ Iubirea, vag drapată-n sure țoale,/ Pe ţărmi pustii se clatină năucă.” (Titus Popovici)

Miller(Henry). ”Ce surpriză pe Netflix! Un documentar despre Henry Miller, realizat de Gero von Boehm. Unde e situat omul? Între sordid și divin, făcut din carne și din sânge. Și care suferă. Un fel de înger cu „aripile înmuiate în noroi și sânge”. Mutat la Paris prin 1930, o cunoaște pe Anaïs Nin, care i-a finanțat apariția Tropicului Cancerului în 1934. Au urmat apoi procesele pentru obscenitate în Statele Unite. Abia în 1964 i se recunoaște (oficial) valoarea literară. La Paris, Miller trăiește în anturaje păcătoase, însă scrie mereu. Cu Anaïs Nin are o legătură amoroasă, iar corespondența cu ea va dura douăzeci de ani. Ea s-a născut în Franța, apoi a plecat în America la 11 ani, ca să revină la Paris la 20 de ani. A scris Incest, Foc, Delta lui Venus, Henry și June. Regizorul Philip Kaufman se inspiră din cartea Henry și June și realizează în 1990 filmul cu același titlu. Vedem fluctuațiile erotice, atmosfera boemă, libertățile sexuale. Anaïs e căsătorită cu Hugo, iar Henry cu June. Să ne întoarcem la documentar… Diferite persoane vorbesc despre scriitor. Apare și el în câteva secvențe, afirmând că „ajunge să exiști”. Parisul a fost întotdeauna un vis de-al său. Voia să devoreze viața, dormea pe unde apuca, era un vagabond veritabil. Femei diverse, prostituate, dar și umilința și foamea. Se considera „un călugăr cu organe genitale”, iar în visele sale făcea sex cu toată lumea. Henry era convins că nu te poți ridica dacă nu ai picioarele în noroi. După multe căsătorii, el a afirmat că organul sexual feminin e „o intrare în infern”. Misoginie tardivă, neconvingătoare. Nu are încredere în literatură, dar scrie intens. Apoi e convins că „lumea e un cancer care se devorează pe sine”. După care își duce mașina de scris lângă o oglindă, ca să se privească în timp ce scrie. Tandru narcisism!” (Alexandru Jurcan)