Doru POPOVICI

Viaţa (iar de la o vreme încoace şi legislaţia) m-a învăţat că de anumite defecte ale omului nu-i nici corect, nici frumos să râzi. Ba dimpotrivă: un strop de înţelegere, de compasiune, sunt bine-venite şi pot aduce o rază de lumină în viaţa celui afectat. În cu totul altă ordine de idei, nimeni şi nimic nu m-ar putea convinge că un om cu un defect vizibil (în cazul la care fac trimitere e "auzibil"!) poate produce mari performanţe în vreun domeniu. Excepţia ar putea-o constitui marii muzicieni orbi, de exemplu Ray Charles, Stevie Wonder, Jose Feliciano. Ca să n-o mai lungesc, aici e vorba despre domnul Cosmin Contra, poreclit (poate tocmai de aceea, nu ştiu, n-am scormonit niciodată) "Guriţă", al cărui defect de vorbire este cât se poate de deranjant pentru urechea omenească. Iar eu îl asociez, cum ziceam, cu imposibilitatea de a produce un fotbal de mare calitate şi rafinament, performant măcar până la nivelul la care ajunsese el însuşi ca fotbalist, ideea fiind că poate jucătorii aduşi de el la lot nu înţeleg totdeauna exact ce le cere pe propria-i guriţă antrenorul. Persoanele aflate în asemenea situaţie de regulă sunt înţelegătoare la rândul lor cu ceilalţi. Excepţiile însă sunt duse în extrema cealaltă, fiind agresive, ţâfnoase, ranchiunoase şi intolerante. Am putut constata în repetate rânduri că selecţionerul echipei numite România face parte tocmai din această ultimă şi nefericită categorie. Adică orice întrebare i se pare o capcană şi chiar un atac direct la persoană. Îndrăznesc chiar să afirm că pe lângă "Guriţă", domnul "Piţi, lasă-ne!" era un excelent comunicator şi un interlocutor plăcut! De unde şi concluzia că dincolo de defectul de vorbire, domnul "Guriţă" are unul mult mai mare, la cap. Am ajuns să îmi doresc ratarea din nou a unei calificări, dacă asta ar fi condiţia ca să scăpăm şi de ăsta, devenit între timp mai antipatic până şi decât neisprăvitul de Daum.