Cezar STRATON

Anton Pann, autorul ”Poveştii vorbei”, cel investit de Eminescu cu onoranta etichetă ”finul Pepelei, cel isteţ ca un proverb” – a avut o viaţă sentimentală şi socială mai spectaculoasă şi mai periculoasă decât chiar ”vagabondul trubadur etern”, neuitatul Francois Villon. Franţuzul citat, e explicabil,  a ”profitat”, post-mortem şi involuntar, de prestigiul unei limbi de circulaţie. Pann al nostru nu e cu nimic mai prejos ca ”viveur”, aventurier, dar nici ca ..scriitor! Nenorocosul – în iubire -  Anton Pann – devenit, finalmente, bucureştean,  după ce marea lui iubire, juna Anica, îl va înşela (eterna poveste!) cu ucenicul său - va vizita apoi periodic târgul Râureni, din Râmnicul Vâlcei. Locuri care îi aminteau, probabil,  de prima – poate că singura!? – lui iubire: Anica, sora stareţei Mânăstirii Dintr-un Lemn. Cea care nu a binecuvântat iubirea celor doi. În timpul unei plimbări prin târg, Anton Pann a contractat  tifos. După ce a zăcut o lună şi jumătate la pat, acesta a murit în noiembrie 1854.  (Cei interesaţi pot vizita casa în care a locuit Anton Pann în Râmnicu Vâlcea. Construcţia s-a păstrat foarte bine de-a lungul anilor chiar dacă, în 1982,  a fost translatată zeci de metri din centrul municipiului Râmnicu Vâlcea) Ca să încununez omagiul adus acestui bărbat adevărat – mereu alergând după himera iubirii perfecte! – postez un text de maturitate, prea puţin cunoscut. Şi pus în valoare recent, prin minunata iniţiativă de digitalizare a arhivelor noastre naţionale.  El se numeşte „Înţeleptul Archir cu nepotul său Anadam. De Anton Pann. Ediţia a doa. Bucureşti, 1854, în Tipografia lui Anton Pann” (era anul morţii lui Pann, dar ..era şi ediţia a 2-a  a cărţii. Şi asta mă pune pe gânduri: fusese, deja, prima ediţie, un ”best-sellers”, de vreme ce  Pann voia să scoată al doilea tiraj!?). Citez aici – din motive de spaţiu tipografic – doar câteva ”sfaturi  preventive de/pentru însurătoare”, venite de la un bărbat ”competent”: Anton Pann. Citiţi! 35. În sfârşit, tot omul e dator în lume să urmeze la una din aceste trei, adică: sau fă-te ostaş, sau fă-te călugăr, sau te însoară, dar însă ostaş să te faci mai tânăr, călugăr mai bătrân, şi să te însori când ajungi în minte coaptă; când poţi, adică, să câştigi banii, iar nu când ştii numai să-i cheltuieşti; că, nevasta nouă guri are, nu e precum ţi să pare; că, e mult mai bine să zici numai tu: vai de mine! decât să staţi amândoi să strigaţi: o vai de noi! 36. Când vei vrea să te însori, deschide ochii patru, ca să nu aduci pe dracul cu lăutari în casă. Ci, te păzeşte să nu ei fată frumoasă de neam prost, nevasta lăsată de bărbat, şi văduvă care îşi plânge pe bărbatul cel mort; nici lua de neam mai mare decât tine, ca să nu-ţi zică: scol tu să şez eu: nici mai bogată, ca să nu-ţi zică: taci tu să vorbesc eu; ci ia mai săracă, ca să-ţi zică: fă ce ştii tu; că, nevasta nu e cârpă, dacă nu-ţi place, adecă, să o descoşi şi să o lepezi.37. Să nu fii temător; că, bărbatul temător îşi îmvaţă nevasta curvă, şi stăpânul scump sluga hoaţă. Că dacă este ea neam rău, mai bine să păzeşti crângul cu epurii decât pe dânsa. Toate merg după neam: uită-te la muma sa şi cunoaşte pe fie-sa. Că, unde a sărit capra o să sară şi iada. Şi, dacă este fierul rău pe cât îl baţi e degeaba, nu faci din el nicio treabă. Cu aceste şi cu alte asemenea după ce învăţă Archir pe nepotul său Anadam, şi după ce de mai multe ori i le repetă, într-o zi îi zice: Fătul meu! eu ca unul ce am îngrijit de a ta creştere, după părerea mea socotită îndestul de bună, şi ai ajuns într-o vârstă cât să poţi cunoaşte şi deosebi albul din negru, dulcele din amar şi bunul din rău: am nădejde că-mi vei bucura rămăşiţa zilelor mele şi îmi vei odihni bătrâneţele, prin urmări înţelepte, în toate pasurile tale după sfătuirile ce ţ-am dat […]”  Onest încă o dată, iată un Anton Pann matur, care a dorit  să ofere viitorilor doritori de însurare, un ghid de avertizare. Şi de ”bune practici”, cum am zice azi!