Ion DRĂGUŞANUL

BOSANCI (I). Istoria atestată a uriaşului sat Bosanci începe în 14 august 1432, atunci când Isaia dobândeşte întăritură, de la fiul lui Alexandru cel Bun, Iliaş, pentru „slujbă credincioasă”, asupra mai multor sate de pe valea Sucevei, printre care şi „jumătate din Bosance”. Legendările recente, referitoare la popularea satului, în vremea lui Ştefan cel Mare, cu tătari sunt pure denaturări istorice, colonia aceea de tătari, Soloboda, fiind aşezată în valea Sucevei, între Udeşti şi Vereşti, istoria lor târzie constituind tema surprinzătorului roman „Prăpădul Solobodei”, de Eusebiu Camilar.

Singura referire la satul Bosanci, în vremea lui Ştefan cel Mare, este cea din 6 martie 1490, care-l menţionează pe „Ioan Despot din Bosance”, care îi vindea egumenului Moldoviţei, Anastasie, o prisacă.

În 17 august 1585, sunt menţionaţi în hotarnica Borhineştilor, Onciul, vataman de Bosance, şi Isac din Bosance, răzeşi, fără îndoială, şi oameni în vârstă, din moment ce sunt chemaţi să se pronunţe într-o astfel de cauză. Cinci ani mai târziu, Evlochie de la Nemerceni (parte a Bosancilor, dinspre Moara) plăteşte datoriile fratelui său, Isaico, pentru a salva moşia străbună, adică „17 boi, 1 cal, şi 2 vaci cu viţii, şi 10 taleri bani gata”.

Declinul obştii răzeşeşti a Bosancilor, determinat şi de ascensiunea unor foşti răzeşi, care dobândesc moşii prin toată Moldova, începe în 11 iunie 1621, când viitorul voievod moldav, pe atunci pârcălab de Hotin, Miron Barnovschi, primeşte uric (întăritură), de la Alexandru Iliaş Vodă, pentru „Bosance şi Uideşti, cu mori pe Şomuz”. După doar doi ani, în 1653, sângerosul Ştefan Tomşa al II-lea, ctitorul mănăstirii Solca, dăruieşte, în mod abuziv, satul Bosanci Mitropoliei Sucevei, care îl stăpâneşte doar până în 24 martie 1624, când Radu Mihnea Vodă îl repune în drepturi pe Miron Barnovschi, ajuns şi hatman, nu numai pârcălab de Hotin, „pentru slujbele aduse în războiul condus de acesta în chip strălucit împotriva cazacilor”.

Personajul romanului „Neamul Şoimăreştilor”, de Mihail Sadoveanu, Miron Barnovschi, om cucernic şi de o bunătate rar întâlnită, ajuns voievod, datorită meritelor lui, „prin voia ţării”, cedează asaltului persuasiv al mitropolitului Sucevei şi, în 11 februarie 1626, când dăruieşte Mitropoliei şi o casă în Suceava, pentru a fi folosită drept crâşmă, din vânzarea rachiului urmând să se asigure „lumina” la sfântul mormânt al martirului creştin de la Cetatea Albă, Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, cedează călugărilor şi satele sale Bosancea şi Unguraşi, pe care le scuteşte, în 5 martie 1629, de toate dările, poruncind dregătorilor şi slujitorilor domniei „să nu supere cu nici un fel de silnicii” nici celelalte sate ale Mitropoliei Sucevei.

În 25 iulie 1701, este menţionat un oarecare Ilie din Bosance, care cumpără nişte boi furaţi de la Nicolai Perjul, din Rădăşeni. Alţi doi bosânceni, „Vasilie Arămescul, diacon de Bosance, şi Gheorghiţă, vătăman tot de acolo”, sunt menţionaţi, în 16 februarie 1724, ca martori la hotărnicirea Tişăuţilor.

În 1772, s-au stabilit la Bosanci emigranţii ardeleni, pălmaşi din Dragomireşti, Zaharia UNGUR şi Alexa MOLDOVAN, iar în 1774, Dumitru CHIFOR, pălmaş din Budurlău, urmat, în 1775, de pălmaşul din Reghin Ion TRIF. În 1777, mai vin trei familii de pălmaşi ardeleni, toţi din Cepan, Siomeon şi Tudor MOROŞAN şi George ILOVAN, în anul următor, 1778, sosind doar un plugar, din Bungard pe Someş, un oarecare ZACHARIE.

Recensământul lui Rumeanţev[1], din 1772-1773, înregistrează la Bosanci, sat cu salvogvardia preînălţatului Graf, fără alte precizări, „159– toată suma caselor”, însemnând 111 scutelnici ai Mitropoliei Sucevei, 14 popi, 10 femei sărace, 7 ţigani şi 17 scutelnici călugăreşti cu salvogvardie.

Recensământul generalului Spleny, din 1775, consemnează ca trăitori în Bosanci, arondat Ocolului Mijlociu, 9 popi şi 161 ţărani, deşi, în urmă cu un an, în 1774, satul avea, conform Topografiei lui Werenka, 128 de familii, numărul acestora sporind, în următorul deceniu, la 238 familii şi tot atâtea gospodării. În 16 februarie 1794, Comisariatul cezaro-crăiesc al Ţinutului Suceava fixează suprafaţa sesiilor parohiale pentru Bosanci, Udeşti şi Reuseni la câte 24 fălci, scutindu-le de boieresc.