Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
luni, 1 dec 2014 - Anul XIX, nr. 280 (5789)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9764 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6687 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Nemulțumire

Harşovschi acuză consilierii locali PSD că au votat împotriva locuitorilor cartierului Obcini

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Liderul reprezentanţilor PNL din Consiliul Local Suceava, Lucian Harşovschi, i-a acuzat pe consilierii suceveni ai PSD că au votat în şedinţa de joi împotriva locuitorilor din cartierul Obcini atunci când au respins proiectul propus de liberali pentru înfiinţarea unei grădiniţe în actualul sediul al Agenţiei de Protecţia Mediului. Lucian Harşovschi a declarat în cadrul unei conferinţe de presă că în campania electorală pentru prezidenţiale, primarul Ion Lungu promitea alături de liderul Organizaţiei Municipale Suceava a PSD, senatorul Ovidiu Donţu, că va sprijini înfiinţarea unei grădiniţe în cartierul Obcini, însă proiectul iniţiat de liberali nu a fost aprobat de „PSD şi alianţa socialistă”. „Consilierii PSD au votat împotriva cetăţenilor din cartierul Obcini pentru că acolo este nevoie nu de o grădiniţă, ci de mai multe, însă avem un singur spaţiu adecvat pentru această activitate, şi anume clădirea în care funcţionează Agenţia de Protecţie a Mediului”, a arătat Lucian Harşovschi. El a adăugat că această clădire a fost construită iniţial pentru a avea destinaţia de grădiniţă, astfel încât în momentul de faţă cheltuielile pentru amenajarea în acest scop nu ar fi foarte ridicate. Harşovschi a amintit că în cartierul Obcini există o singură grădiniţă, cu program normal, în care învaţă 330 de copii.

Lucian Harşovschi a prezentat „lista ruşinii” cu numele consilierilor PSD care au votat împotriva proiectului propus de PNL de a deschide o grădiniţă în sediul APM Suceava.

„Nu e normal să promiţi ceva în campania electorală, inclusiv în şcoli, şi să spui că ai soluţii, şi când eşti pus în faţa faptului împlinit, să votezi împotrivă. Aşa au votat consilierii PSD şi majoritatea formată în jurul acestora. Au votat împotriva cetăţenilor din cartierul Obcini”, a subliniat liderul consilierilor locali PNL.

El a arătat că liberalii nu îşi doresc să desfiinţeze instituţii, aşa cum au fost acuzaţi, având în vedere că PNL a propus ca sediul APM Suceava să fie mutat în clădirea Centrului Militar Judeţean, aşa cum s-a procedat şi în cazul Arhivelor Naţionale. Lucian Harşovschi a ţinut să precizeze că în problema unei noi grădiniţe din Obcini ar exista şi „un interes patrimonial”, având în vedere că o altă propunere ar fi achiziţionarea unei clădiri private, cu o sumă de peste 330.000 de euro. „Asta în detrimentul unei clădiri care necesită foarte puţine amenajări. Şi lucrurile mergeau pe un făgaş normal. Se obţinea aprobarea pentru a prelua această clădire, la începutul anului viitor prindeam în buget banii pentru renovările minime necesare, iar din luna septembrie a anului viitor putea funcţiona ca grădiniţă. Acum lucrurile sunt îngreunate, însă vreau să-i asigur pe suceveni că în continuare vom promova acest proiect şi până la urmă vom reuşi, pentru că este nevoie de o grădiniţă în cartierul Obcini”, a declarat Lucian Harşovschi.

Pe de altă parte, făcând referire la ultima şedinţă a Consiliului Local, Harşovschi a amintit şi de problemele legate de Termica Suceava, subliniind că „dacă lucrurile care se întâmplă acolo sunt ştiute de o persoană, atunci sunt ştiute de primarul actual Ion Lungu”. El a arătat că Ion Lungu a declarat în campania electorală pentru alegerile prezidenţiale că singurul care sprijină rezolvarea problemelor de la Termica este premierul Victor Ponta. În aceste condiţii, Lucian Harşovschi a amintit că Ion Lungu a fost mandatat de consilierii locali să meargă la Guvern pentru a obţine aprobările necesare în vederea înfiinţării unui serviciu de termoficare în cadrul Primăriei în vederea angajării a 157 de salariaţi de la Termica Suceava. „Noi nu am făcut altceva decât să-l mandatăm pe Ion Lungu să se ducă la Bucureşti, la Guvern şi la prietenul domniei sale, Victor Ponta, pentru a debloca situaţia şi pentru a avea un serviciu în cadrul primăriei în care să putem prelua nişte oameni de la Termica, în aşa fel încât sucevenii să plătească un preţ corect, dar cât mai mic pentru agentul termic”, a spus Harşovschi. El a adăugat că primarul Ion Lungu are la dispoziţie 30 de zile pentru a obţine soluţia pentru înfiinţarea acestui nou serviciu de termoficare. 

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Harşovschi acuză consilierii locali PSD că au votat împotriva locuitorilor cartierului Obcini.
 Vizualizări articol: 2573 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 1.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 1.0 din 2 voturi
Harşovschi acuză consilierii locali PSD că au votat împotriva locuitorilor cartierului Obcini1.052

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei