Alfredo Lopez Austin: „Tamoanchan şi Tlalocan”

În viziunea aztecilor au existat două locuri misterioase, Tamoanchan şi Tlalocan. Deşi sunt considerate importante din punct de vedere cosmologic, trimiterile la ele în mitologia aztecă rămân obscure.  

Locul de obârşie al tuturor fiinţelor şi paradisul terestru din interiorul unui munte veşnic

În lucrarea „Tamoanchan şi Tlalocan” autorul Alfredo Lopez Austin oferă noi interpretări ale mitologiei aztece bazate pe surse istorice scrise, surse iconografice şi credinţe ale indienilor moderni.
Miturile despre Tamoanchan îl descriu ca pe locul de obârşie al tuturor fiinţelor. Tlalocan, în schimb, era un paradis terestru situat în interiorul unui munte veşnic verde şi frumos, locul în care sălăşluiau oamenii care au murit prin înec, răpuşi de fulger sau de boală.
Istoricii au încercat să înţeleagă şi să clarifice semnificaţia acestor două locuri din secolul al XVI-lea.

„Ţinuturi ale ceţii”

Astăzi, cei care studiază religia vechilor mexicani încearcă să le găsească în sistemul cosmic, pentru a înţelege mai bine gândirea religioasă mesoamericană, dar sursele scrise cu privire la aceste două locuri sunt greu de înţeles.
„Ţinuturi ale ceţii”, astfel au definit Tamoanchan-ul şi Tlalocan-ul poezia, imnurile sacre şi descrierile religiei străvechi. Dar cuvântul ceaţă lămureşte prea puţin, pentru că ceaţa, ca prezenţă sau cuvânt, atenuează clarobscurul, şterge contururile, opacizează culorile, ghidează în chip înşelător mâna ce voieşte să atingă şi tulbură miresmele cu masa ei umedă.
Ceaţa este tăcere. Neagă mişcarea atunci când o învăluie iar fâşiile sale simulează că ceea ce este static se mişcă. Ceaţa amestecă somnul cu veghea.
În cazul nostru, ceaţa amestecă istoria cu mitul.

Locul creaţiei şi locul morţii

Tamoanchan este loc al creaţiei. Perechea supremă, Ometecuhtli şi Omecihuatl, trimite din Tamoanchan germenele anemic al fătului în pântecele mamei şi tot Tamoanchan a fost locul în care, în timpul primordial, zeii au pus porumbul pe buzele omului după ce au zdrobit boabele cu propriile lor masele.
Tlalocan, în schimb, este loc al morţii. Este un munte gol plin de roade deoarece în el există un sezon productiv etern. În interiorul său ajung oamenii morţi sub protecţia sau în urma atacului zeului ploii. Cu toate acestea, Tamoanchan şi Tlalocan se confundă. Astfel par să fi stat lucrurile încă din timpurile străvechi.

Sursa: www.cartespirituala.ro