Taţiana Vlad Guga: „Frământări”

Cea mai frumoasă Doamnă a Bucovinei, Taţiana Vlad Guga, născută la Bălăceana, crescută la Iordăneşti, fostă liceancă şi studentă cernăuţeană în vremurile inegalabile ale perioadei interbelice, a scos în acest an, la Editura „Christiana” din Bucureşti, o plachetă cu 55 poeme, „un mic popas / din amintiri / şi din iubiri / senine”, prefaţată de doamna Aspazia Oţel Petrescu, cea care şi concluzionează cum că „vise risipite, cred că aceasta este sintagma care caracterizează „frământările” Taţianei Vlad Gura, poetă a Bucovinei risipite”.

Eu cred, însă, că nu vise, ci trăiri profunde şi inalienabile întâlnim în poemele simple, schematice ale venerabilei profesoare din Vatra Dornei, trăirea aproape nepământească a sclipirilor de adevăr, de demn şi de eroic din istoria noastră caracterizând fiinţa statuară a femeii-cărturar din Bucovina, pe care încă o mai întâlnim pe plaiurile noastre, sub numele de Taţiana Vlad Guga.

Bucovina, din păcate, nu arată, nici pe departe, aşa cum o trăieşte, de multe, multe decenii, profesoara care, ca să nu piardă timpul de după pensionare, obişnuieşte să predea lecţii de germană, la Casa de Cultură, gratuit tuturor celor dornici să înveţe limba aristocraţiei româneşti din Bucovina de odinioară.

În buna tradiţie bucovineană

Din 1997, când publica, în Biblioteca „Arboroasa” din Cernăuţi, „Ibi domo sum” (apărută în ediţie bilingvă româno-germană, în 2003) şi până în anul plachetei „Frământări”, Taţiana Vlad Guga a publicat „Rană deschidă”, Editura „Christiana” Bucureşti, 1999, retipărită, în 2001, la Editura „Mirton” din Timişoara, „Dor de Cernăuţi / Czernowitzer Sehnsucht”, ediţie româno-germană, apărută la editura „Axa” din Botoşani, în 2003, „Eterne vise”, în 2006, şi „Dor de acasă / Heimweh”, ediţie româno-germană, apărută tot la Editura „Axa”, în 2008.

Lirica Taţianei Vlad Guga aminteşte de cea a iconarismului din al doilea val (Nicolae Tăutu, George Sidorovici, Eusebiu Camilar, Dragoş Vicol, Vasile Pînzariu, Dumitru Oniga etc.), în care descriptivul („Un poet uitat la răscruci de drumuri şi stele / Cernăuţi, prietene vechi al nopţilor mele” - Nicolae Tăutu) îmbracă forma sufletului („Nu te-am uitat, iubite Cernăuţi, / Micuţa noastră Vienă de-altădată” - Taţiana Vlad Guga) şi determină forma sufletului, cum ar spune Alexandru Ovidiu Vintilă.

Şi asta pentru că descriptivul stabileşte coordonatele unui spaţiu real, în care, odată cu cenuşia curgere a generaţiilor, se pot întrezări templele durabilităţii, întru omagierea unor martiri precum Gheorghe Pivin-Leandru, Mircea şi Gheorghe Meglei din Iordăneşti, Aurel Şapcă sau Ion Gavrilă Ogoranu, a unor personalităţi ale culturii române, definitiv înrădăcinate în Cernăuţi, precum Eminescu sau Porumbescu, dar şi pentru omagierea meditativă a unor locuri, în vremuri în care, din nefericire, „prăpădită-i Bucovina / şi pârloagă ni-i grădina”.

Istoria tristei Bucovine

Fără a atinge performanţe imagistice, poezia Taţianei Vlad Guga este ţipăt de disperare al statorniciei („Rămaşi din veac pe strămoşeasca glie, / Tot aşteptaţi dreptatea să învie”), este „gând curat / - om înţelept”, dar fără străfulgerări, fără dezlănţuiri de inefabil, fără atmosfera lăuntrică a închinării, ci mai curând aidoma închinării de pe drumul din vecinătatea unei biserici, după obiceiul îndătinat.

Între cărturarul Taţiana Vlad Guga şi poezia pe care o scrie este exact diferenţa pe care o sesiza Ion Grămadă între poetul sucevean Nicu Dracinschi şi poezia lui. E multă, multă sinceritate, e o abundenţă de melancolie vie, pe care poetesa, în imposibilitatea de a o desena prin cuvinte şi, mai ales, prin „umbra cuvintelor”, o suplineşte cu fotografii, imaginile alb-negru, mai mult decât picturale, înfăţişând lunca Siretului, în 25 decembrie 1941, o toamnă scrâşnită în Iordăneştii anului 1942, biserici vechi şi oameni şi mai vechi, cum ar spune martirul George Ungureanu.

Dragostea de viaţă, setea, foamea de viaţă pot suplini, totuşi, meşteşugul trăirii, atunci când „omul de baştină / înoată prin mlaştină”, pentru că, datorită vitregiilor istoriei, s-a hărtănit cu toporul prin suflete, iar în relicvele acelea împrăştiate abia poţi distinge că „în Siberia ni-i satul”, deşi „fântâna graiului nu v-au secat-o”.

„Călător în tainic zbor” prin realitatea sublimă, cea pe care puţini dintre noi o şi pot întrezări, Taţiana Vlad Guga „aduce tinereţe la bătrâneţe”, înfăţişându-ne „triste destine uitate de-un veac” pentru a-l ajuta pe fiecare dintre noi să se caute şi să se afle pe sine.