George Timu: „Haizerii din Ţara de Sus”

Pasionat de „drumul de fier” până la a deveni un adevărat istoric al activităţilor feroviare din Bucovina, George Timu, autor al cărţilor cu caracter monografic „Nostalgii feroviare”, „Cu Blocnotesul printre Bucovineni” şi „Consonanţele Destinului”, a recidivat, de curând, cu „Haizerii din Ţara de Sus”, o carte care exprimă „şi un mesaj de admiraţie şi consideraţie celor cărora li se adresează cu denumirea de „haizer” - după cum observă prefaţatorul, ing. Gabriel Margineanu - dar şi primele „săpături” (sau poate „foraje”, fiind mai în temă cu bogăţiile solului şi subsolului din zonă), în viaţa feroviarilor bucovineni, cu precădere în a celor care au cutreierat munţi şi văi, conducând îndrăgitele locomotive cu aburi sau a celor care le pregăteau înainte de plecare”.

Cadrul liric odată stabilit, prin prefaţă, ca potenţial exclusiv al cititorului capabil de duioşie şi de nostalgii, aflăm, de la autor, graţie unui „Preambul” cum vine chestiunea cu haizerii aceştia enigmatici şi tocmai de aceea provocatori: „Cuvântul „heizeri”, ce se exprimă în româneşte prin „haiţari”, se mai păstrează de aproape o sută de ani printre bătrânii din cartierul Capu Satului” din Câmpulung Moldovenesc sau „Câmpulung Bucovina”, cum formulează autorul, preluând o denumire patriotardă, dar falsă, din perioada interbelică a acestui zbuciumat nord de ţară românească a Moldovei, cum ziceau vechii voievozi.

Recuperări de memorie şi necesare, şi utile

Un „scurt istoric”, în care se atenţionează, în lumea asta fără memorie, că în 14 aprilie 1411 se vor împlini 600 ani de la atestarea documentară a Câmpulungului Moldovenesc şi a tuturor satelor din vechiul Ocol al Câmpulungului (cui să-i pese?), schematizează studiile lui Teodor Balan, cel abandonat în uitare şi în bălăriile cimitirului din Gura Humorului, apoi, după vagi poticneli pe şleaurile triumfaliste ale istoriei provinciale, George Timu trece la ceea ce iubeşte mai mult şi, de aceea, cunoaşte mai bine, începând cu locomotivele „Krauss Li”, care se răsfaţă, într-o fotografie de epocă, pe valea Moldoviţei, locomotivele „B.M.F. Praga” şi „Von Meran Forester”, continuând cu „mocăniţele”, care, de asemeni, străluceasc aidoma femeilor pururi tinere şi frumoase doar în fotografii de epocă, şi continuă cu tot felul de linii ferate, care ţineau de Depoul de locomotive Capu Satului sau de remizele de locomotive din Gura Humorului, Vama şi Vatra Dornei.

În paralel, autorul prezintă şi „o foarte scurtă evoluţie a căilor ferate la nivel mondial”, şi ea bogat ilustrată cu imagini ale locomotivelor „Stephenson”, „Austria”, „Philadelphia”, „Wiener-Neustadt”, „Engerth” (denumită şi „Kapellen”), ba chiar şi cu două interesante fotografii care ţin de istoria noastră, una, din 18 august 1888, cu ceremonia inaugurării, la Dărmăneşti, a căii ferate Hatna-Câmpulung, alta, din 15 august 1889, cu fosta gară din Vama, distrusă de bombardamentele anului 1918. Nu lipsesc, desigur, nici fotografiile cu realizarea tunelului Mestecăniş, dat în folosinţă în aprilie 1902, după o trudnică, dar iscusită ispravă a geniştilor din armata imperială austriacă. Fotografiile sunt însoţite de texte excelent documentate, pentru că şi în domeniul feroviar lucrurile se schimbă, evoluează, apar locomotivele „Pflaum”, „I. Haswell” şi aşa mai departe, gările se modernizează, iau aspectul unui salut nemţesc în intimitatea noastră preistorică. Istorie, mărturie, recuperări de memorie şi necesare, şi utile.

Fruntaşii, făptuitori de istorie

Adesea m-am întrebat ce s-a întâmplat cu fruntaşii în muncă din diverse sectoare ale economiei funcţionale de odinioară, dar n-am avut vreme să încerc vreo investigaţie.

George Timu, trăitor profund al lumii feroviare, singura încă profesionalizată şi funcţională în România de astăzi, ne lămureşte că fruntaşii căilor ferate au fost şi au rămas făptuitori de istorie, exemple de urmat şi modelatori de caractere, sfârşind, în cele din urmă, în legendă. Unii dintre ei, precum prof. ing. Constantin Atanasiu, instructorul de şcoală Mihai Creţu, mecanicul instructor Gheorghe Hriscu, inginer Constantin Nasta etc. au notorietate pe deplin meritată, dar George Timu consideră (ceea ce-i şi pe placul meu) că şi omul obişnuit, dacă lasă urme ale trecerii sale prin viaţă, merită recunoştinţă obştească, fie omul acela chiar şi un haizer oarecare, dar destoinic, precum Ion Neculea, Gheorghe Prundeanu sau Dragoş Gavriluţă. Iar cartea înveşniceşte şi astfel de nume, încredinţându-le bibliotecilor, pentru că memorie obştească nu avem.

Ion DRĂGUŞANUL