„O carte dată naibii”

O carte pe zi: „O carte dată naibii”

Autor: Jason Mott

Traducător: Alina-Gabriela Rudeanu

Apariție: 2024

Nr. pagini: 304

Editura: Curtea Veche

Descriere

Satirică și ingenios construită, “O carte dată naibii” leagă firele unei narațiuni complexe despre identitate, dragoste și violență.

Jason Mott cucerește printr-un stil amețitor și ludic, pe care îl folosește ca să echilibreze un nucleu tematic dur. El explorează continuu ce înseamnă să scrii, alternând voci eclatante care se întâlnesc pe teritoriul unui prezent nesigur. Rezultatul este un roman ca o parabolă de Octavia Butler, tăios și eliberator cum numai căutarea adevărului poate fi.

Povestea scriitorului nenumit care pleacă în turneul de promovare a cărții sale de debut și a Puștiului care îl urmărește din știri până în vise explorează cum se întrepătrund realitatea și ficțiunea într-un mozaic despre moștenirea colonialismului.

Ce spun criticii

"Invitând cititorii în culisele unei traume rasiale care își pune amprenta pe mintea personajelor, romanul schițează portretul tulburător al unei națiuni care se minte de ani întregi, într-o pledoarie intensă, urgentă și vitală." (Washington Independent Review of books)

"Splendid și inventiv, romanul uimește prin cât de amuzant reușește să fie. Jason Mott îndrăznește să alăture o farsă anarhică, multiple straturi de ironie și un umor incredibil unui subiect important precum mișcarea Black Lives Matter." (The Sunday Times)

"O odă pentru iubirea familială și prietenie și o aducere-aminte despre rasism și violența poliției. Când ludică, când surprinzătoare și intimă, cartea de față e o meditație emoționantă despre condiția oamenilor de culoare în America." (Kirkus Reviews)

"Jucăuș, curios, crud și necesar, acest roman, cu vocea și stilul în care a fost scris, m-a dat peste cap și m-a întors pe dos, m-a uluit, m-a luat pe nepregătite și m-a mișcat." (Charles Yu)

Frânturi din „O carte dată naibii”

„Mă întorc și văd un puști lângă masa mea. Estimez că are în jur de zece ani. Un pic deșirat, sfios și cu aer de tocilar. Genul de puști care a stat prea mult cu nasul în cărți și nu prea a dat piept cu viața adevărată. Uneori te uiți la un copil și știi pur și simplu. Îi citești tot viitorul în ochi. Așa și cu puștiul ăsta: e tot viitorul lui văzut dintr-o privire.”

„Mă întind pe pat și încerc să mă odihnesc puțin înainte să mă pornesc  spre  următoarea  destinație  din  turneu.  Ultimul  lucru  pe  care  îl  văd  este  întunecimea  Puștiului.  Îi  văd  pielea.  E  mai  neagră  decât  întunericul  somnului.  Apoi  zâmbește  strâmb  și  dinții  orbitor  de  albi  îi  strălucesc  precum  zăpada  proaspăt  întinsă  pe  florile  de  corn.”