vineri, 5 aug 2022 - Anul XXVII, nr. 182 (8099)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,8849 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,8018 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Shopping City Suceava
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

6 ani de teatru la Suceava

Stagiunea TMMVS 2021-2022, în cifre: 5 premiere, 89 de reprezentații, 2 festivaluri și 11.000 de spectatori

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava a încheiat vara aceasta cea de-a șasea stagiune. De la înființare și până astăzi, unica instituție teatrală a județului Suceava a crescut, s-a dezvoltat și a devenit o prezență constantă și respectabilă în peisajul teatral național.

O analiză sintetică a Stagiunii 2021-2022 relevă imaginea acesteia în cifre.

5 Premiere. Cinci noi spectacole au intrat în această stagiune în repertoriul teatrului sucevean: Micul prinț, după Antoine de Saint-Exupéry, regia și muzica Tibor Cári, O noapte furtunoasă, de I.L Caragiale, regia Mădălin Hîncu, Münchausen, de Alexa Băcanu, regia Ovidiu Caița, Sclavi, de Maria Manolescu Borșa, regia Cosmin Panaite și Întoarcerea acasă, de Matei Vișniec, regia Botond Nagy.

89 Reprezentații, dintre care 16 spectacole pentru copii.

Spectacole mai noi și mai vechi din repertoriu au fost prezentate publicului sucevean și nu numai. În plus, oferta spectacolelor de teatru a fost întregită prin invitarea spectacolelor pentru copii și tineret.

2 Festivaluri organizate. În luna septembrie a anului 2021, Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava a marcat pentru prima dată ziua înființării sale și astfel împlinirea a 6 ani de teatru la Suceava, printr-un festival de weekend.

„Ne propunem ca data de 24 septembrie să fie an de an o sărbătoare a teatrului, care deschide festiv stagiunea teatrală”, a spus Angela Zarojanu, director al TMMVS.

Devenit deja o tradiție, Festivalul Internațional Zilele Teatrului Matei Vișniec a avut loc în perioada 20-29 mai 2022, revenind cu succes la formula clasică, cu public în sală, după 2 ani de pandemie. Prin calitatea invitaților și participanților, acesta este cel mai important eveniment teatral al Bucovinei.

8 Concerte. Muzica de calitate merge mână în mână cu teatrul, iar una dintre preocupări a fost diversificarea ofertei artistice pentru spectatorii suceveni. Așa se face că în sală sau pe alte scene sucevene au fost organizate concerte de muzică clasică, blues, jazz, tango.

8 Evenimente în parteneriat.Teatrul este al comunității. Parteneriatele TMMVS cu alte instituții culturale și educative, dar și cu mediul privat s-au dovedit eficiente și plăcute.

13 Conferințe. Artele spectacolelor înseamnă, dincolo de întâlnirea directă dintre actori și public, și teoretizare, analiză, critică de specialitate și dezbatere. Acest tip specializat de activitate se adresează publicului fidel de teatru, oamenilor de cultură, intelectualilor, dar și publicului larg interesat să aprofundeze domeniul teatral. Acest segment de public crește la Suceava, pe an ce trece.

6 Expoziții și 4 lansări de carte.Fie că vorbim de fotografie de teatru, fie de pictură sau sculptură, spațiile expoziționale ale TMMSV au fost din nou gazde ale unor expoziții de artă ale unor artiști locali, acolo având loc și 4 lansări de carte, în prezența autorilor și a invitaților.

5 Participări în festivaluri, dintre care una în străinătate. Parte a culturii universale, teatrul joacă un rol cheie în dezvoltarea comunității locale, iar activitatea trupei trebuie să fie strâns legată de fenomenul teatral național și european.

„Scena suceveană înseamnă acasă, dar pentru o creștere sănătoasă și o dezvoltare artistică pe măsură, prezența în festivaluri și schimburile culturale sunt obligatorii. De aceea încercăm să fim prezenți pe cât mai multe scene din țară, să arătăm producțiile realizate la Suceava unui public cât mai divers și mai pretențios, prin participarea la festivaluri teatrale. Am fost în țară, dar și am ajuns și la Chișinău. De asemenea, în această stagiune ne mândrim cu prima participare în cadrul Festivalului Național de Teatru, cu spectacolul Cântăreața Cheală, de Eugen Ionesco, regia Alex Bogdan”, a precizat Alina Mihăescu, director Spectacole, Programe și Proiecte.

Pe parcursul Stagiunii 2021-2022, Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava numără 60 de apariții în presa națională și locală, precum și 35 de apariții în publicații și emisiuni de specialitate.

„Nu în ultimul rând, le mulțumim celor 11.000 de spectatori care, în cea de-a șasea stagiune teatrală suceveană, au dat sens eforturilor noastre, trasformându-le în bucurii! Să ne revedem curând, cu drag, la teatru!”, au mai spus reprezentanții TMMVS.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Stagiunea TMMVS 2021-2022, în cifre: 5 premiere, 89 de reprezentații, 2 festivaluri și 11.000 de spectatori.
 Vizualizări articol: 321 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Stagiunea TMMVS 2021-2022, în cifre: 5 premiere, 89 de reprezentații, 2 festivaluri și 11.000 de spectatori0.05

Facos Suceava
Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Autentificaţi-vă pentru a posta comentarii!
Remember
Am uitat parola Înregistrare

Monitorul doreşte ca acest site să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ.
Din acest motiv, cei care postează comentarii la articole trebuie să respecte următoarele reguli:

1. Să se refere doar la articolul la care postează comentarii.
2. Să folosească un limbaj civilizat, fără injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, dacă acestea nu au legătura cu textul.
4. Username-ul să nu fie nume de personalităţi ale vieţii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greşeli, incoerenţă, lipsă de documentare etc.

Nerespectarea regulilor menţionate mai sus va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinţă interdicţia accesului la această facilitate a site-ului.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei