Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
joi, 4 aug 2022 - Anul XXVII, nr. 181 (8098)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9759 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,5521 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   2 imagini |   ø fişiere video
Constantin MOLDOVAN

Constantin MOLDOVAN


Cioburi de metaforă

De-ale Facebook-ului…

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Îi văd pe câte unii, tot mai mulți în ultima vreme, că inițiază acțiuni de purificare a listei de prieteni Fb și cred că, până la urmă, au mare dreptate să procedeze astfel.

Avem, aproape fiecare dintre noi, foarte multe persoane în aceste liste, unele ajunse acolo mai mult din întâmplare - demonstrând asta prin lipsa totală de reacție - și este firesc să plece, neîntâmplător, pentru a socializa cu cei pe care, cu adevărat, îi prețuiesc. Aaaa… că mulți dintre semenii respectivi se încadrează în categoria oportuniștilor și - scuzați - pupincuriștilor consacrați, se vede cu ochiul liber. Aceștia te apreciază NUMAI dacă interesul le-o cere, făcând asta repetat și - uneori - într-un mod de-a dreptul penibil, abandonându-te, însă, total, din momentul în care consideră că nu le mai poți sluji scopurile meschine, pornite dinspre minți înguste caracteristice oamenilor fără principii, fără cultură, fără caracter. Prieteniile de pe Fb, în marea lor majoritate, sunt surogate menite să gâdile orgolii, încadrându-se în categoria înlocuitorilor pentru orice atât de prezenți în viața noastră de zi cu zi. 

În spațiul virtual mulți sunt cei care o fac pe deștepții - fără nicio… acoperire - fiind deosebit de categorici în afirmații, lăsând impresia că dețin adevărul absolut, deși se exprimă confuz, poticnindu-se, schingiuind fără milă limba română. E drept că există și ceilalți, școliții, plini de sine, prezenți peste tot, aceștia purtând discuții, de obicei, numai cu cei de același… rang, considerându-se superiori tuturor, pregătiți să contrazică mereu și să ,,vâneze’’ greșelile oricui, fiind gata să ,,vândă’’ și să ,,cumpere’’ pe oricine. 

Revenind la prieteniile virtuale, trebuie să spun că ajungem să reacționăm mecanic în anumite situații, adresând, de exemplu, urări de sănătate și viață lungă unor pământeni trecuți în eternitate fără ca noi să fi aflat asta (mi s-a întâmplat și mie!), ceea ce ar trebui să ne dea de gândit și să ne facă puțin mai responsabili și mai atenți vizavi de oameni și evenimente. Pentru că, până la urmă, așa cum spunea Octavian Paler, ,,prietenia este un har pe care îl ai sau nu-l ai.’’

Atât pe Facebook, cât și - mai ales - în viața reală!

Închei, oferindu-vă spre lectură o poezie de-a mea, o epigramă de-a lui Petru Ioan Garda - președintele Cenaclului ,,Satiricon’’ din Cluj - și două caricaturi semnate de către cunoscutul și apreciatul Costel Pătrășcan din Brăila…

 

O PĂRERE…

(Constantin Moldovan)

 

E plin facebook-ul de infatuați,

De proști "cu carte", dacă pot să zic,

Care se cred și culți, și rafinați,

Fiind, în fond, doar oameni de nimic.

 

Sunt mai mereu - și peste tot - prezenți

Și nu contează dacă-i placi sau nu,

Ei vor să pară duri, inteligenți,

Crezând că-a fi mârlan e un atu.

 

Încearcă ca (am scris intenționat!),

Crezând că lor le este-orice permis,

Să pară... sclipitori, neîncetat,

Dar tot ce fac, îi face de... ce-am scris.

 

Greșim cu toții, asta este clar,

O fac și eu, chiar n-are rost să neg,

Însă regret, nu este în zadar,

Mă-ajută să rămân un om întreg.

 

Și pentru că nu vreau să spun mai mult

Le amintesc ceva - eu știu și-n somn:

În lumea noastră, plină de tumult,

E mare lucru, totuși, să fii domn! 

 

 

 

DESPRE PRIETENIILE PE FB…

(Petru Ioan Garda)

 

Mânaţi de psihice nevoi,

De plictiseli, de anii grei,

Prieteni faceţi-vă voi,

Eu nu ştiu cum să scap de ei.

 

Până săptămâna viitoare vă doresc să fiți iubiți, iubind!

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului De-ale Facebook-ului….
 Vizualizări articol: 3539 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 21 voturi
De-ale Facebook-ului…5.0521

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei