Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
marţi, 24 mai 2022 - Anul XXVII, nr. 119 (8036)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,973 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6085 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   5 imagini |   ø fişiere video

Inedit

Expoziție temporară de păpuși din porțelan, deschisă la Muzeul Oului Vama-Bucovina

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

La Muzeul Oului Vama-Bucovina este deschisă în aceste zile o expoziție temporară inedită, care te transpune în lumea poveștilor, o expoziție care cuprinde 180 de păpuși cu cap de porțelan din colecția surorilor Letiţia şi Cătălina Orşivschi. Fiecare păpușă are povestea ei, iar povestea dă viață personajului. Sute de păpuși „scriu istorie” într-un spațiu idilic din muzeu, așa că nu ne rămâne decât să vizităm expoziția și să ne întâlnim cu „vedetele”.

Cele două profesoare au dorit să aducă în acest fel un strop de bucurie în sufletelor copiilor care trec pragul muzeului, cu prilejul zilei de 1 Iunie, dar nu numai. Orice turist se poate bucura de frumusețea acestor păpuși-poveste achiziționate de cele două surori în zeci de ani, fiecare exponat fiind unic.

„Este o colecție ce reunește păpușile noastre din copilărie, la care s-au adăugat cele din perioada adolescenței, studenției și maturității, care au stat în <camera păpușilor> din casa părintească, de care a avut grijă sora mea, Cătălina”, ne-a povestit prof. Letiţia Orşivschi, artist român recunoscut la nivel naţional şi internaţional, reprezentantă a României la târguri, saloane şi expoziţii internaţionale, multiplă laureată la concursurile internaţionale şi colaborator a numeroase muzee şi instituţii de cultură din ţară şi străinătate. Ea este artista care a înființat Muzeul Oului din Vama.

 

„Violeta”, 56 de ani, „dar la botez”

În colecția surorilor Orşivschi sunt 400 de păpuși, însă, pentru început, profesoarele au ales să scoată pentru vizitare, într-o cameră separată a muzeului, frumos așezate în vitrine, 180 de exponate.

Am aflat de la Letiția că cea mai veche păpușă din colecția de început, pentru că vor urma și ale colecții, este păpușa pe care ea a primit-o la botez. Este vorba de păpușa „Violeta”, care are 56 de ani și este... fără păr. „Ani de zile mă uitam la ea ca la un uriaș și o trăgeam de mâini, prin curte, sau o plimbam în căruciorul meu din copilărie. Apoi, au urmat alte păpuși, primite în dar. În perioada comunistă se găseau doar păpuși din plastic. Deși le-am păstrat și pe acelea, nu le-am expus în muzeu. Prietenii și rudele familiei din străinătate ne-au adus primele păpuși cu cap de porțelan, cu mâini și picioare mobile, cu care ne jucam doar în prezența bunicii”, își aduce aminte Letiția.

Încă de atunci, din copilărie, Letiția și Cătălina au fost fascinate de  păpuși, de chipurile lor frumoase, dar și de hăinuțele cu care erau îmbrăcate. Unele păpuși aveau și păr natural, ceea ce le făcea și mai interesante. Sub supravegherea bunicii materne, cele două surori au început să croiască singure hăinuțe pentru păpușile vechi. A fost primul pas spre ce avea să urmeze: ambele surori au ales să studieze Facultatea de Textile din Iași.

 

Păpuși realizate în manufacturile Götz, Barbye Disney, Doll, Nikoletta...

Dorința de a avea păpuși frumoase le-a făcut pe surorile din Vama să sporească interesul pentru această pasiune și în studenție. Așa a ajuns în colecția lor „Lucian”, prima păpușă cu chip de bebeluș.

După revoluție, când cele două colecționare au început să călătorească prin lume, pe lângă ouăle aduse pentru muzeu, căutau și păpuși pentru colecție. În momentul când Letiția a început să-și dedice timpul muzeului de ouă, în urmă cu 29 ani, de colecția de păpuși se ocupa Cătălina. Letiția prefera ca de ziua ei, de Paști sau de Crăciun, să primească în dar un ou (pictat, decorat, închistrit, încondeiat, gravat etc.), iar Cătălina prefera o păpușă.

Așa se face că de-a lungul timpului, ele au cumpărat sau primit păpuși mai noi, dar și mai vechi decât cele pe care le aveau deja acasă, păpuși realizate în manufacturile Götz, Barbye Disney, Doll, Nikoletta, Armand Marseille, Hermann Steiner, Schildkröt etc., dar și păpuși care nu au un „renume” în spate, dar sunt foarte frumos lucrate și merită expuse și admirate.

 

Urmează o expoziție de arlekini din porțelan

Cătălina Orşivschi, epigramista din Vama care ştie să descâlcească iţele şi să tragă sforile, să mânuiescă aţele, la propriu, la fel de bine cum ştie să scrie versuri satirice, pasionată și de păpuși, ne-a spus că

cea mai veche păpușă din colecție are aproape 80 ani vechime. „Pot să vă spun că mai avem încă o colecție de păpuși îmbrăcate în stil tradițional, dar și o colecție de arlekini din porțelan care, însă, vor face subiectul unei alte expoziții temporare din Muzeul Oului Vama-Bucovina. Muzeul este sufletul Bucovinei, este locul unde încercăm să păstrăm tradiţia, pentru că avem multe de arătat atât străinilor, cât şi românilor. Obiceiul închistririi ouălor este foarte vechi şi noi încercăm să ducem această tradiţie mai departe. Dar acum am venit în fața turiștilor și cu această expoziție temporară de păpuși cu cap de porțelan care, cu siguranță, vă va plăcea. Vă așteptăm!”.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Expoziție temporară de păpuși din porțelan, deschisă la Muzeul Oului Vama-Bucovina.
 Vizualizări articol: 720 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Expoziție temporară de păpuși din porțelan, deschisă la Muzeul Oului Vama-Bucovina0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei