Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
vineri, 17 dec 2021 - Anul XXVI, nr. 295 (7907)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9764 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,65 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   2 imagini |   ø fişiere video

Decizii de Consiliu Local

Monica Terteliu și Roxana Filip, cadre medicale la Spitalul Județean, recompensate cu titlul de „Cetățean de Onoare al municipiului Suceava”

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

În galeria personalităților sucevene recompensate cu titlul de „Cetățean de Onoare” se înscriu, de joi, 16 decembrie, și două cadre medicale care s-au remarcat în lupta cu pandemia de coronavirus.

Este vorba de Monica Terteliu, coordonator COVID și medic-șef secție interimar Boli Infecțioase, și Roxana Filip, șefa laboratorului de diagnostic al tuberculozei – Biologie Moleculară, ambele angajate ale Spitalul Județean de Urgență ”Sf. Ioan cel Nou” Suceava.

Conferirea titulaturii onorifice celor două cadre medicale cu merite deosebite în lupta anticovid a fost aprobată în ședința de Consiliu Local a lunii decembrie, la inițiativa primarului Ion Lungu.

Edilul sucevean a remarcat faptul că doctorița Terteliu a avut și are o poziție foarte importantă în gestionarea pandemiei, multe probleme sesizate de cetățeni la primărie fiind rezolvate prin intermediul ei, iar deși avea de gând să o propună „Cetățean de Onoare” încă de anul trecut, a tot așteptat, încât Președinția României „ne-a luat-o înainte”.

”Dr. Monica Terteliu-Băițan este absolventă a Facultății de Medicină Generală din cadrul Universității de Medicină și Farmacie <Carol Davila> București – promoția 2004. Din octombrie 2016 este medic specialist Boli Infecțioase, iar din 2017, medic primar Pediatrie. În prezent este Coordonator COVID la Spitalul Județean de Urgență <Sfântul Ioan cel Nou> Suceava și medic-șef secție interimar Boli Infecţioase. De la începutul pandemiei s-a implicat în organizarea secției de boli infecțioase, adaptat la situaţia epidemiologică a municipiului și județului Suceava, a redactat protocoale de lucru și a supervizat în condițiile stării de urgență, prin telemedicină, colegii care au acoperit turele sau secţiile în care erau internați pacienți diagnosticați cu SARS-CoV-2. Pentru profesionalismul, dăruirea, curajul și solidaritatea manifestate în contextul măsurilor de combatere a pandemiei de COVID-19 de pe teritoriul țării noastre, pe data de 1 decembrie 2021 a fost decorată de Președintele României cu <Ordinul Meritul Sanitar în grad de Cavaler>”, se precizează în proiectul de hotărâre.

Și meritele dr. Roxana Filip, în special pe partea de testare a populației, au fost evidențiate de edilul sucevean: „Doamna dr. Roxana Filip a ales să revină la Suceava, după ce 14 ani a lucrat la Universitatea de Medicină și Farmacie <Gr.T. Popa> Iași, unde a ajuns la poziţia de șef de lucrări universitar. În prezent este medic primar și șefa laboratorului de diagnostic al tuberculozei – Biologie Moleculară la Spitalul Județean de Urgență <Sf. Ioan cel Nou> Suceava și șef de lucrări titular la Facultatea de Medicină și Științe Biologice din cadrul Universităţii <Ștefan cel Mare> Suceava. Personalitate marcantă în domeniul de specializare ales, este formator nominalizat de Ministerul Sănătății în cadrul programului Naţional de Boli Transmisibile Prioritare – Tuberculoza, autoare şi coautoare la tratate de Microbiologie și Igienă la edituri cotate CNCSIS. În plan internaţional deține funcție de reprezentare în Societatea Europeană de Boli Infecţioase și Microbiologi, este membră în Comitetul Educativ al Societății Europene de Microbiologie şi Boli Infecţioase – singura reprezentantă aleasă din țările Europei de Est (2000-2009), membră în Comitetul executiv al Grupului de studiu european pentru utilizarea rațională a antibioticelor (2006-2010), membră în Comitetul executiv al grupului de studiu european pentru diagnosticul infecțiilor CLi micobacterii. De la începutul pandemiei, din martie 2019, medicul Roxana Filip s-a pus în slujba comunității și locuitorilor municipiului Suceava prin testarea la scară largă prin tehnica RT PCR în vederea detectării infecției cu virusul SARS-CoV-2.

Fiind singurul medic primar de laborator angajat al Spitalului Judeţean de Urgență <Sfântul Ioan cel Nou> Suceava, s-a implicat total în dezvoltarea părții de testare prin biologie moleculară, astfel încât probele s-au lucrat în spital, iar rezultatele se eliberau în aceeași zi, fapt de un real ajutor tuturor cetățenilor municipiului Suceava – primul oraș din Romania aflat în lockdown la începutul pandemiei. A lucrat neîntrerupt la inițierea și stabilirea laboratorului de testare a SARS-CoV-2 din cadrul Spitalului Județean Suceava, încă din 20 martie 2020. A întocmit documentația pentru obținerea autorizărilor laboratorului și a asigurat un flux neîntrerupt de activitate, în condițiile în care personalul de spital era în incapacitate de muncă din cauza infectărilor masive de la începutul pandemiei. Dr. Roxana Filip a fost reprezentanta spitalului în echipa de implementare a testării prin RT PCR în cadrul Spitalului Județean Suceava și a făcut parte din echipa proiectului privind secvențierea genomului SARS-CoV-2 și analiza circulației tulpinilor”.

Ambele proiecte au fost votate în unanimitate de aleșii locali suceveni.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Monica Terteliu și Roxana Filip, cadre medicale la Spitalul Județean, recompensate cu titlul de „Cetățean de Onoare al municipiului Suceava”.
 Vizualizări articol: 1074 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Monica Terteliu și Roxana Filip, cadre medicale la Spitalul Județean, recompensate cu titlul de „Cetățean de Onoare al municipiului Suceava”0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei