Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
joi, 27 mai 2021 - Anul XXVI, nr. 122 (7734)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,971 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,5892 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   2 imagini |   ø fişiere video

Pagube mari

Patru case afectate de un incendiu puternic, favorizat de vânt

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Un incendiu izbucnit miercuri în satul Dolheștii Mici a lăsat pagube mari în urmă, vântul puternic și dispunerea apropiată a clădirilor făcând să fie afectate în total patru case. Alarma de incendiu s-a dat în jurul orei 14.30. 

La fața locului au intervenit pompierii militari de la subunitățile din Dolhasca, Fălticeni și Suceava, împreună cu lucrătorii Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență Dolhasca, Baia și Cornu Luncii, în total cu 7 autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD. La sosirea echipajelor, ardeau anexe și locuința dintr-o gospodărie, iar flăcările s-au extins în scurt timp și la alte trei locuințe.

”Incendiul a izbucnit la tabloul electric al gospodăriei, cel mai probabil din cauza unui scurtcircuit produs la un conductor electric defect. Vântul puternic și dispunerea apropiată a clădirilor, majoritatea construcții din lemn, au favorizat dezvoltarea și propagarea flăcărilor cu rapiditate”, a transmis locotenentul Alin Găleată, purtătorul de cuvânt al pompierilor militari suceveni.

În gospodăria unde a izbucnit incendiul au ars un garaj și o anexă din lemn pe o suprafață de aproximativ 70 de metri pătrați, acoperișul casei pe 130 metri pătrați, bunuri casnice, materiale de construcții, echipamente electrice, obiecte de mobilier, aparate electrocasnice, circa 3 metri cubi de cherestea și alte bunuri. Flăcările au distrus și acoperișul unei locuințe învecinate pe 70 de metri pătrați. De asemenea, alte două case au fost afectate. La prima au fost deteriorate lambriul din plastic, cu care era placată fațada, pe aproximativ 40 de metri pătrați, și trei ferestre. La a doua locuință a fost afectat acoperișul pe o suprafață de 5 metri pătrați.

Așadar, rezumând, pagube foarte mari la prima gospodărie, mari la a doua și mai mici la ultimele două. 

Panică oamenilor care au văzut cum focul le pune în pericol avuția a fost foarte mare. 

Pe timpul intervenției, pompierii paramedici SMURD au acordat primul ajutor medical pentru trei persoane, un bărbat de 77 de ani și două femei de 38, respectiv 79 de ani, care au suferit atacuri de panică.

 

Mobilizare la incendiu și apel pentru sprijinirea celor afectați

Pompierii, dar și comunitatea de la Dolheștii Mici s-au mobilizat exemplar în încercarea de a salva ce s-a putut salva din acest incendiu.

”Ieri nu am văzut doar foc și tavane căzând, am văzut eroi care s-au aruncat în foc pentru a salva munca de o viață a unor oameni, am văzut oameni care sunt pompieri oriunde ar fi, care aleargă disperați pentru o gură de apă printre înjurăturile și privirile încruntate ale celor care nu înțeleg nimic.

Pompieri, paramedici, angajații primăriei, polițiști, prieteni, vecini, toți speriați și cu lacrimi în ochi și într-o continuă căutare să ajute cumva, oricum.

Cât de ușor este să fim oameni, cât de bine e când avem grijă unii de ceilalți, ce putere fantastică poate să aibă o mână de oameni care au binele în suflet. Acesta este momentul în care trebuie să ne unim forțele și să-i ajutăm pentru că putea fi oricare dintre noi în locul lor”, este o parte din mesajul scris de o localnică din Dolhești pe facebook.

Pentru sprijinirea familiei care a fost cea mai afectată de incendiu a fost deschis un cont RO34 BACX 0000 0015 6914 3000 Beneficiar - LIUȚĂ CIRDEI DUMITRU, UNI CREDIT BANK.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Patru case afectate de un incendiu puternic, favorizat de vânt.
 Vizualizări articol: 997 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Patru case afectate de un incendiu puternic, favorizat de vânt0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei