Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
joi, 19 nov 2020 - Anul XXV, nr. 273 (7578)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,973 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6085 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

De luna viitoare

Trenurile spre București vor avea timpi de parcurs mai aproape de vremurile bune

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Directorul general al CFR Călători, Dan Costescu, a făcut publice recent noutățile pozitive cu care vine compania pentru călători din luna decembrie, când intră în vigoare Noul mers al trenurilor. CFR va avea din nou, după ani buni, trenuri de rang InterCity, pe distanțele Brașov-București-Constanța, însă ce ne interesează mai mult pe noi este că vor scădea timpii de mers dinspre Capitală spre Iași și Suceava.

Vestea care interesează direct sucevenii este că trenurile Suceava-București revin la timpi de parcurs decenți am spune, mai aproape de vremurile bune, când un drum pe calea ferată pe această distanță se făcea în cinci ore. Scăderea timpilor de mers se datorează pe de o parte lucrărilor efectuate pe magistrala 500, însă și faptului că unele trenuri vor avea mai puține opriri, într-o încercare a CFR Călători de a readuce în actualitate trenuri rapide între orașele mari din Moldova și București.

Cel mai rapid tren de la Suceava la București are un timp de mers de 5 ore și 36 de minute. Este vorba de cel mai matinal tren, care pleacă din Suceava la 5.40, iar la 11.16 ar trebui să fie deja în Capitală. Trenul are un număr foarte mic de opriri, Pașcani-Bacău-Buzău, Ploiești. Se observă că trenul nu va opri nici în stații importante, Roman și mai ales Focșani. Acest tren rapid va avea și un retur pe măsură, cu plecare din București la ora 17.22.

Îmbunătățiri importante sunt și la celelalte trenuri care leagă Suceava de Capitală, șase pe zi, din care două de noapte. Cele mai multe trenuri au timpi de parcurs de 6 ore ori puțin peste 6 ore.

Va exista și un tren cu un orar nou, care va pleca din Suceava la 14.45 și are un timp de parcurs până la București de 6 ore și 2 minute. Și acest tren are relativ puține opriri. De exemplu, după plecarea din Suceava trenul va mai staționa abia la Bacău.

Toate trenurile de la Suceava la București rămân la rangul de InterRegio, așadar nu își vor schimba nici tarifele la bilete.

 

Călătoria de la munte la mare scade cu o oră

Revenind la declarațiile directorului general Dan Costescu, noile trenuri Inter City respectă din plin media de viteză solicitată.

De exemplu, trenul Tomis, cu mers de Intercity, va face între Brașov şi București doar 2:07 ore, mai puțin cu 44 de minute decât acum, iar între Constanta și București timpul de parcurs a coborât de la 2:13 ore, sub pragul psihologic de 2 ore (1:58 ore). În total, călătoria de la munte la mare va scădea cu o oră și va fi de 4 ore și 20 de minute, a mai anunțat directorul general al CFR Călători.

 

Reducere de activitate pe liniile secundare

Pe lângă aceste vești bune, noul mers al trenurilor va aduce însă și multe minusuri. Din informațiile noastre, mai multe trenuri Regio nu vor circula sâmbăta și duminică, iar pe mai multe linii secundare activitatea va fi sistată pe  timp de noapte. În județul Suceava, această măsură este deja aproape o certitudine pe linia Suceava-Putna, unde trenurile nu mai pot circula în intervalul orar 21.00-5.00. Efectul va fi că trenul de seară va pleca mai repede din Suceava și nu va mai prinde legăturile cu trenurile de lung parcurs dinspre Ardeal sau Capitală. Aceste măsuri au rolul de reducere a costurilor CFR SA, cu privire la personalul de mișcare, din stații, care nu va mai avea program de lucru pe timp de noapte. 

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Trenurile spre București vor avea timpi de parcurs mai aproape de vremurile bune.
 Vizualizări articol: 2530 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 1 vot
Trenurile spre București vor avea timpi de parcurs mai aproape de vremurile bune5.051

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei