Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
joi, 10 oct 2019 - Anul XXIV, nr. 237 (7238)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9764 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6687 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Efecte la distanță

Ion Lungu se plânge că moțiunea de cenzură și campania electorală blochează primăriile

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Implementarea proiectelor finanțate cu fonduri europene este blocată la nivelul administrațiilor locale deoarece primarii nu mai au parteneri de dialog la nivel guvernamental, s-a plâns, ieri, primarul de Suceava, Ion Lungu.

Acesta a dat ca exemplu Axa prioritară 4 - Sprijinirea dezvoltării urbane durabile pentru municipii, unde proiectele din secțiunea cu cele mai mari fonduri, cea de mobilitate urbană durabilă, sunt blocate în municipiile reședință de județ din Regiunea Nord -Est, cu excepția Sucevei. Potrivit lui Lungu, Suceava este „un caz fericit” pentru că proiectul cu noile autobuze electrice este unul integrat, cu toate componentele, dar la Iași și Botoșani autoritățile au finanțare europeană pentru tramvaie, dar nu au pentru șine. Pentru a ieși din impas, a relatat Lungu, primarii și conducerea ADR Nord-Est au căzut de acord să facă unele „compensări” între axe, dar acest lucru trebuie să fie aprobat de Ministerul Dezvoltării, „iar la minister nu prea se mai aprobă nimic”. „Toată lumea e prinsă cu campania, nimeni nu își asumă decizii. (...) Blocaje sunt la toate ministerele – și la Finanțe și la CNI, peste tot. Să fim realiști, toată lumea stă și așteaptă să vadă ce se întâmplă, cine se schimbă, cine vine, cine pleacă. Nimeni nu vrea să-și asume o responsabilitate. Toți se ocupă de moțiune, de campania electorală, e o perioadă mai delicată”, a declarat Lungu.

În opinia sa, lucrurile „se vor regla într-un fel sau altul”, adică ori „guvernul ăsta se apucă de treabă, ori vine un guvern nou” pentru că „ceva trebuie făcut; azi suntem într-un blocaj total”.

 

Ion Lungu: „Este clar că nu e o mare fericire să ajungă PNL la guvernare” în acest moment

Pentru Ion Lungu, președinte al Organizației Municipale Suceava a PNL, „este clar că nu e o mare fericire să ajungă PNL la guvernare” în acest moment, dar „totuși, este vorba de responsabilitate”. „Țara asta trebuie într-un fel sau altul guvernată. Or dacă este așa trebuie să ne asumăm și aceste decizii. Este clar că o guvernare directă, indirectă te erodează, dar în același timp nu putem lăsa țara neguvernată. Așa cum se întâmplă lucrurile azi, nu este în ordine, cu acest guvern care jumătate nu mai este activ, nu mai are miniștri, este un haos total, ca să nu spun altfel. Este clar că astăzi nu se guvernează.  Pare că soluția singură este să cadă guvernul, să se numească un alt guvern, să vină niște oameni cu toate posturile politice care pot exista și să se apuce de treabă”, consideră Ion Lungu.

Acesta a mai spus că cea mai presantă problemă a guvernului, indiferent care va fi, este fundamentarea bugetului pentru anul 2020, iar bugetul „trebuie să fie unul realist, chiar dacă asta va durea”. La fel de importantă este deblocarea proiectelor finanțate cu fonduri europene.

„Noi am avut noroc că pe 4.1 am avut un proiect integrat – autobaza, autobuzele, soft-ul, modernizarea stațiilor. Suntem primul oraș din Moldova care a semnat contractul pe mobilitate urbană. Iași, Botoșani, Vaslui își pot promova proiectele, dar trebuie să vină cu o cofinanțare substanțială, de 40%”, a precizat Ion Lungu.

El a dat de înțeles că depunerea unei moțiuni de cenzură care s-ar putea finaliza cu căderea guvernului, suprapusă cu perioada premergătoare unei campanii electorale, nu este neapărat cea mai fericită opțiune, din punct de vedere al momentului ales: „nici nu știu dacă e bine sau e rău”, a comentat primarul de Suceava.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Ion Lungu se plânge că moțiunea de cenzură și campania electorală blochează primăriile.
 Vizualizări articol: 1118 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Ion Lungu se plânge că moțiunea de cenzură și campania electorală blochează primăriile0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei