Google
 
marţi, 19 apr 2016 - Anul XXI, nr. 92 (6205)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,7729 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,3159 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe Google+ Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Iulius Mall Suceava
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |  Trimite pe Yahoo MessengerMessenger |   1 imagine |   ø fişiere video

Călugăr şantajist

Şantajul mizerabil la care a fost supus stareţul Mănăstirii Râşca, de omul căruia i-a întins o mână de ajutor

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Cazul fostului diacon din obştea de călugări de la Mănăstirea Râşca, trimis în judecată la finele săptămânii trecute pentru comiterea a nu mai puţin de 20 de infracţiuni, după ce s-a folosit de calitatea de reprezentant al aşezământului monahal pentru a încerca să înşele oameni, îl are ca principală victimă chiar pe stareţul de la Râşca, cel care i-a întins o mână de ajutor, ca oricărui om care cere sprijin atunci când intră într-o mănăstire.

Procurorul de caz la Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava, care a instrumentat acest complex dosar, a descris în detaliu şantajul la care a fost supus stareţul Mihail de către „călugărul Chiril”, sau, mai corect, inculpatul Constantin Ioachim Cercasov, în vârstă de 66 de ani.

 

Profilul unui om care nu dă de bănuit

După cum am arătat într-un amplu material publicat în ediţia de sâmbătă, 16 aprilie, a ziarului nostru,  Constantin Ioachim Cercasov va fi judecat pentru infracţiuni grave, de înşelăciune, şantaj, fals în înscrisuri, inducerea în eroare o organelor judiciare sau furt. Bărbatul mai are la activ condamnări anterioare, cu suspendare, tot pentru înşelăciuni, fiind caracterizat de anchetatori ca un om cu inteligenţă peste medie, cu cunoştinţe juridice destul de solide, pe care le-a folosit însă în scop infracţional.

Cercasov a încercat acum câţiva ani să intre în rândul clerului Bisericii Ortodoxe Române. El a reuşit să obţină, în 2010, titlul de diacon, de la Arhiepiscopia Tomisului, care ulterior i-a fost retras. În periplul său pe la mănăstiri, Cercasov a ajuns la un moment dat şi la Mănăstirea Râşca. După mai multe întâlniri, stareţul Mihail avea să-l primească la un moment dat la mănăstire. Avea în faţă un om care avea în jur de 60 de ani, cu un titlu de diacon, astfel că stareţul nu a avut vreo bănuială cu privire la omul care îi cere sprijin.

 

A devenit om de încredere al stareţului

Treptat, rezultă din anchetă, Constantin Ioachim Cercasov, un om foarte abil, după cum a subliniat şi procurorul de caz, i-a câştigat încrederea stareţului Mihail. Prima greşeală a acestuia a fost în momentul în care i-a dat aprobarea de a reprezenta mănăstirea în faţa autorităţilor abilitate pentru a întocmi documentaţia şi a face demersuri pentru ridicarea Aşezământului de bătrâni „Sf. Ioan de la Râşca”. Folosindu-se de această calitate, Cercasov a început să facă solicitări privind aprobarea de finanţări, inclusiv la Secretariatul de Stat pentru Culte. Acestea din urmă aveau să rămână doar la nivel de tentativă de înşelăciune.

 

Trei hârtii cu ştampila şi semnătura stareţului, cheia pentru furt şi şantaj

Cu ajutorul unui înscris cu semnătura stareţului şi parafa mănăstirii, Constantin Ioachim Cercasov, „călugărul Chiril”, a reuşit să scoată 30.000 de lei din conturile mănăstirii.

În materialul de astăzi vom detalia infracţiunea de şantaj faţă de stareţul Mihail, cea mai gravă din toate faptele pentru care a fost trimis în judecată.  

Anchetatorii au arătat că inculpatul a părăsit definitiv mănăstirea pe perioada sărbătorilor pascale din anul 2014, după ce stareţul Mihail i-a cerut explicaţii pentru că se prezenta ca preot, în numele mănăstirii, şi solicita bani de la credincioşi ori fonduri de la Secretariatul de Stat pentru Culte. Înainte de a pleca de la mănăstire, arată procurorii, inculpatul a sustras trei înscrisuri purtând antetul locaşului de cult şi semnătura în alb a stareţului. Conform unui obicei intern, înscrisurile în alb erau lăsate în secretariatul mănăstirii, în situaţia în care ar fi apărut vreo urgenţă, iar stareţul nu s-ar fi aflat în localitate. Cu unul dintre aceste înscrisuri, inculpatul a reuşit să scoată cei 30.000 de lei dintr-un cont al mănăstirii. Cu un alt înscris a încercat să obţină foloase de la o societate, faptă care a rămas la nivel de tentativă. Al treilea înscris avea să fie folosit la şantaj, după cum vom detalia în acest material.

 

Un prim şantaj reuşit

Un prim şantaj la adresa stareţului Mihail a plecat tot de la ajutorul pe care acesta din urmă a încercat să i-l dea lui Cercasov. Părintele Mihail a acceptat, în 2011, când încă nu ştia cu cine are de a face, să-l angajeze pe Cercasov la firma SC Chiparosul SRL, pe care o administrează.

Procurorii au stabilit că angajarea a fost una formală, la solicitarea inculpatului, acesta cerând acest serviciu pentru a avea continuitate la vechimea în muncă. Acest fapt a fost confirmat de toţi martorii din dosar, care au declarat fără echivoc că Cercasov nu a muncit nici o zi efectiv la firma administrată de stareţ.

După ce a fost dat afară de la mănăstire, inculpatul avea să se folosească de acel contract de muncă. I-a cerut stareţului Mihail plata salariului, pentru intervalul februarie - decembrie 2011. Pentru a pune presiune, l-a dat în judecată pe stareţ şi a depus o reclamaţie la Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava. Supus la presiune, Stareţul Mihail avea să cedeze şi să-i dea inculpatului suma de 7.000 de lei, se arată în actele de sesizare a instanţei de judecată.

 

Stareţul Mihail s-a trezit citat în mai multe procese

Suma de bani nu a făcut decât să crească ritmul acţiunilor de şantaj, au arătat procurorii în rechizitoriul de trimitere în judecată. Cercasov a mai încercat să se folosească de un contract de comodat, prin care stareţul i-a pus la dispoziţie un birou secretariat, în perioada în care acesta era reprezentant al mănăstirii în scopul edificării Aşezământului de bătrâni „Sf. Ioan de la Râşca”. Inculpatul a început apoi să-l reclame pe stareţ că l-a dat afară abuziv din acel spaţiu şi să-i ceară despăgubiri. O altă acţiune în instanţă a avut în prim-plan drepturi salariale inexistente din anul 2011 şi până în anul 2015, ca angajat al aceleiaşi societăţi, Chiparosul SRL. Chiar dacă nu mai exista nici un document de care să se lege, inculpatul a mizat pe presiunea psihică asupra stareţului, sperând că va mai scoate bani de la el.

 

O hârtie oficială a mănăstirii, privind acte sexuale între călugări, trimisă de inculpat la Arhiepiscopie

După ce aceste acţiuni nu au mai avut succes, în sensul că stareţul Mihail nu a mai reacţionat în nici un fel la şantajul prin plângeri la instituţii ale statului şi acţiuni în justiţie, inculpatul, arată anchetatorii, a trecut la un alt tip de presiune.

Folosindu-se de al treilea înscris semnat în alb pe care îl avea, Constantin Ioachim Cercasov a scris o „mărturisire”, în care, chipurile, stareţul recunoştea diverse orgii sexuale care s-ar fi petrecut între călugări. Pure invenţii, cu care stareţul Mihail a fost şantajat. Când a văzut că nu mai primeşte bani, inculpatul a trimis acea hârtie, cu semnătura stareţului şi antetul mănăstirii, către Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor. De precizat că în urma unor percheziţii efectuate la domiciliul inculpatului, în septembrie 2015, respectivul înscris a fost găsit la domiciliul din Bacău al lui Cercasov. Ulterior, s-a confirmat şi grafologic faptul că a fost contrafăcut.

„Înscrisul a creat o stare de panică persoanei vătămate, prin prisma consecinţelor pe care acesta le putea produce, întrucât purta semnătura şi ştampila mănăstirii, fiindu-i astfel foarte greu să demonstreze lipsa de veridicitate a informaţiilor”, a explicat procurorul de caz.

 

Mesaje de ameninţare

Anchetatorii au ca probe la dosar inclusiv mai multe mesaje tip SMS, prin care „călugărul Chiril” îl şantaja pe stareţ cu falsa mărturisire.

“Voi depune la 1.03 (n.r. 1 martie 2015), mărturisirea sf. Voastre la IPS Pimen. Dacă aveţi ceva să-mi spuneţi. Aştept”, este unul din mesaje.

Printre altele, stareţul a fost reclamat inclusiv că a înstrăinat catapeteasma bisericii mănăstirii şi a vândut din icoane. În realitate, catapeteasma fusese doar mutată, în cadrul unor lucrări de restaurare. 

„Să permiteţi un sfat. Pregătiţi-vă pentru lămurirea înstrăinării catapetesmei originale şi a sfintelor icoane, căci se pare că nu a existat aprobare pentru aşa ceva, ci doar pentru consolidare-restaurare. Înstrăinarea acestora este un fapt foarte grav”, este un alt SMS.

Sunt doar o parte din plângerile depuse de Cercasov împotriva stareţului care, în cele din urmă, asesizat autorităţile, la mijlocul anului 2015.

Mai putem aminti şi faptul că Cercasov a primit şi un autoturism Dacia Papuc, spre folosinţă, de la Mănăstirea Râşca, iar ulterior o perioadă îndelungată a refuzat să-l restituie, sub diferite pretexte.

După ce au fost sesizaţi, anchetatorii au intrat imediat pe fir şi au început să adune probatoriu, cercetările desfăşurându-se sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava.

 

Stareţul a renunţat la orice pretenţii materiale

De precizat că în declaraţia dată în faţa procurorului de caz,  stareţul Mănăstirii Râşca a arătat că, din motive religioase, nu formulează nici un fel de pretenţii de natură penală sau civilă faţă de Constantin Ioachim Cercasov şi nu se constituie parte vătămată. Totuşi, pentru a nu încurca ancheta, stareţul Mihail a acceptat să fie audiat în calitate de martor în dosar.

„Îmi pare rău, a fost şi greşeala mea, că nu l-am cercetat suficient pe acest om, atunci când a venit la mănăstire. Mi-e milă grozav de acest om, e un om fără Dumnezeu, eu l-am iertat, însă probabil că justiţia va face dreptate”, ne-a declarat părintele stareţ.

Constantin Ioachim Cercasov a fost trimis în judecată în stare de libertate, dar sub măsura controlului judiciar, având impuse mai multe interdicţii, inclusiv aceea de a părăsi municipiul Bacău, unde îşi are domiciliul.

Procesul va avea loc, în prima sa fază, la Judecătoria Suceava, iar până la o decizie definitivă a instanţelor, Cercasov se bucură de prezumţia de nevinovăţie.  

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Şantajul mizerabil la care a fost supus stareţul Mănăstirii Râşca, de omul căruia i-a întins o mână de ajutor.
 Vizualizări articol: 8007 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 4.33/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 4.3 din 6 voturi
Şantajul mizerabil la care a fost supus stareţul Mănăstirii Râşca, de omul căruia i-a întins o mână de ajutor4.356

Shopping City Suceava
DAREX AUTO - Showroom Botosani
Denis
Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



Optik Tataru - Servicii Optica Medicala Suceava
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Elia Studio - Salon de infrumusetare
Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei