Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
miercuri, 14 iul 2010 - Anul XV, nr. 163 (4454)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9761 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6567 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook

Daca maine ar avea loc alegerile locale pentru functia de primar al municipiului Suceava, pe cine ati vota?

Marian Andronache – Alianța Dreapta Unită
Cătălin Axinte - AUR
Lucian Harșovschi – PNL
Andrei Neșculescu – S.O.S.
Vasile Rîmbu – PSD
Teodora Munteanu - independent

Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Aproape totul despre Botox

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Privind la chipurile perfect netede şi fără riduri ale vedetelor de la Hollywood, orice femeie se gândeşte, măcar pentru o secundă, la ideea de a folosi Botoxul, secretul tinereţii fără bătrâneţe. Ce este Botoxul, cum acţionează, ce efecte şi ce contraindicaţii are? Iată câteva răspunsuri.

Botox este denumirea comercială a toxinei botulinice, o neurotoxină produsă de o bacterie „botezată” Clostridium botulinum. În doze foarte mari, toxina botulinică provoacă botulismul, o boală mortală, care se declanşează în general în urma consumului de conserve alterate. Efectul toxinei botulinice este blocarea eliberării de acetilcolină (un neurotrasmiţător identificat atât la nivelul sistemului nervos central, cât şi la nivelul sistemului periferic). Dacă aceste cuvinte nu vă spun nimic, explicaţia fenomenului este următoarea: nervii produc şi transportă acetilcolină, o substanţă care permite muşchilor să se contracteze. Dacă eliberarea acesteia este blocată, contracţia musculară este oprită şi ea şi astfel se obţine o relaxare a muşchilor.
Iniţial, Botoxul era utilizat în oftalmologie, pentru tratarea strabismului, însă în zilele noastre produsul este indicat şi în vindecarea altor afecţiuni, ca, de exemplu, blefarospasmul (contracţie involuntară, tonică, a pleoapelor) sau spasmele hemifaciale. Mai mult, Botoxul a devenit un produs nelipsit în estetică, fiind utilizat pentru „ştergerea” ridurilor, fine sau profunde. Prin urmare, acest produs permite estomparea eficace a ridurilor de expresie, a aşa-numitelor riduri „laba gâştii” sau a cutelor adânci de pe frunte sau dintre sprâncene.

 

Procedura de injectare a Botoxului

Injecţia se face foarte rapid şi practic fără nici un pic de durere. După examinarea problemelor tenului, medicul estetician sau chirurgul desenează mici puncte pe frunte (dacă operaţiunea este menită să îndepărteze ridurile din această zonă) sau la colţul ochiului, acolo unde se formează „laba gâştii”. Următorul pas este să injecteze Botox în fiecare dintre punctele desenate - fiecare dintre înţepături durează una sau două secunde. Prin urmare, tratamentul cu Botox nu doare mai mult decât o injecţie obişnuită subcutanată.
Intervenţiile asupra ridurilor de pe frunte şi din jurul ochilor sunt cele mai frecvente, însă chirurgul estetician vă poate propune să vă remodeleze faţa cu ajutorul Botoxului. Se pot face astfel de injecţii în extremitatea mandibulei, pentru a crea un oval frumos al feţei, sau lângă baza nasului, dacă doriţi ca nasul dumneavoastră să fie puţin mai cârn.
Alt efect estetic ce se poate obţine cu ajutorul Botoxului este ridicarea sprâncenelor. Odată cu trecerea timpului, linia sprâncenelor coboară, însă problema poate fi rezolvată cu Botox: injectând substanţa în muşchiul care este responsabil cu coborârea sprâncenelor, medicul va lăsa liber muşchiul care ridică linia lor.

 

Cât durează?

Efectul injecţiilor cu Botox durează între patru şi şase luni, uneori chiar mai mult. Important este ca, indiferent cât de mulţumită sunteţi de rezultate, să nu exageraţi cu această procedură. Există o categorie de persoane, aşa-numiţii „dependeţi de Botox”, care îşi injectează substanţa o dată la două luni. Aceasta nu este o alegere înţeleaptă, pentru că ei riscă să facă o reacţie imunologică: organismul se obişnuieşte cu produsul şi, la un moment dat, nu mai are nici un efect, tratamentul devenind inutil.

 

Efecte secundare

Toxina botulinică este un produs activ, prin urmare nu rămâne fără efecte secundare. Cel mai frecvent, acţiunea toxinei generează dureri de cap la nivelul frunţii, însă durerea este suportabilă şi poate fi tratată cu orice medicament cu efect analgezic. Alt efect secundar care apare destul de des în urma unei intervenţii cu Botox este absenţa mobilităţii la nivelul frunţii, care se va atenua încet-încet odată cu trecerea timpului. De asemenea, există riscul ca substanţa să ajungă şi în alte locuri în afară de cel dorit. De exemplu, este posibil ca injecţiile să fie făcute puţin prea aproape de colţul exterior al sprâncenelor şi astfel Botoxul să ajungă la pleoapă, iar mişcarea acesteia să nu mai poată fi controlată. Însă, dacă medicul este suficient de atent, acest risc este destul de scăzut.

 

Contraindicaţii

Injecţiile cu toxina botulinică sunt contraindicate femeilor însărcinate şi celor care alăptează. De asemenea, tratamentul cu Botox nu este indicat persoanelor care ştiu că au alergie la toxină şi nici pacienţilor care au probleme musculare grave, cum ar fi miastenia (o boală neurologică de origine autoimună, care se caracterizează printr-o slăbiciune musculară).

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Aproape totul despre Botox.
 Vizualizări articol: 811 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 3.67/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 3.7 din 3 voturi
Aproape totul despre Botox3.753

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Daca maine ar avea loc alegerile locale pentru functia de primar al municipiului Suceava, pe cine ati vota?

Marian Andronache – Alianța Dreapta Unită
Cătălin Axinte - AUR
Lucian Harșovschi – PNL
Andrei Neșculescu – S.O.S.
Vasile Rîmbu – PSD
Teodora Munteanu - independent

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei