Doru POPOVICI

În principiu, aş fi putut scrie despre canotaj, despre Drăgulescu ori despre minunatade Popescu şi conferinţa ei de presă formidabilă, adică perfect umană şi corectă, în care i-a dat peste botde câteva ori tupeistului de ministru al Sportului,dar şi întregului guvern. Şi da, sunt întru totul de acord cu spusele ei: să-şi ia ministrul alea 5 milioane şi să aducă el o medalie de aur... că a mai adus! Dacă nu ţineţi minte, Novak a câştigat la Londra, în 2012, prima medalie de aur paralimpic din istoria participărilor României la aceste jocuri. Te aşteptai ca un sportiv de mare performanţăsă fie altceva decât un lingău guvernamental în plus! Gata, că termin spaţiul rubricii! Aşadar, am aşteptat să se producă victoria de ieri a României contra Noii Zeelande, pentru caîn acest spaţiu să scriu ceea ce s-ar fi cuvenit în asemenea conjunctură: că sunt rău cât nu se cuvine, că au avut şi ei un accident cu Coreea, iar noi ne-am repezit la ei cavulturii la hoit, că diferenţa de fus orar, că limba, că mâncarea, că patul, că avioanele, că virgulă câte şi mai câte!!! Zău că visasem un 4-0, un 5-1, ceva care să arate cănoi suntem totuşi de pe continentul de care aparţine insulaunde s-a inventat fotbalul, pe la 1800 şi ceva, şi nu de pe o insulă (ei, două... şi încă!) pierdută pe lumea ailaltă, adică în celălalt capăt. În loc de asta, i-am văzut pe gelaţii şi pensaţii şi tatuaţii lu' Mirel jucând de parcă ei veneau de pe lumea ailaltă! Şi 11 zombies dacă punea omul ăla în teren, şi tot cred că se mişcau mai cu vlagă decât amorţiţii ăia care păreau să nu aibă nici durere, nici întristare, cât despre suspin... las' că am avut noi, la fiecare minge lovită prosteşte de prostovanii porecliţi fotbalişti! În concluzie, dincolo de supărarea că nu mai prezintă mare interes turneul olimpic de fotbal, să privim partea plină a paharului: am scăpat de migrene şi de supliciul de a-i mai vedea pe neisprăviţii ăştia!