Doru POPOVICI

În aşteptarea următoarelor etape din campionatul de mare virtuozitate al Republicii Belarus (pentru cei care n-au prins ziarul de alaltăieri, când am scris şi un prim comentariu: postul care transmite minunea este Look Plus), care deocamdată habar n-am când vor avea loc, presupunând că şi acolo Paştele se sărbătoreşte simultan cu al nostru, am observat că pe fondul recluziunii la care suntem supuşi cu toţii, românul cel născut poet n-a stat prea mult pe gânduri şi a născocit nişte sporturi care au câştigat deja notorietate prin televizarea filmelor în care apar inventatorii lor. Bunăoară, după modelul "street basketball" (cu varianta "streetball" care-i cam acelaşi lucru) la noi s-a inventat "street boxing". Am văzut eu cu ochii mei un practicant de mare eficienţă al acestui nou sport, îmbrăcat în uniformă de miliţian, cărându-i uppercut-uri, directe, croşee de stânga adversarului său complet năucit, ale cărui singure reacţii erau doar defensive, ba şi punctate de inexplicabilele "De ce daţi în mine?", repetate până la enervare. Enervarea adversarului, zic, care a continuat să-i care pumni. A intervenit finalmente arbitrul, tot în uniformă de miliţian, care a consfinţit victoria ăluia prin abandon. Însă ăla, sportiv născut, nu făcut, a trecut imediat la următorul sport: slalom prin parcare combinat cu rugby, finalizat, după o cursă de vreo 100 de metri, cu un placaj la gâtul altui alergător, pentru care la ultimul Mondial de rugby am văzut numeroase eliminări. Aici însă, la "street rugby" am constatat că procedeul este permis. Ei, astea sunt văzute şi, presupun, în curs de omologare că sporturi pandemice. Lor, începând de sâmbătă, aştept (chiar cu oarecare emoţie) să li se adauge proba supremă generată de starea de urgenţă: ştafeta  4 x 4 (sau câţi or fi!) cu lumânarea-n mână. Deja îmi imaginez cum preoţii vor pasaluminarea-ştafetămiliţianului aflat cel mai la îndemână, acesta, după o cursă scurtă dar eficace(sau cum s-o zice!) i-o da voluntarului, care după cursavieţii lui i-o înmânează locatarului acreditat. În sfârşit, acesta o ia la talpăpe scări (dacă e vorba de unul ca blocul-lamădin Areni, cu 10 etaje, a pus-o!) şi nu abandonează cursa până nu dă lumină (eventual şi ceva COVIZI) tuturor colocatarilor. E declarat câştigător dacă ajunge viu la ultimul etaj, iar omologarea rezultatului are loc după 14 zile de carantină autoimpusă, deci 17 cu tot cu cele 3 zile de Paşte, în care tot mai ciocneşte şi el nişte ouă, de la distanţă socială, cu vecinii ăia. Sănătate!