Gabriel MANȚĂ

Ce El Clasico sub standarde am văzut! Marele responsabil este chiar Messi, care mă confirmă și mă infirmă în același timp. Spuneam că acele 4 goluri înscrise în etapa precedentă trebuie luate ca excepție, dar și că întotdeauna vine cu ceva în plus în meciurile cu Real. Chiar și pentru vremurile bune ale lui Messi, evoluția cu Eibar ar fi fost o floare rară, că doar nu prindea poker în fiecare lună, nici măcar secondat de Xavi și Iniesta, darmite acum când este lipsit și de Suarez! Și iată că nici stimulentul El Clasico n-a mai funcționat, Messi prinzând o zi de pomină la capitolul insiprație, aproape singulară în cariera sa. Nu numai că n-a luminat jocul cu vreo pasă, dar a irosit el vreo câteva. A scăpat de două ori singur cu portarul prin meritul colegilor (adică a primit pasă, nu a pătruns prin acțiune personală), prima dată grăbindu-se să șuteze din afara careului, ceea ce a însemnat o șansă în plus pentru Curtois, iar a doua oară nu a rezistat presiunii lui Varane și și-a făcut mingea pe dreptul (!), acolo unde l-a ajuns Marcelo. Parcă era împuținat fizic, fără vigoarea aceea caracterstică.

Dar nu numai factorul Messi contează în El Clasico. Dacă nu mai e Ronaldo, atunci cine? L-aș alege pe Zidane. Jocul a balansat la pauză, adică atunci când antrenorii au cuvântul. Zidane l-a surclasat pe mai vârstnicul Setien, asta pentru că vârsta n-are neapărat legătură cu experiența la vârf. Setien abia experimentează primele meciuri în Liga Campionilor și, mai în glumă, mai în serios, ar putea avea norocul începătorului, așa cum l-a avut Zidane! Până când ne vom lămuri în această privință (depinde și de culoar), tendința s-a schimbat în campionat. Cu ceva noroc la devierea lui Pique, Realul sparge seria Barcelonei pe Bernabeu și trece în față, în același timp egalându-și rivala în istoricul întâlnirilor directe, ceea ce stătea ca un ghimpe în inima fanilor. Cred că e anul Realului la intern, era și timpul.