Doru POPOVICI

Au mai rămas doar câteva etape din panarama numită play-off până să se încheie şi această ediţie a ceea ce oficial poartă denumirea de campionatul naţional de fotbal (sau Divizia A, sau Liga I, sau...) pe care, după cum se arată clasamentul la zi şi jocul combatantelor, îl va câştiga destul de clar (şi de relaxat pe final) o echipă care nu s-a aliniat şi la startul acestei ediţii. Fiindcă, vrem sau nu să recunoaştem, Mitică a avut încă o dată dreptate când a spus că "fotbalul e oglinda vieţii, a societăţii". Exact aşa cum în Parlament ne trezim cu partide care nici măcar nu au participat la alegeri, constituindu-se mult după acestea, tot aşa şi în fotbal: în 2017, titlul îl va câştiga o echipă care nu era prezentă în 2016, când a început acest campionat. E o premieră cu adevărat mondială, care s-ar cuveni onorată aşa cum se cuvine. Trecând peste detaliile astea organizatorice, să mai remarcăm şi faptul că Steaua câştigă acest titlu cam fără luptă, meritul ei principal fiind acela că s-a prezentat la stadion de fiecare dată când a avut meci. De regulă, în momente de triumf, meritele revin fotbaliştilor, antrenorului, conducerii şi fanilor. Luându-le pe rând, constatăm că fanii Stelei s-au rărit de tot, fiind realmente surclasaţi de cei ai lui Dinamo (ăsta-i alt paradox: Dinamo nu joacă nimic, nu obţine niciun trofeu de mulţi ani, dar numărul şi calitatea fanilor se află în creştere năvalnică!), că fotbalişti are cam doi, adică Tamaş şi Alibec, cât priveşte antrenorul, nu cred că e cineva care să fi observat la Reghe ceva scheme tactice năucitoare pentru adversar ori vreo capacitate excepţională de a-şi mobiliza jucătorii. Chiar cred cu toată convingerea că adevăratul antrenor se numeşte Becali, din moment ce el a adus pe cine a vrut în lot, ba i-a şi băgat în teren pe cei pe care i-a vrut acolo. În asemenea condiţii, e clar că Reghe n-are de ce să plece în altă parte: în fond, şi Lobonţ ia bani de la Roma de ani de zile fără să facă absolut nimic!