Gabriel MANȚĂ

A părăsit şi Horia Tecău turneul de la Melbourne, aşa că nu mai avem favoriţi pe bază de apartenenţă. În fazele rarefiate suntem “eliberaţi”. La fete se ştie finala, e cea de pe hârtie, dintre primele două favorite. Am observat că destui dintre cei care urmăresc meciurile de tenis le antipatizează pe Serena şi Şarapova, de obicei făcând galerie pentru adversare. Acum joacă între ele, dar noi avem experienţa de la vot, ne pricepem să alegem răul cel mai mic! Pentru mine, acesta este Maria Şarapova. Chiar dacă are un palmares dezastruos în faţa Serenei, ne-am convins că totul e posibil la acest turneu. Într-adevăr, tabloul feminin începuse cu iureş, capii de serie cădeau devreme şi cu zgomot, dar iată-l acum un exemplu de stabilitate în comparaţie cu tabloul masculin, cel puţin în jumătatea sa inferioară, acolo de unde au picat Federer şi Nadal. Ba chiar şi “lăptăresele” tipic feminine (nicio aluzie!) au apărut la băieţi în faze în care n-aveau ce căuta: Nadal a fost ruşinat de Berdych în sferturi, care a fost şi el, la rândul lui, ruşinat de Murray în prima semifinală. Apropo de aceasta din urmă, trebuie să spun că a fost prea lungă pentru cât spectacol a oferit. Nu le-aş reproşa asta neapărat celor doi, Murray şi Berdych, dar prea s-au găsit unul pe stilul celuilalt, rezultând o zeamă cam lungă. Amândoi au fost spectaculoşi în meciurile din turul precedent, ajutaţi şi de adversari, pentru ca ulterior, la întâlnirea directă, să apară şi miza unei prezenţe în finală, care a funcţionat ca factor inhibitor. Dar pentru a ajunge aici, aceşti băieţi vin de departe, de tare departe… În toamnă, amândoi au fost la un vârf de ac de ruşinea absolută în tenis, 0-6, 0-6, cehul legând două game-uri pe final în faţa lui Djokovic, în timp ce Murray a câştigat un unic game în faţa lui Federer abia la 0-5 în al doilea set!

Altfel, mi-a plăcut mult o declaraţie a lui Murray, când câştig – sunt britanic, când pierd – sunt scoţian! Cam aşa şi cu Simona, când câştigă e româncă de-a noastră, când pierde – are mentalitate românească… La sosirea pe Otopeni,  Simona a nuanţat interesant, spunând că îşi doreşte şi speră să reuşească vreodată să câştige un turneu de Mare Şlem, încercând să sugereze că poate aşteptările imediate sunt exagerate. Dar, totodată, cred că şi ea exagerează când afirmă că sfertul din Australia este mulţumitor. Păi era a treia favorită, deci mulţumitor ar fi însemnat măcar o semifinală. Mai ales că n-a întâlnit nicio jucătoare din primele 10…