Din toamnă

Primele demersuri pentru înființarea unui master în limba engleză la Universitatea Suceava

Carmen Năstase - decanul Facultății de Științe Economice și Administrație Publică
Carmen Năstase - decanul Facultății de Științe Economice și Administrație Publică

Din toamna acestui an, Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava (USV) dorește să inițieze un program de studii de masterat în limba engleză, acesta urmând să funcționeze în cadrul Facultății de Științe Economice și Administrație Publică.
Prezent la Suceava, Fernando Peña López, responsabil Relații Internaționale din cadrul Universității din Coruña, Spania, a semnat joi, 29 ianuarie, cu universitatea suceveană, reprezentată prin prorector prof. univ. dr. Gabriela Prelipcean, acordul de colaborare de Double Degree pentru programul de master comun denumit New Tourist Products and Destination Management.
Potrivit prof. univ. dr. Carmen Năstase, decanul facultății menționate, „masterul va fi în domeniul Administrarea afacerilor, orientat pe turism. Acesta va avea o durată de doi ani. Studenți selectați de la USV vor avea posibilitatea sa participe la internship-uri și stadii de practică în Spania și, de asemenea, studenți selectați din Spania vor avea posibilitatea să studieze în România. Considerăm că va exista adresabilitate din partea absolvenților de facultate, ținând cont că un astfel de program se va finaliza cu o dublă diplomă, ceea ce va permite absolvenților să își găsească mai ușor un loc de muncă pe piața europeană”.

Recomandări

Viziuni studențești în imagini și video, într-o expoziție creativă de la Universitatea din Suceava

Viziuni studențești în imagini și video, într-o expoziție creativă de la Universitatea din Suceava
Viziuni studențești în imagini și video, într-o expoziție creativă de la Universitatea din Suceava

Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava a sărbătorit 35 de ani de la înființare și 62 de ani de activitate academică