Gabriel MANȚĂ

A venit vremea tenisului de la Roland Garros, dar mă urmăresc încă ecourile finalei de Liga Campionilor. Am simţit nevoia să văd meciul în reluare, deşi de obicei nu suport să urmăresc înregistrări nici dacă am pierdut evenimentul live. Am revăzut meciul la alt post şi da, a fost diferit. Nu mă refer neapărat la calitatea comentariului teverist (a scris şi Tolo despre asta), cât despre entuziasmul şi implicarea pe care le oferă o partidă comentată de pe stadion. Cei de la TVR au fost dezamăgiţi că ei comentează din studio şi au transmis asta prin sticlă. Apoi, vedeau ce vedeam şi noi, nu ne surprindeau cu nimic. În schimb, dincoace, am putut afla, pe final de partidă, că jucătorii lui Atletico înotau în partea de teren invizibilă, în încercarea de a reveni în apărare. Mi-am amintit atunci de pronosticul meu la semifinala cu Barcelona, că Atletico n-are lot care să reziste la o dublă de asemenea intensitate. M-am înşelat atunci, lotul lui Atletico, restrâns o dată în plus şi de accidentări, a continuat să joace la sacrificiu până aproape de limanul absolut. Remarcasem presingul în haită făcut în zona careului Barcelonei, în “finala” campionatului, o găselniţă curajoasă care împiedica adversarii să se suie pe ei. Aşa s-a întâmplat şi la regalul cu Real, dar acest efort supraomenesc, combinat şi cu pierderea unei schimbări, i-a secătuit în prelungirile regulamentare. Au mai ţinut o vreme ritmul, din ce în ce mai greu. Şi a venit minutul 110, al golului de 2-1. Ce făceau atunci băieţii lui Simeone? Acelaşi presing sufocant, dar de data asta şi pentru ei. Ştiam când avea să se marcheze golul care a schimbat totul, cum ar fi spus vânătorii de clicuri, aşa că am urmărit atent geneza fazei. Aşadar, cei de la Real pasau în zona careului propriu fără a putea avansa, Casillas a fost în posesie, n-a vrut să bubuie mingea, returnând-o tot în zonă, dar, când aceasta i-a revenit încă o dată, a degajat… greşit, direct la un adversar, pe la 35 de metri. Deci presingul îşi atinsese scopul, numai că jucătorul cu pricina (neidentificat) n-a mai fost în stare să profite, a controlat defectuos, mingea ricoşând în tuşă, la Di Maria. Acesta a avansat nepermis de mult, talonat greoi de un adversar care nu l-a atacat, apoi a zvâcnit printre alţi doi fundaşi şi asta a fost. Nici Marcelo, câteva minute mai târziu, n-a fost întâmpinat de nimeni, brazilianul trezindu-se că pătrunde ca în unt, spre surprinderea tuturor. Dar, evident, gândul se întoarce tot la minutul 93, la ce-ar fi fost dacă…