Gabriel MANȚĂ

După ce am citit unul din episoadele interviului luat de Cătălin Tolontan lui Mihai Neşu, am dus gunoiul! Pare o alăturare nelalocul ei, dar nu prea obişnuiesc să fac eu această operaţiune atât de des pe cât ar trebui şi, închipuindu-mă în situaţia lui Neşu, atât m-a putut duce capul, că mi-aş fi dorit să pot până şi să duc gunoiul...

Este în cele din urmă o bucăţică de normalitate, acea normalitate despre care spunea fotbalistul că este fericirea supremă în viaţă. Să-l credem şi să preţuim la adevărata valoare faptul că putem face lucruri fireşti. Omul care este prizonier în propriul trup spune că a câştigat câteva lucruri. Dădea ca exemplu răbdarea, dar spiritualitatea e cea care se câştigă prin suferinţă. Prizonierii ceilalţi, dintre ziduri, descoperă sensuri, dacă l-aţi citit pe Nicolae Steinhardt, ştiţi la ce mă refer. Iar după o altă carte, a unei deţinute din bolgiile comuniste, s-a făcut şi un film, „Binecuvântată fii, închisoare”. Dar nimeni nu s-ar încumeta să plătească un asemenea preţ cu bună ştiinţă.

Nu demult, tot în urma unei alunecări, ca şi Neşu, unul dintre băieţii cu care joc fotbal şi-a rupt piciorul. Bineînţeles că l-am căinat, deşi de multe ori mă gândeam că dacă mi-aş rupe un picior şi aş sta o lună la pat, aş avea vreme în sfârşit să citesc multe din cărţile şi să văd multe din filmele pe care mi le-am propus. Orice rău are o parte bună, însă imediat alung piaza rea.

S-au găsit unii să reproşeze că s-a făcut rating sau vânzare cu interviul lui Neşu. Nu-i aşa, prea se grăbesc unii să arunce cu piatra. Omul Cătălin Tolontan are calitatea de a fi empatic, emoţia sa se simte, transpare. A atins delicat şi câteva puncte sensibile. Interviul a fost fragmentat pentru că era de dimensiuni „mega”, iar postarea episoadelor după apariţia lor pe print ţine de meseria pe care o practică şi e normală. Iar despre cât de minunat e să fii normal a spus mai bine Neşu...