Doru POPOVICI

Ar mai fi o etapă, plus resturile din penultima, care se vor desfăşura după ce predau eu articolul de azi, într-unul din ele jucându-se soarta ultimei retrogradate: Bistriţa sau Craiova? În visele mele cele mai frumoase există mai mereu două personaje colective: Bistriţa, pe care o doresc mereu retrogradată, şi Dinamo, pe care nu-i nevoie să vă mai spun cum o văd, că ştiţi deja. La Bistriţa, o Craiovă căreia exclusiv din cauza tembelului de patron pare acum să-i lipsească până şi ce a avut mereu – orgoliu şi demnitate – va încerca supravieţuirea „în doi timpi”: victorie în deplasare, urmată de o alta acasă, contra Mediaşului, misiune practic imposibilă, întrucât medieşenii visează şi ei ceva, Europa League. Başca faptul că în ultima etapă Bistriţa joacă în deplasare la una deja retrogradată, Brăneşti. Se pare că Universitatea Craiova este şi ea condamnată. Mult mai stranie, adică tipic românească, este situaţia la vârf: avem o campioană, Galaţi, care încă... nu e campioană! Titlul este încă în echilibru instabil, condiţionat atât de decizia TAS, cât şi de rezultatele ultimei etape. Dorinel Munteanu zice că şi dacă TAS-ul decide rejucarea „... nu-i nimic, batem şi la Tg. Jiu!”, ceea ce e pe deplin plauzibil, fiindcă dacă nu baţi Pandurii, atunci ce aştepţi de la Champions’ League? Celălalt loc, de preliminarii, din Liga Campionilor, este şi el în dispută, Vasluiul având în continuare şanse, în condiţiile în care Poli Timişoara joacă în ultima etapă, chiar dacă acasă, cu Dinamo. Ce a-ţi zice de un egal care, coroborat cu victoria Vasluiului, ar duce-o pe Poli pe locul 3? Asta, ca să nu mai vorbim şi de prezumtiva excludere a lui Poli pe motiv de inginerii financiare! E distracţie mare, ca la noi: ce-aţi zice să ne apuce turul preliminar, iar noi să nu ştim care-i echipa noastră participantă!? Deocamdată, însă, aşa cum se arată lucrurile acum, Oţelul e totuşi campioană. Meciul decisiv, cu Poli, presupun că i-a mai tăiat din elanul revendicativ umflatului care s-a văzut permanent persecutat de arbitraj şi care vedea Galaţiul mereu favorizat. Ei bine, alaltăieri seară, echipa luiIancu a fost flagrant ajutată de fluieraşul Robert Dumitru, cel care s-a făcut că nu vede o talpă grosolană şi un cot în gură, ambele taxabile cu roşu, comise de timişoreni. Galaţiul a câştigat greu dar indiscutabil, deşi adevărul e că singura echipă de la noi care are o idee de joc, care stă în teren conform unor scheme tactice gândite de antrenor, este Poli Timişoara. E posibil ca şi Galaţiul să aibă un fel de tactică, în sensul unei apărări-beton şi a unui gen de atac „în haită”, aşa cum s-a văzut la golul victoriei, o superbă acţiune de contraatac. Cât priveşte Vasluiul, toată frustrarea lui Porumboiu are o singură sursă: Hizo. Fiindcă dacă în locul sculerului-matriţer ar fi avut chiar un antrenor, la ce lot are, Vasluiul trebuia să fie acum cu vreo 15 puncte în faţa tuturor. Sau măcar cu vreo 3, dacă scădem cele 12 furate de arbitri. Dar când îl scoţi pe Adailton în ultimele 10 minute, pentru a păstra un amărât de 1-0 pârjolind iarba, în loc să ţii mingea (prin Adailton, desigur), atunci e clar că n-ai antrenor.