Doru POPOVICI

Ca întotdeauna în situaţii de acest fel (şi de care avem parte, har Domnului, cu vârf şi îndesat), cazul Mutu, dincolo de întâmplarea în sine, a generat, şi cu siguranţă că va mai produce o vreme de acum înainte, nenumărate comentarii. Inclusiv în această rubrică, am scris eu acum câteva zile câteva rânduri (şi gânduri) pe această temă. Între timp, lucrurile au devenit niţeluş mai limpezi, în sensul că deja clubul i-a aplicat lui Mutu o amendă (mai degrabă simbolică, pentru ca nu cumva să creadă opinia publică – respectiv fraierii din Italia – că acolo se tolerează acte antisociale), fotbalistul a dat un comunicat de presă în care ca întotdeauna, îşi „cere scuze” şi „regretă incidentul” etc. Spuneam „mai limpezi”? Iertaţi-mă, m-a luat pixul pe dinainte. Ia auziţi, colea, limpezime: în comunicatul Fiorentinei şi al avocatului lui Mutu se vorbea despre scuze publice pe care acesta le-ar fi adresat fanilor, dar şi de cele în particular, cerute, cică, victimei. Pentru a nu lăsa loc de încă alte interpretări, Mutu însuşi a lămurit lucrurile: nu numai că nu i-a cerut scuze ospătarului desfigurat (şi nicidecum să-i mai fi şi făcut cadou un abonament la meciurile Fiorentinei – cum grohăie unul dintre vânzătorii de fotbalişti cu care Mutu avusese cândva contract), dar îl mai şi scoate vinovat pe ăla care cică l-ar fi înjurat, ameninţat etc. Mai avea puţin şi i-ar fi făcut lui Mutu ce i-a făcut Mutu lui! Ajunşi în acest punct, nu ne rămâne decât concluzia că lui Mutu i se cam rupe şi acum de toată tărăşenia, cum i s-a rupt şi de toate celelalte dar şi că exemplul prost rău pe care îl dă este încă mai păgubos, chiar pe termen lung. Astfel încât nu ne mai miră că un infractor bătrân, ca Pădureanu, zice că „bine i-a făcut, că ospătarii mai trebuie cârpiţi câte o dată!”, iar un alt potenţial infractor, un fotbalist ceva mai tânăr, o lansează pe aia cu „fotbalistul trebuie judecat după ceea ce face pe teren, nu în afara lui”. Pe ăsta îl cheamă Niculae, poreclit „Săgeată”, şi e exact soiul care n-a făcut nimic, nici bun, nici rău, nici pe gazon, nici în afara lui. Conform principiului ăstuia, când nu joacă fotbal, fotbalistul are voie să bea ca un cretin, să se drogheze ca un imbecil, să violeze tot de prinde şi, eventual, să mai calce din când în când câte 2-3 pietoni cu maşina lui marca „benga”. Zău că lui Mutu i-aş mai găsi scuze. Dar ăstuia!?