Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
joi, 28 oct 2010 - Anul XV, nr. 254 (4545)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9754 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6739 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Părerea avocaţilor

Mass-media, vinovată pentru arestarea celor care au furat banii fostului vameş din Dorneşti

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Suspecţii furtului de 100.000 de euro de la Dorneşti rămân în arestul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Suceava. Decizia a fost luată ieri de judecătorii Tribunalului Suceava, după mai bine de o oră de audieri şi câteva ore de deliberări. Gheorghe Rezmeriţă, de 38 de ani, Adrian Sabău, de 29 de ani, şi Iulian Gordău, de 34 de ani, toţi trei din judeţul Timiş, au fost prinşi în faţa unui hotel din Bistriţa, la câteva ore după ce l-au uşurat pe Adrian Florentin Frunză, fost vameş la Siret, de 70.000 de euro, 17.000 de lire sterline şi 3.000 de lei, precum şi bijuterii din aur. Furtul a avut loc în seara zilei de sâmbătă, iar hoţii au fost prinşi cu ajutorul unei camere de supraveghere aflată în centrul comunei Dorneşti şi care a permis identificarea maşinii cu care hoţii s-au deplasat la casa lui Frunză.

Anchetatorii susţin că hoţii au lăsat maşina la aproximativ 30-40 de metri de casa fostului vameş. Din autoturism au coborât două persoane, care au dispărut aproximativ 15-20 de minute, interval în care au intrat în casa lui Frunză, de unde au plecat cu aproximativ 100.000 de euro. Persoana care a rămas în maşină a asigurat paza celor doi care au pătruns în locuinţă, cei trei ţinând legătura prin telefoane.

 

Muţi în faţa Tribunalului

Cei trei indivizi acuzaţi de furtul banilor nu au dorit să dea nici o declaraţie ieri în faţa judecătorilor de la Tribunalul Suceava. Pentru ei, au vorbit, în schimb, avocaţii aleşi. Fiecare dintre aceştia au ţinut să evidenţieze rolul ziariştilor în influenţarea măsurii de arestare preventivă. Cea mai virulentă s-a dovedit a fi avocata Luiza Alexe, care a dat de înţeles că tot ce se întâmplă rău în România este din vina jurnaliştilor.

„Arestările s-au făcut pentru deliciul mass-media. Toată lumea stă la televizor să vadă ce se mai întâmplă. Am ajuns să fim conduşi de presiunea mass-media şi de ceea ce se spune la televizor”, a spus Luiza Alexe în faţa completului de judecată. Onorabila avocată a uitat să precizeze un mic amănunt, şi anume că arestarea celor trei s-a făcut duminică seară, iar ziariştii au publicat materialele despre acest subiect abia în cursul zilei de luni

Şi avocatul Răzvan Viorescu a condamnat presa pentru că-şi face datoria, acuzându-i pe ziarişti că „au prezentat faptele exagerat”.

 

Lovitură la pont, o idee tot mai vehiculată

Singurul care a recunoscut implicarea în furtul de la Dorneşti este Gheorghe Rezmeriţă. Acesta a luat totul pe el şi vrea să-i scape pe amicii săi de povara pedepsei. De altfel, ipoteza unui atac la pont este tot mai plauzibilă, fiind avansată şi de avocaţi în faţa judecătorilor, chiar dacă indirect.

„Era o provocare pentru ei dacă au aflat că în casă sunt 100.000 de euro, mai ales în condiţiile actualei crize economice. Dar dacă Parchetul ştie că a fost o lovitură la pont trebuie să aducă dovezi. Pentru noi este o anchetă bolşevică făcută de procurori şi mă refer aici la presiunile făcute de procurori asupra celor trei inculpaţi pentru a recunoaşte faptele”, a precizat avocatul Ioan Bulboacă.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Mass-media, vinovată pentru arestarea celor care au furat banii fostului vameş din Dorneşti.
 Vizualizări articol: 4033 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 4.56/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 4.6 din 9 voturi
Mass-media, vinovată pentru arestarea celor care au furat banii fostului vameş din Dorneşti4.659

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei