Doru POPOVICI

Niciodată n-am fost mai sigur de o înfrângere a Naţionalei în preziua meciului, martori fiindu-mi toţi cei care au ascultat Radio Top în dimineaţa de vineri. Mai mult, rolurile s-au inversat, scepticul Sorin Avram fiind de serviciu la capitolul „optimism nejustificat”, el ţinând-o sus şi tare p-aia cu „nu pierdem cu sârbii”. Nici eu nu vedeam mai departe de un 2-0 sau 3-1, varianta a doua fiindu-mi cea mai dragă, în ideea că vom ataca şi noi cât de cât, că vom înscrie şi un gol, ceea ce ar fi confirmat şi ideea de spirit ofensiv, şi pe cea de oarecare eficacitate. Pe teren, lucrurile aveau să stea cu totul altfel, edificator fiind comentariul (de altfel, la fel de prost ca jocul nostru) de la începutul reprizei a doua: „Au trecut 8 minute din această repriză şi noi încă nu am trecut de centrul terenului”. Înainte de a ajunge la obligatoriile înjurături la adresa lui Mutu, câteva cuvinte despre Răzvan. Mai întâi, nu cred că tactica preconizată a fost una defensivă. Dincolo de nebunia din jocul sârbilor, care doar asta ştiu: să atace şi iar să atace, cred că Răzvan, cu premeditare, i-a băgat în teren pe toţi maimuţoii emblematici ai „epocii Piţurcă”, pentru a ne convinge că nu mai au ce căuta la lot. Iar când zic „maimuţoi”, mă refer la Chivu, „căpitanu’” (lu’ Peşte prăjit), de ale cărui ifose m-am săturat până-n gât, de rudimentarul Rădoi şi de greoiul Goian. Peste toţi, Mutu, legenda aparent vie a fotbalului românesc actual, exemplul de ratare în viaţă, din orice unghi ai privi-o. Dacă Răzvan a vrut să ne demonstreze de ce ăştia sunt numai buni de lăsat la vatră, i-a reuşit perfect mutarea. Ar fi exact momentul să-i facem uitaţi, ruşinea de sâmbătă încheind un ciclu de umilinţe cu nimic mai prejos decât acest 5-0, cât timp danezii ne-au dat tot 5, dar la noi acasă, unde ne-au mai desfigurat, cu doar 3, şi lituanienii. Dacă la tineret am luat tot 5, de la letoni, acesta chiar pare un accident. La Naţionala mare, nu-i accident, ci deja tradiţie. La urmă, câte ceva despre Mutu, pe care spuneam la început că o să-l înjur. M-am răzgândit: nu merită nici atât. De ce să-l înjuri pe unul care nu există!? Iar atunci când se preface viu, e doar ca să mai stoarcă un pic de compasiune de la cei slabi de înger. Bate cârciumile ca Ronaldinho? Da, dar nu uitaţi că „Dinţosul”, între două evadări de câte o lună la Rio, juca vreo 10 luni ca dementul. Ăsta, Mutu, când a jucat? Şi ce? Când a dat el vreun gol ca Ibrahimovici? Când a murit pe teren ca Cristiano Ronaldo sau ca Zidane? Când a adus vreun trofeu? Şi cui? Când s-a calificat în vreun turneu final? Şi-atunci cum naiba să aştepţi miracole de la ăsta? De la un „loser” perfect. Mutu s-a despărţit urât de Naţională, autoservindu-se cu un cartonaş şi dispărând apoi ca măgarul. Prilej cu care şi Naţionala, şi noi, ne despărţim definitiv de Mutu, unul care nici la băut n-a avut fărâmă din geniul lui Gascoine sau Gicu Dobrin.