Doru POPOVICI

De fiecare dată în ultimii aproape 20 de ani când presa a făcut dezvăluiri despre toate porcăriile din fotbalul românesc, lucruri evidente pentru orice om relativ normal. Adică dotat cu măcar două din cele 5 simţuri (văzul şi auzul), singurii care păreau să nu le aibă erau tocmai cei care ar fi trebuit să aibă în stare de veghe permanentă: domnii de la Federaţia Română de Fotbal. Sau banda constituită acolo, depinde din care parte priveşti lucrurile.
Orice blat ordinar, marea majoritate fiind şi televizată, deci petrecute în văzul milioanelor de privitori, era calificat de federali ca fiind ori „imaginaţie bolnavă” a presei, ori tentativă de destabilizare a „organismului federal” sau chiar a „fotbalului românesc” în general. Orice tâlhărie comisă cu fluierul între buze şi cu steguleţul în mână era în cel mai rău caz „greşeală omenească”, „zi proastă” sau „presiunea tribunei” şi alte câteva chestii standardizate.
În acest timp, federalii înşişi se ocupau cu deturnări masive de fonduri (alocate de UEFA pentru centrele de copii şi juniori) pentru a-şi construi ditamai Căsoaia Fotbalului, cu plata trepăduşilor din „structuri” din banii cuveniţi fotbaliştilor de la Naţională pentru diversele calificări, cu pripăşirea tot acolo a neamurilor (proaste) care, dacă tot n-aveau treabă, îşi umpleau timpul ba cu consum pe nas, ba chiar şi cu câte un trafic mic... că doar n-or fi fost mai proşti ca fata lu’ Şefu’, aia neprinsa niciodată dar, mai exact, aia necondamnată, că de prins au mai prins-o.
„Nevinovaţi” în permanenţă, această mână de (ptiu!, era să scriu „oameni”) golani n-a văzut şi n-a auzit nimic, niciodată. De la traficul de puncte, de titluri de campioană, de locuri în Divizia A şi până la cel de droguri, nimeni n-a văzut nimic. În momentul în care DNA a trecut la arestări, vreo doi, trei din bandă şi-au repornit simţurile, ba şi memoria. Astfel încât, prin contaminare, s-ar putea ca şi ceilalţi să înceapă să-şi amintească de câte unele. Naşu’ băga mâna-n foc pentru toţi arbitrii. Lupescu se jura că n-a cunoscut om mai cinstit decât Prulea, pardon, Prunea. S-ar putea ca acum, când Prulea a-nceput să „dea pe goarnă” nume, să descoperim că fetele mari din Federaţie sunt, de fapt, nişte curve de centură.