Printează articolul
Trimite e-mail
ø imagini
ø fişiere video
Ziua bună se poate cunoaşte de dimineaţă, dar cea perfectă nu se dă citită până în ultima clipă, atunci când se dezvăluie în toată splendoarea sa. Din păcate, la fel se întâmplă şi cu ziua dezastruoasă. Până la deconspirare seamănă între ele ca două picături de apă. Sau poate că, până la urmă, sunt doar zile obişnuite, pe care le botezăm la deznodământ, în funcţie de momentul culminant. De ce oare i s-a făcut rău Constantinei Diţă Tomescu la kilometrul 20? Nu, nu acum, la maratonul altei Olimpiade. Exclus dietă, excese de orice fel, la asemenea competiţii totul se ţine sub control ca la carte. În schimb, la nişte ani distanţă, reuşeşte cursa perfectă. Şi nu avem de unde şti că pe la kilometrul 20 nu s-o fi simţit în largul ei vreo mare favorită… Din păcate, foarte mulţi prind ziua perfectă la antrenament. Pentru Marian Drăgulescu asta face parte dintr-un déjà vu la Olimpiadă. Ca şi la Atena, după o primă săritură impecabilă, tot ce trebuia să facă era să reuşească una mediocră. Cu totul alta era situaţia dacă sărea mediocru prima dată. Atunci ştia că numai ceva ieşit din comun l-ar fi salvat, iar în acest caz mecanismul e diferit. Sandrei Izbaşa i-a reuşit!
Dar Nicoleta Grasu?! Să ştii că arunci măcar 60 de metri la o încălzire normală şi cu toate astea să nu depăşeşti această graniţă, clacând la unicul concurs care contează, cel planetar care se ţine din patru în patru ani! Să nu mai vorbim de acel biet înotător care a ratat startul, mai bine zis prezenţa la start, din motive absurde…
Chiar acum mă pregătesc pentru disciplina care face obiectul acestei rubrici, sperând că şi Messi şi Ronaldinho vor prinde o zi perfectă. Fiind sport de echipă, zilele perfecte se înlănţuiesc cu altele, catastrofale sau doar şterse ale coechipierilor, întru păstrarea suspansului. Mai rar o salbă de zile negre ca la handalistele noastre, care le pot bate pe unguroaice în orice zi, mai puţin cea de ieri.
