Dacă ai nevoie să te binedispui, nu este nevoie să aştepţi să mergi într-un loc exotic sau să câştigi la loterie. O revizuire a micilor obiceiuri din timpul zilei îţi poate aduce fericirea, sunt de părere realizatorii unui studiu australian, publicat de revista Prevention.
Începe ziua într-o manieră sănătoasă, este îndemnul experţilor. Persoanele care consumă, în medie, patru ceşti de ceai verde în fiecare zi, sunt mai puţin predispuse la depresie decât acelea care nu au acest obicei. În acest caz, responsabilă cu buna dispoziţie este teanina, un compus al ceaiului verde care are rolul de a grăbi eliberarea serotoninei, un neurotransmiţător prezent în diverse organe, incluzând sistemul nervos central, cu rol important în prevenirea apariţiei depresiei şi a anxietăţii.
Ziua trebuie să continue cu un prânz de detoxifiere, sunt de părere autorii studiului. Aşa că, de pe masă nu trebuie să lipsească legumele şi fructele proaspete, care să completeze un meniu cu peşte şi cereale integrale. De asemenea, trebuie limitat consumul de alimente procesate, de dulciuri sau prăjeli. Acestea nu trebuie consumate decât foarte rar şi în cantităţi mici, sugerează nutriţioniştii australieni. Persoanele care mănâncă frecvent astfel de alimente manifestă adesea stări depresive, spun ei.
După-amiezele sunt pentru sport, consideră specialiştii. Aceasta pentru că endorfinele, eliberate în urma exerciţiilor fizice, contribuie semnificativ la creşterea stării de bine a unei persoane. În acest sens, o simplă sesiune de sport - aproximativ 20 de minute - poate spori starea de bine pentru cel puţin jumătate de zi.
Seara se mănâncă fier. Este recomandat ca, la cină, să fie consumate alimente bogate în fier, spun autorii cercetării. Pentru o mai bună absorbţie, mai ales în cazul femeilor aflate la menopauză - până la 16% dintre ele au deficit de fier - specialiştii în nutriţie recomandă suplimentele cu fier. Acelaşi studiu australian arată că femeile care obişnuiesc să consume suplimente de fier sunt mai binedispuse decât acelea care recurg la medicamentele placebo.
Păstrează numai ce este bun - este sfatul specialiştilor care recomandă ca, seara, înainte de culcare, să vă amintiţi cel puţin trei lucruri pozitive petrecute în ziua respectivă, indiferent cât de nesemnificative ar putea părea acestea.
Un sondaj realizat de compania Coca Cola, numit "Fericirea Globală", arată că, în realitate, 39% dintre oameni consideră că momentele petrecute seara, alături de cei dragi, sunt cele mai frumoase clipe ale unei zile.
(15 sep 2012, 13:02:46
binedispunerea începe când ele-ncep să se sărute
apoi le pui "la încercare" aţâţând care pe care
astfel "binedispunerea" o să-ţi facă ..capu' mare
***
când vezi un rom (contrafăcut) pe stradă ţanţoş şi viril
cheamă-l în "service" pentru "reparaţii generale"
şi-i spui : mâncaţ-aş franzela , următorii 30'j de ani mergi tiptil
şi să n-aud de la tine decât sunete instrumentale !
***
o binedispunere ar (mai) fi : legalizarea prostituţiei
să nu ne mai plece valorile naţionale (gimnaste) afară
ar avea şi politicienii de ce să se acuze-ntre ei :
"bah,binedispusule , iar ţi-ai luat o studentă secretară"?
***
o binedispunere-ar mai fi ca şi sistemul bancar
să colapseze cum s-a dus dreq şi soţietatea românească
să-l văd pe Mugur Isărescu (cum e el,aşea,tipicar)
cum stă la coadă-n bancă o reeşalonare să cerşească
***
şi lunea să fie zi liberă ( şi marţea,că-i după luni)
iar miercurea să fie zi scurtă , că-i de post
să fie amendaţi drastic cei care , prin promisiuni
se binedispun (ei) luându-mă de prost !!!