Doru POPOVICI

Vorba aia strămoşească, „Românul e născut poet”, a cărei legitimitate mi-a scăpat încă de când am auzit-o pentru prima oară (adică de ce doar poet, de ce nu şi fotbalist, politician, manelist, etc. ?), tinde să cucerească noi orizonturi, şi asta datorită sportului în general, iar în ultima vreme în special fotbalului. Am să ajung şi aici. Deocamdată, fac apel la memoria dumneavoastră: vă amintiţi de băiatul ăla (al cărui nume sigur că l-aş fi putut găsi pe internet, dar ce importanţă ar mai fi avut?), săritor de la trambulină, care se antrena până acum vreo doi ani (pentru Olimpiadă, nu pentru altceva!) sărind nu în bazinul plin cu apă, ci… pe saltele, într-o sală!? Spuneţi-mi, vă rog, nu e asta poeziaîn stare pură?E drept că uşor suprarealistă, dar tot poezie. Sau cu atât mai mult. Iar ca registrul poetic să fie şi mai amplu, hai să divulgăm niţel: aşadar zborul acela măiastru de la trambulină (imaginară) duce cu gândul la aspiraţia către absolut, lasă drum deschis visării, e legătura dintre fiinţa terestră şi spaţiul cosmic, apoi, buf! Gata cu poemul, că au ieşit praful şi câlţii din salteaua aflată pe post de apă. Ei bine, băiatul ăla, sătul de atâta poezie, s-a pişat pe salteaua Comitetului Olimpic Român şi pe ipotetica medalie olimpică şi s-a cărat chelner pe un vas de croazieră, că măcar ăia te plătesc cinstit, prozaic, cu bani adevăraţi. Revin însă la ideea: e sau nu poezie antrenamentul la saltea pentru sărituri în apă? Ei bine, pentru ca acest metaforic salt de la trambulină în bazinul ipotetic plin cu apă virtuală să nu rămână unic în peisajul sportiv-poetic românesc, iată că şi F.R.F. a pus la cale un poem intitulat “Divizia B”, în care, după două etape jucate a urmat una de pauză (că juca Naţionala!?), apoi încă una (că se juca în Cupă), urmată de … încă două!!!, că nu-s destule echipe înscrise. Şi uite-aşa, din imaginaţia fără frontiere, românul ăla născut poet, a zămislit până şi fotbalul fără fotbal.