Ursul împuşcat, sâmbătă seară, în localitatea Pietroşiţa era turbat, arată primele rezultate ale autopsiei, a anunţat şeful Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Dâmboviţa, Sandu Tolea, care a susţinut că animalul este cel care cu o zi în urmă a atacat trei oameni.
"Nu există nicio îndoială că ursul este cel care a atacat şi avem confirmarea că avea rabie. Faptul că a atacat ziua, şi acolo unde lucrau oameni, arată că avea un comportament agresiv", a spus şeful Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Dâmboviţa.
El a precizat că ursul este cel care a atacat trei persoane.
Conform sursei citate, în zona în care au avut loc incidentele au mai fost cazuri de rabie, stabilindu-se, astfel, împreună cu specialiştii, că aceasta este o "zonă rabigenă".
În aceste condiţii, ca primă măsură a fost stabilită carantina, fiind instituită o zonă de supraveghere pe o porţiune de 10 kilometri şi o zonă de protecţie pe o porţiune de 30 de kilometri.
Şeful Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Dâmboviţa a mai spus că în perioada următoare se va verifica dacă există animale muşcate de acest urs sau dacă au un comportament agresiv.
Întrebat dacă urmele găsite în zonele în care ursul a atacat corespund cu labele acestuia, Tolea a spus că acest lucru va fi stabilit de către criminalişti, însă incidiciile de până acum sunt că acestea corespund.
Sandu Tolea a mai spus că în urma incidentelor de sâmbătă a fost instituită o celulă de criză formată din reprezentanţi ai Prefecturii, Consiliului Judeţean, DSVSA[ Poliţie Jandarmerie, care vor lua toate măsurile necesare în astfel de situaţii.
Potrivit sursei citate, DSVSA va începe vaccinarea vulpilor, pentru că acestea sunt prima sursă a rabiei.
Un bătrân de 71 de ani a murit, iar o femeie în vârstă de 55 de ani a fost rănită, după ce au fost atacaţi de un urs. Femeia, care este rudă a ministrului Rovana Plumb, a suferit multiple plăgi pe faţă, la gât, la picioare şi la coapse, dar "este într-o stare generală bună", afirmau medicii Spitalului Judeţean de Urgenţă din Târgovişte, unde a fost internată aceasta. În cursul serii, femeia a fost transferată, cu o ambulanţă, de la spitalul din Târgovişte la Spitalul de Arşi din Bucureşti.
Incidentele au avut loc sâmbătă, într-un interval de aproximativ şase ore, în judeţul Dâmboviţa, în satul Dealu Frumos, comuna Pietroşiţa, respectiv în satul Dealu Mare, comuna Buciumeni, cele două localităţi fiind învecinate.
De asemenea, animalul a atacat şi un bărbat din Buciumeni care vindea fructe pe marginea drumului, lângă maşină. Acesta a suferit leziuni pe spate şi la faţă.
Sâmbătă seară, ministrul Mediului, Rovana Plumb, a mers la Buciumeni, unde a anunţat că a fost emis aviz pentru ca ursul care a atacat trei oameni să poată fi împuşcat, spunând că trebuie intervenit sâmbătă noapte, nu mai târziu, pentru că animalul este suspect de turbare şi poate ataca alte persoane.
Sâmbătă noapte, vânătorii au împuşcat un urs la marginea localităţii Pietroşiţa.