Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
sâmbătă, 7 mai 2011 - Anul XVI, nr. 106 (4704)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9757 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6253 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

"William & Kate: A Royal Love Story" se filmează la Bucureşti

Producţia de televiziune "William & Kate: A Royal Love Story", despre cel mai în vogă cuplu al momentului, format din prinţul William şi Kate, va fi filmată la Bucureşti, informează reprezentanţii Studiourilor MediaPro.

Cel mai în vogă cuplu princiar al momentului va fi subiectul ultimului film produs de Motion Picture Corporation of America ( MPCA), pentru Hallmark Channel.

Prinţul William şi Kate Middleton sunt protagoniştii unei biografii romanţate, care scoate la lumină culisele celei mai puternice monarhii din lume.Cei doi moştenitori ai casei regale sunt prezentaţi încă de la prima întâlnire, din perioada studenţiei; urmează stagiul militar al lui William, separarea celor doi, apoi împăcarea, logodna şi aranjamentele de nuntă.

Jane Alexander va juca rolul reginei Elizabeth a II-a a Marii Britanii, bunica prinţului William. Actriţa este cunoscută pentru rolurile din "Kramer contra Kramer" şi "Toţi oamenii preşedintelui", pentru care a fost nominalizată la Oscar. Jane Alexander este, totodată, câştigătoarea a două premii Emmy pentru partiturile din "Warm Springs", producţia HBO, şi "Playing for Time", difuzată pe CBS. Dan Amboyer, un tânăr actor care a debutat în serialul "Lege şi ordine/ Law&Order", va fi fermecătorul prinţ William. Aleasa lui, Kate Middleton, va fi interpretată de Alice St. Clair, o frumoasă britanică, aflată şi ea la începutul carierei.

Regia este semnată de Linda Yellen, cea care, în 1982, a produs pentru CBS "The Royal Romance of Charles and Diana", telefilmul cu cel mai mare succes de audienţă din istoria televiziunii, care i-a avut în prim plan pe prinţesa Diana şi prinţul Charles.

Filmările vor începe luna aceasta, iar premiera mondială este aşteptată cu o săptămână înaintea comemorării a 14 ani de la moartea prinţesei Diana, în luna august a acestui an.

MPCA este la al treilea proiect în Studiourile MediaPro. Compania americană a revenit în România, la scurt timp de la încheierea filmărilor pentru "Christmas at Castlebury Hall", în care Roger Moore a fost personajul principal. Primul proiect a fost "The Weapon" (2010), din distribuţia căruia a făcut parte Jean Claude Van Damme.

Prinţul William şi Kate Middleton s-au căsătorit pe 29 aprilie, la catedrala Westminster din Londra, evenimentul având o audienţă globală estimată la circa 2 miliarde de oameni şi atrăgând aproximativ un milion de persoane pe străzile Londrei.

Kate, în vârstă de 29 de ani, şi prinţul William, în vârstă de 28 de ani, al doilea în ordinea succesiunii la tronul Marii Britanii, s-au cunoscut în 2001 la universitatea scoţiană St. Andrews, dar relaţia lor, care a început în 2003, a fost întreruptă de o scurtă despărţire în anul 2007. William, fiul cel mare al prinţesei Diana, decedată în 1997, şi Kate Middleton s-au logodit în luna octombrie 2010, cu ocazia unei vacanţe private pe care au petrecut-o în Kenya.

Căsătoria lui Kate Middleton cu prinţul William a avut loc la 30 de ani de la somptuoasa căsătorie dintre prinţul Charles şi prinţesa Diana, celebrată în 1981, la Catedrala Saint-Paul din Londra. Cuplul a divorţat în 1996, iar prinţesa Diana a murit în urma unui accident de automobil, la Paris, în 1997. Ulterior, Charles s-a căsătorit cu Camilla, o veche prietenă a sa.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului "William & Kate: A Royal Love Story" se filmează la Bucureşti.
 Vizualizări articol: 581 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
"William & Kate: A Royal Love Story" se filmează la Bucureşti0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei