Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
luni, 22 iun 2009 - Anul XIV, nr. 143 (4129)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9764 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6687 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Primii europeni erau canibali

Fosilele atribuite "primilor europeni", descoperite în situl arheologic Atapuerca din Spania, au relevat faptul că aceşti oameni preistorici erau canibali, apreciind mai ales carnea copiilor şi a adolescenţilor din triburile rivale, informează AFP.
"Ştim deja că ei practicau canibalismul", a declarat José Maria Bermudez de Castro, directorul sitului arheologic din Atapuerca, considerat unul dintre cele mai importante din Europa, înscris în anul 2000 în Patrimoniul mondial UNESCO.
Cercetarea acestor fosile a relevat faptul că primii europeni apelau la antropofagie pentru a se hrăni şi nu în scopuri ritualice, că îşi mâncau rivalii după ce îi omorau şi că preferau, de regulă, carnea copiilor şi a adolescenţilor din triburile rivale.
"Acesta este primul caz de canibalism, bine documentat, din istoria umanităţii, dar asta nu înseamă neapărat că este şi cel mai vechi", a subliniat José Maria Bermudez de Castro.
Fosilele din situl arheologic numit "Gran dolina" au fost găsite împrăştiate, rupte, fragmentate şi amestecate cu resturile altor animale, precum cai, căprioare, rinoceri şi altele care erau vânate şi mâncate de oamenii preistorici.
Aceste fosile umane prezentau, ca şi cele de animale, urme de lovituri făcute cu cuţite de piatră, urme de tranşare şi reunesc toate elementele caracteristice ale unei acumulări de oase ale victimelor care au fost consumate de alte fiinţe umane.
"Aceste elemente conduc la concluzia unui tip de canibalism gastronomic şi nu ritualic, deoarece ei nu posedau capacitatea de a crea simboluri a omului modern", a explicat cercetătorul spaniol.
Aceste fosile, descoperite începând din 1994 la Gran Dolina, aparţin, probabil, primilor oameni care au apărut în Europa, denumiţi de cercetători Homo antecessor.
Homo antecessor, care a trăit înainte de omul de Neanderthal şi de Homo sapiens, s-a instalat în urmă cu aproximativ 800.000 de ani în peşterile din Atapuerca, probabil după o lungă migraţie din Africa, via Orientul apropiat, nordul Italiei şi Franţa.
Ei nu au ales din întâmplare această regiune, cu o suprafaţă de 13 kilometri pătraţi, deoarece este situată într-o zonă privilegiată din nordul peninsulei iberice, la confluenţa dintre două râuri, beneficiind de un climat agreabil şi având o floră şi o faună bogată.
Cercetătorii spanioli au descoperit două locuri cu rămăşiţe ale unor victime umane, fapt care i-a determinat pe aceştia să afirme că oamenii acelor timpuri nu au practicat un canibalism de tip "regulat", ci unul de tip "continuu" în timp.
Cele mai multe dintre cele 11 schelete identificate au aparţinut unor copii şi adolescenţi. "Credem că erau acolo şi doi tineri adulţi, dintre care o femeie, ceea ce înseamnă că ei (Homo antecessor, n.r.) omorau baza piramidei demografice a grupurilor rivale", au explicat cercetătorii spanioli.
Atapuerca, amplasată la limitele Eurasiei, i-a permis speciei Homo antecessor să dezvolte "un patrimoniu genetic izolat", cu trăsături caracteristice, în acelaşi timp arhaice, dar şi moderne.
În afară de vânătoare, ei erau culegători de fructe şi fabricau diverse unelte.
Peisajul din acele vremuri era caracterizat de zone împădurite cu stejari, castani şi ienupăr, care alternau cu porţiuni de preerie, în care trăiau urşi, lincşi, pantere, vulpi şi hiene.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Primii europeni erau canibali.
 Vizualizări articol: 468 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Primii europeni erau canibali0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Fapt divers

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei