Se spune că faţa ne trădează sentimentele, însă cercetătorii nu au reuşit să afle cum este posibil acest lucru şi, mai cu seamă, nu pot să explice de ce unele persoane se înroşesc atunci când sunt jenate, ruşinate ori timide. Înroşitul este un mister atât de mare pentru oamenii de ştiinţă, încât un biolog de renume mondial a mers până acolo încât a descris acest proces drept unul dintre cele mai mari lipsuri din teoria evoluţiei. Frans de Waal, profesor la Universitatea Emory din Statele Unite, a declarat că oamenii sunt singurele primate care se înroşesc în situaţii jenante sau când sunt prinse cu minciuna, motiv pentru care se ridică întrebarea de ce este nevoie să existe acest semnal evident pentru a comunica aceste sentimente interioare?

În 2009 se împlinesc 200 de ani de la naşterea lui Charles Darwin, părintele teoriei evoluţioniste, iar pentru a marca acest eveniment, revista New Scientist i-a rugat pe câţiva dintre cei mai de seamă biologi evoluţionişti să menţioneze care este pentru ei misterul cel mai mare din domeniul în care activează. Unii oameni de ştiinţă au spus că viaţa în sine este cel mai mare mister, în timp ce alţii şi-ar dori să afle care este strămoşul comun al oamenilor şi al cimpanzeilor. Însă, profesorul De Waal consideră că enigma cea mai mare este cauza înroşirii. Acest fenomen se petrece atunci când vasele de sânge din apropierea suprafeţei pielii de pe obraji, gât şi piept se dilată şi permit un flux sanguin mai mare. Muşchii acestor vase de sânge sunt controlaţi de sistemul nervos autonom, o reţea de nervi care produce reacţiile pe care nu le putem controla. Profesorul Frans de Waal susţine că, din cauza faptului că se înroşesc, oamenilor le vine mai greu să mintă. Având în vedere că biologia umană este determinată de forţa selecţiei naturale, acest lucru sugerează că abilitatea de a exprima o onestitate „veritabilă” le-a conferit strămoşilor noştri un avantaj evoluţionist faţă de noi, contemporanii necinstiţi.

Profesorul Ray Crozier, psiholog în cadrul Universităţii East Anglia, este de acord cu colegul său. „Pe undeva, înroşitul este echivalent cu adresarea de scuze tacite grupului, este felul în care, inconştient, recunoaştem că am greşit. Înroşitul îi convinge pe cei din jur să ne ierte mai repede”, a explicat Crozier.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Cercetătorii nu ştiu de ce ne înroşim.

Comentarii